Unii primesc pensii şi indemnizaţii pentru că au suferit în lagărele de concentrare, iar alţii - pentru că au deportat (faptă eroică, de eliberare, nu-i aşa?). Cu părere de rău, unii dintre cei care au suferit pe timpul naziştilor preferă să se creadă unici în suferinţa lor şi nu vor nici în ruptul capului să admită că şi alţii au suferit ca ei, şi merită la fel despăgubiţi, preferând să se alieze mai degrabă cu călăii. Care i-au martirizat pe alţii, nu pe ei (pozne de care nu sunt străine nici eternele victime, poate de asta sunt atât de reticenţi şi ostili în a recunoaşte alte crime decât cele comise împotriva lor).
Şi au mai făcut aşa încât solidarizarea cu victimele deportărilor basarabene să se asocieze cu naţionalismul, cu atacul împotriva minoritarilor naţionali ce locuiesc acum şi aici. Nu am avea dreptul moral să punem insistent subiectul în discuţie pentru că urmaşii lor se simt vizaţi şi insultaţi. Evident, nu e corect politic. Şi care cosmopolit ce se respectă va încălca o lege poate încă nescrisă a corectitudinii politice cu iz local.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu