duminică, 29 aprilie 2012

Cameri, caperi, să trăiţi, să 'nfloriţi...

Când eram mic, nu înţelegeam tare multe cuvinte, în special din vocabularul religios. De exemplu, când auzeam cuvântul "maică", din Maica Domnului, mi-l imaginam automat pe Dumnezeu ori Hristos îmbărăcat în maiou. În Basarabia, oamenii simpli spun "maică" la maiou (din rusă, maika), sensul de mamă al cuvântului menţionat anterior nefiind folosit aici. Deci, mic fiind, vedeam divinitatea neamului ca pe un băiat de cartier/cocalar/gopnic al locului, îmbrăcat cu maiou. Probabil, şi oamenii din filmul de mai jos înţeleg româna bisericească cam cum o înţelegeam şi eu când eram mic.

vineri, 27 aprilie 2012

Ziua tricolorului și mașini cu numere de Transnistria

În timp ce în PMAN, conducerea AIE, alături de popimea bărboasă, omagia perfid tricolorul, mascându-și astfel esența totalitară (de parcă tricolorul ar justifica încălcarea flagrantă a drepturilor omului), organele de forță (SIS ori MAI) și-au trimis angajații să ne spioneze pe cei care am decis astăzi să protestăm în fața instituțiilor UE în RM, să le cerem să nu mai finanțeze un regim care începe să fie dictatorial. Dar să-i fi văzut din ce mașini ne monitorizau ei de ziua tricolorului, a simbolisticii naționale! Cu numere de Transnistria! Deci, pentru cine e pregătiti mascarada asta penibilă a unor oameni foarte bogați de la guvernare, care scuipă și calcă pe statul de drept, pe democrație și libertatea cetățenilor? Pe cine prostesc ei cu atâta nerușinare?

miercuri, 25 aprilie 2012

Rmoldova - un stat în care fiecare își face dreptate după bunul plac

Rezultatul ineficienței procurorilor e pe față. Pentru că rectorul Universității Slavone nu a fost pedepsit pentru faptele lui ilegale foarte grave, pentru sechestrare de persoane, agresare fizică și altele, unii cetățeni au înțeles că au dreptul să se comporte ca niște gopnici, agresând ziariștii sau pe alți cetățeni pentru că așa LE PLACE lor. Culmea, individul care l-a agresat pe Oleg Brega stătea în spatele camerei de filmat și pretindea că nimeni nu are voie să filmeze într-o locație în care se află și el. Dar chiar dacă, accidental, ar fi nimerit în obiectiv, nu el era abilitat să interzică ceva altui cetățean ori să aplice măsuri de constrângere. Faata individului agresor este foarte gravă și un dosar penal se impune de la sine. Personal, dacă aș fi procuror, aș trimite astfel de cetățeni să se răcorească după gratii, ca să conștientizeze acolo ce presupune calitatea de cetățean și faptul că nimeni, în afara organelor de profil, nu are dreptul să facă justiție, sau doar cu riscul de a-și pierde libertatea. Dar la cum acționează procurorii, e și firesc ca oamenii să înțeleagă că trăim într-o societate în care fiecare își face dreptate de capul lui, având dreptul inclusiv să linșeze pe oricine nu-i place. Mai ales că alde Brega nu este deloc simpatizat de angajații organelor de forță ori de drept, deci se poate. Și nu m-ar surprinde ca tot Brega să fie găsit vinovat pentru că provoca :)

luni, 23 aprilie 2012

Cine e mai ipocrit?

În cazul în care ar exista o țară în care heterosexualii ar fi executați când ar fi surprinși în relații sexuale ori pentru simplu fapt că sunt heterosexuali, ar mai raționa la fel de calm, detașat și senin activiștii pentru drepturile omului faţă de nedreptățile comise vizavi de o terță forță (eventual țară), știind că ei înșiși riscă să-și piardă capul dacă nimeresc acolo, în țările extrem de heterofobe? Îmi amintesc cum cineva, un fost coleg de organizație mă acuza că n-aș manifesta suficientă solidaritate față de poporul palestinian, la fel ca și el. Atunci când i-am replicat că, obiectiv, nu prea pot să-i jelesc, din simplu motiv că cei ca mine sunt tratați diferit de cei ca el în Palestina ori alte țări islamice, că în timp ce eu risc să-mi pierd viața acolo, pe el, ca heterosexual, nimeni nu-l va atinge nici măcar cu un deget. Respectiv, el este mult mai subiectiv și părtinitor în militantismul său decât eu, când dau dovadă de lipsă de empatie și absenteism vizavi de niște potențiali călăi de-ai mei. Totuși, el a rămas la poziția lui inițială, la ideea că eu aș avea duble standarde în privința drepturile omului. Într-adevăr, tre' să fii tare ipocrit să nu fii de partea celor care te-ar căsăpi cu prima ocazie, când li s-ar ivi oportunitatea, pentru că asta le dictează religia lor sfântă şi tradiţiile lor preţioase. Nu-mi rămâne decât să recunosc că sunt inconsecvent şi că interpretez interesat ideea de drepturi ale omului :( Dar asta e, am reuşit să mă autoaccept aşa cum sunt, ca un pseudomilitant pentru drepturile omului. Şi voi fi cantonat în ipostaza asta până când va apărea cel puţin o ţară heterofobă, de genul celor islamice de astăzi. Poate atunci voi reuşi să adopt şi eu o atitudine mai detaşată faţă de islamici, faţă de nişte oameni în ideologia cărora sunt bun numai în calitate de cadavru, când activiştii heterosexuali vor milita, la fel ca şi mai înainte, pentru drepturile heterofobilor, în pofida asasinării în masă a heterosexualilor ori a unor colegi de luptă în ţara cu pricina, strict din cauza orientării lor heterosexuale.

vineri, 20 aprilie 2012

Zombarea religioasă ca formă de mancurtism

Deși femeilor li se rezervă un rol umil, inferior, subordonat în biserică, nu le putem suspecta, totuși, în majoritatea lor, de gânduri necuviincioase față de instituția ecleziastică ori de tentații atee. Mai mult, ele sunt mult mai credincioase decât bărbații, și tradițiile religioase anume pe ele se țin. Dar nu le revin și rolurile dominante în cadrul cultului, rezervate strict bărbaților.

Să nu ne grăbim, totuși, să le acuzăm pe femei pentru complicitatea cu o instituție care are un efect negativ asupra emancipării lor, care militează pentru menținerea lor în ipostaza de ființe supuse. Pentru că ele nu au acceptat voluntar și rațional modelul ce le alienează, ci l-au interiorizat pe parcursul vieții, din copilărie, când au îndeplinit prerogativele societății și ale bisericii în ceea ce ține de rolul lor social, de așa-numitul bun-simț, comportament feminin adecvat și altele. Exact la fel cum s-a întâmplat și în cazul altor categorii discriminate, și mult mai dur, pe față, fără mănuși, cum ar fi de exemplu homosexualii, care au fost dresați să aibă o părere foarte proastă despre sine, să se disprețuiască, să se perceapă ca ființe decăzute, ca dușmani, privindu-se cu ochii majoritarilor ori ai bisericii. Cu alte cuvinte, să nu se accepte și să aleagă în foarte multe cazuri sinuciderea drept unica cale de evadare din infern.

Cu părere de rău, dresajul religios s-a intensificat în Rmoldova, respectiv femeile riscă să se transforme în niște ființe tot mai docile, mai supuse, niște obiecte cu batic pe cap. Și încă un paradox. Mă miră cu câtă ușurință femeile dintr-un stat laic, cel puțin formal, doar pe hârtie, acceptă să-și acopere fața și să se convertească la o religie care le rezervă un rol și mai nesemnificativ decât fosta religie, și ea de sorginte abrahamică, doar că modernizată un pic dat fiind condițiile specifice de evoluție a societății. Să nu fi auzit ele chiar nimic de soarta femeilor din Afganistan, de exemplu? Sper că homosexualii nu vor urma exemplul acestor femei, că nu își vor pune turbane pe cap. Personal, le doresc tuturor marginalizaţilor şi marginalizatelor de către poki să devină cât mai grabnic atei, să nu se bage ca bezmeticii în biserici care fie le spun că sunt hidoșenii, spurcăciuni, păcătoși, fie îi acceptă doar cu condiția să se transforme într-un soi de călugări. La dracu' cu toți, ei sunt rataţii, nu noi :)

joi, 19 aprilie 2012

De ce Chirtoacă nu e interesat de nuduri?

Ciudat, parcă sunt de femei, așa cum îi plac lui. Se gândește oare la blestemata de Lege antidiscriminare, pe care o urăște din suflet, alături de alți intelectuali rafinați, ziariști notorii de la publicații ce manifestă un anticomunsim feroce și alte personalități de elită republican-moldovene? Cu așa probleme grave, era și de așteptat o astfel de reacție, când nici fundurile dezgolite de femei nu prezintă interes :(

marți, 17 aprilie 2012

FLASH. Sergiu Sârbu a fost ucis la Moscova!

ProTV fie s-a autodepășit, fie își mușcă acum mâinile că a fost fraieră. E puțin probabil că cel ce a alcătuit știrea a fost mișcat de drama unui tânăr ucis în bătaie la Moscova, într-un club, de doi bodyguarzi, sau că a decis dă să fie un pic mai discretă, mai decentă și să nu facă show ori panaramă pe seama durerii unei familii, dar, logic, informaţia ar fi trebuit să sune cam așa: "Sergiu Sârbu a fost ucis (ori a murit) la Moscova!".

Evident, celelalte publicaţii s-ar putea să fie mai şmechere şi nu vor lăsa să le scape chilipirul sau un titlu de milioane, care va fi accesat într-o nebunie de internauţii însetaţi de senzaţii. Nu cred că va trece prea mult timp până profeţiile mele se vor adeveri.

luni, 16 aprilie 2012

Când limba degenerează, ce se întâmplă cu vorbitorii ei?

Dacă e să-i comparăm cu moldovenii de etnie rusă, moldovenii românofoni au degenerat rău la capitolul "limbă maternă". Să luăm, de exemplu, reţelele de socializare, în cazul de faţă Facebook. Un vorbitor de rusă nu va folosi niciodate cuvinte româneşti pentru a trece şmecher ori spiritual, cu excepţia situaţiilor când vrea să pună în evidenţa prostia rmoldovenilor. În schimb republican-moldovenii se topesc de plăcere să-şi bată joc de propria limbă, folosind în limbajul lor cam 60 la sută cuvinte ruseşti, în rest - cuvinte româneşti stâlcite (fie rădăcina e rusificată, fie sufixele ori prefixele). Şi voi exemplifica cu postările unui poet considerat de unii talentat şi postmodernist, de pe Facebook evident (mi-e groază când îmi imaginez ce se întâmplă pe Odnoklasniki) şi a unui vorbitor obişnuit de rusă, care, chiar dacă nu e poet, ţine la limba sa maternă şi o respectă.

Poetastrul: m-am zaibit eu de toata huineaua asta. iaka asa! am hotarat sa mai dinamizez wallurile voastre cu niste MATURI ale unui ofisnic. zzZZRRRRSlkskkkk vsdnfljsdl oi ia v shoke eu sunt ofisnic dati-mi un pumn in bot.

Vorbitorul de rusă: я заметил, что есть такой тип бездарных и непорядочных бездельников, которые воображают себя "писателями". Самый простой способ примазаться к образованной интеллигенции - объявить себя "писателем". Ведь в этом случае не пребуется ни диссертация, ни список опубликованных работ ("я работаю над своей книгой" - этого достаточно), ни признание коллег, ни годами наработанный авторитет и творческий/исследовательский материал. Все очень просто и доступно для рядового интернет-хомячка.

Poetastrul: incepe campania: OFESNICI HAI LA PIVA! pt a participa la aceasta campanie tre sa fii ofisnic sa ai 25 di ani, de sexul feminin de dorit o super mytza, si sa ai bani dofiga naprimer 12 000 di lei in karman sa ma duci la restaurantul IBU IA, si sa-mi achiti nota, pentru ca eu banuiesc ca va fi mare. incercati, participati!

Vorbitorul de rusă: Знаете, я интуитивно чувствовал, что моё свидетельство о рождении, выданное в своё время в РСФСР, уже не является пуповиной, связывающей меня с Россией. Я оказался прав.

Poetastrul: sh cum animalelor din ofisuri, ii ghini ca o mai ramas un ceas de lucru sh va dushetz acasa in marshrutshi tiksite si duplite si propce dofega cum mai zic moldovenii din marshrutka care stau in propce: iaka amus ajiung acasa iaka stau in dop, sau stau in capac sau stau in proptea... iaka de mers la piva tot nu se poate pt ca ii aghe marti shi cu voi nu s poati... maine la JOB ha nia ni-i a rade de mini. cretinoida toata poveste asta :P
privet lu oangashnishi. ian mainele sus?!

Vorbitorul de rusă: Первая мысль нецензурная. Вторая мысль: какая же наша Молдова большая деревня - все всех знают, и ничего от чужих глаз не скроешь.

duminică, 15 aprilie 2012

MIRACULOS. Cum se aprinde Porcul Harioc la Ierusalim

Megajurnaliștii de la ProTV Chișinău au dat cu savanţii şi ştiinţa de pământ în ştirea lor bombă despe cât de miraculos se aprinde porcul harioc la Ierusalim în fiecare an, la aceeaşi ori şi zi, şi anume Sâmbăta Mare, în ajun de Paşti. Sărmanii savanţi, cât de impotenţi sunt ei dacă nu reuşesc deja de 1200 de ani să descifreze misterul. Deși, ñinunea n-ar trebui să trezească mari nedumeriri: doar alături de eveniment stă mormântul lui Isus! E una din cele mai mari miracole ale omenirii, în versiunea ProTV, numai că, nu se știe de ce, doar țările ortodoxe îl transmit la tv în direct. Să fie și asta o ñinune, mai mare decât abureala cu hariocu'?

Cel mai tare mi-a plăcut cum prezentatoarea ProTV ne convingea disperată că nu e vorba de o făcătură, ci de un miracol adevărat, pentru că autorităţile israeliene verifică minuţios încăperea cu porcul, ca să nu existe surse de foc şi să nu se comită vreo fraudă. Pe mine mă interesează în acest caz mai degrabă cam cât ar pierde autorităţile israeliene bani în caznaua publică şi nu doar, dacă ortodocşii şi-ar băga picioarele în harioc :)

Mai jos, puteţi vedea şi versiunea grecilor despre miracolul de la Iersualim, care a dat peste cap întreaga presă moldavă - una dintre cele mai de căcat din lume la capitolul "reflectarea evenimentelor religioase". Îşi vor mai corecta vreodată religioşii comportamentul agresiv şi chiar extremist cu asemenea apariţii la tv, cu proiectarea lor la nivel de divinităţi, când poporul (sau populaţia mai degrabă) şi aşa rămas infantil, în primele faze ale copilăriei, este minţit în cel mai hidos mod posibil cu televizorul?

vineri, 13 aprilie 2012

"Acceptă-te aşa cum eşti", doar eşti bolnav, nu-i aşa?

"Acceptă-te aşa cum eşti" pare să fie un îndemn tare umilitor pentru persoana căreia i se adresează, fiind pronunţat de către cineva care se consideră, conştient sau inconştient, mult deasupra celui sfătuit. Doar nu se pune problema autoacceptării în cazul unui om bogat, frumos, normal, încadrat social şi altele. Totuşi, cam de ce unele persoane nu s-ar autoaccepta? Ce motive ar avea? Nu cumva pentru că e vorba în aceste cazuri de calităţile ori trăsăturile definitorii ale unei persoane ori grupuri umane, repudiate virulent de societate? Pe care, evident, doar un ţăcănit ar accepta să şi le atribuie de bună voie, cunoscând din timp consecinţele.

Deci, atunci când cineva mă îndeamnă să mă accept aşa cum sunt, înţeleg că el sau ea mă consideră inferior lui sau ei, îndemnându-mă să accept, de fapt, versiunea societăţii despre mine care se rezumă la o imagine caricaturală în care nu mă regăsesc. La fel de deplasate, în opinia mea, sunt aceleaşi îndemnuri în gura unor organizaţii ori activişti pentru drepturile omului, adresate unor membri ori beneficiari de-ai lor. Evident, ar trebui să se conştientizeze mesajul otrăvit al lozincii, ca şi sensurile ori atitudinea umilitoare pe care le conţine, mai mult sau mai puţin ascunse.

Cu titlu de excepţie, aş propune utilizarea lozincii "Acceptă-te aşa cum eşti!" doar cu referire la anumite categorii umane care o merită cu adevărat gen extremiştii religioşi, homofobii şi alţii, care sunt cu adevărat bolnavi, pradă unor pasiuni, perversiuni ori devieri extrem de greu, dacă nu chiar imposibil de remediat.

Mai jos vă puteţi delecta cu un scheci britanic (două versiuni lingvistice - rusă şi engleză) în care se pune o problemă oarecum înrudită cu subiectul textului de faţă, care merită vizionat măcar şi pentru umorul copios pe care îl degajă. Nu ar strica să fie vizionat în special de psihologii şi psihiatrii republican-moldoveni - rude apropiate cu pokii.



miercuri, 11 aprilie 2012

Ce i-a spus Marian Lupu numai lui Ghelici, nu şi societăţii ori Procuraturii

Fiodor Ghelici vine cu o versiune proprie asupra evenimentelor din aprilie ,de acum câţiva ani, destul de interesantă dacă e să pornim de la ideea că acest personaj nu pare nici pe departe un mare admirator al Alianţului. În filmuleţul de mai jos, el susţine că provocările din 7 aprilie 2009 au fost un scenariu al anturajului lui Voronin, după cum i-ar fi mărturisit însuşi Marian Lupu la timpul respectiv, când şi el făcea parte din echipa comunistă. Deci, în opinia lui Ghelici, ceea ce unii numesc revoluţie, ar fi fost în realitate o înscenare comunistă.

marți, 10 aprilie 2012

Scule de unică folosință

Cum credeți, pe ce mizează un personaj gen Plugaru, fost șef al KGB-ului, care umblă pe coclauri și asmuță lumea împotriva Legii antidiscriminare, în special împotriva homosexualilor? La vârsta și păcatele lui, poate își imaginează că asta îi va aduce izbăvirea mult așteptată? Totuși, zilele astea procuratura i-a intentat un dosar penal pentru escrocherie, și dacă va fi găsit vinovat, riscă până la 15 ani de pușcărie. Cum credeți, un om întreg la minte ar fi măcinat de probleme din astea, împotriva homosexualilor, când riscă să fie privat de libertate practic până la sfârșitul vieții?

Personal, nu-mi rămâne decât să deduc că este utilizat, ca un obiect de unică folosință, de PCRM în turneele lor electorale prin provincie, unde se consideră că oamenii sunt mai creduli, mai neinformați și ușor de manipulat. Cam ăsta e sindromul politicianului homofob în RM: indivizii șantajabili, cu dosare penale la fund urlă ca din gură de șarpe despre pericolul homosexual. Să-i fie disperarea chiar atât de mare, încât își imaginează că dacă, miraculos, PCRM ar reveni zilele astea la guvernare, l-ar scuti de ședințele de judecată? Altfel, nu văd de ce s-ar manifesta în public ca ultimul gopnik, cu rațiunea evident tulbure și șubrezită. Poate doar ca să distragă atenţia de la propria persoană...

luni, 9 aprilie 2012

Există și oameni de neînlocuit! Și pacificatori...

Andrei Neguță, un comunist numit de comuniști în calitate de ambasador al RM la Moscova, este atât de bun în meseria sa, încât noua guvernare proeuropeană nu a riscat să-l înlocuiască, de teamă că nu va reuși nici după 20 de ani să-i găsească un înlocuitor. Să ne rugăm acum acum să trăiască cât mai mult, să nu moară, ca să nu rămânem fără reprezentant al intereselor RM în Rusia.

Deci, acest Neguță ne previne că retragerea armatei ruse din Transnistria s-ar putea solda cu o catastrofă, cu mari neplăceri pentru Rmoldova. Pare foarte credibil, cunoscând rolul pacificator al rușilor în lume și incapacitatea planetei de a păstra pacea fără ei. Totuși, Neguță nu-și duce gândul până la capăt. El a uitat să ne informeze de ce Rmoldova nu se poate descurca fără forțele armate ruse pe teritoriul ei. Evident, pentru că rușii vor porni un război, prin intermediul cazacilor ori al conaționalilor lor pe care vor sări să-i protejeze cu armata lor. Și altfel, ne vor demonstra încă o dată că fără ei, pacea e imposibilă în Rmoldova.

Tare discret e Neguța ăsta. Înțeleg că diplomații nu spun nimic direct, că trebuie să citim printre rânduri și să înțelegem gâscă atunci când pronunță rață, dar ar putea fi uneori totuși un pic mai expliciți...

duminică, 8 aprilie 2012

AVIZ IMPORTANT. La cine să apelezi când ești bătut la Chișinău, în plină stradă

Toată lumea știe că, mai nou, oamenii nu prea au voie să protesteze cu corturi în PMAN, în fața Casei Guvernului, nemulțumiților fiindu-le propusă o altă locație - Teatrul de Operă și Balet. Dar nu toți știu, de pildă, că în obligațiile carabinierilor nu intră și obligația de a veghea asupra ordinii publice. Aici, dacă vrei să ofensezi în ultimul hal o patrulă de carabinieri, le aduci la cunoștință că cineva se bate ori că ești agresat, sugerându-le să intervină. Nu vă sfătuiesc să o faceți vreodată! În cel mai fericit caz, vor grăbi pasul ori vă vor informa amabil că nu ține de competența lor. Asta dacă aveți norocul să nu vă privească ca pe cel mai netacticos și needucat om din lume! Doar toată lumea știe că de paza publică răspund balerinii și tenorii de la Teatrul de Operă și Balet!

sâmbătă, 7 aprilie 2012

De ce moldovenii nu au simțul umorului

Poate că principalul motiv ar fi lapsusurile catastrofale la capitolul "inteligență". Și lipsa materiei cenușii se lasă cu urmări serioase asupra capacității de a "produce" umor. Evident, după popor, și umor. Deocamdată, noua generație de republican-moldoveni care se cred înzestrați cu simțul-umorului și încearcă chiar să se lanseze pe piață, să-și vândă produsul, nu pot depăși nivelul amețitor impus de predecesorii lor geniali care au făcut carieră, au creat mituri în popor referitor la capacitatea lor de a înveseli și i-au făcut să moară de râs pe moldovenii simpli, care au înțeles să facă mișto cu gura până la urechi de ceea ce cred ei că ar fi haios sau, dimpotrivă, pe seama celor ce ce le contrariază sensibilitatea, lumea interioară și universul intelectual, fapt care provoacă și el automat râsul. Un Gheorghe Urschi ori un Pavel Bechet au toate șansele să rămână pe veci neîntrecuți în genul care i-a consacrat, regi ai umorului, dacă e să judecăm după cât de stupizi pot fi reprezentanții noii generații de umoriști, care își imaginează că simpla invocare a unor stereotipuri răsuflate are darul de a face pe altcineva decât pe gopnici să crape de râs.

vineri, 6 aprilie 2012

Un președinte de 2 metri, fie ei și de bulbuci, nu cunoaște prevederile elementare ale legislației!

Președintele Parlamentului RM nu cunoaște prevederile elementare ale legislației, dar vrea să se așeze la sfat cu troglodiții talibani din RM, care cred în povești, pe care ni le impun și nouă (tot felul de miracole, în era tehnologiilor, rachetelor cosmice, Internetului..., ceea ce-i face deosebit de respectați de ceilalți aborigeni, dacă puterea vorovește la nesfârșit cu ei). Exprimându-și dorința de a discuta cu alde Marchel, Valuță, Ghelici, Plugaru și alții, el face la un moment dat o remarcă care îi trădează ignoranța în privința drepturilor la întrunire a minorităților sexuale din RM, care e asigurat prin lege. Faptul că Chirtoacă nu poate asigura securitatea participanților la o manifestație LGBT, numită de unii și paradă, interzicând-o în consecință (cam așa procedează funcționatii la noi: dacă intră într-o dilemă din care nu pot ieși, se pun pe interzis), nu anulează drepturile fundamentale ale cetățenilor, garantate prin Constituție. Iată și afirmația de ignorant, care îl pune într-o situație penibilă, de fanfaron umflat: „Iar că pe calea acestei legi se vor deschide uşile pentru propagarea agresive a acestei orientări sexuale mai speciale – parade, căsătorii, adopţii de copii nu conţine acest proiect de lege”.

joi, 5 aprilie 2012

Cum putem depista ghearele în creștere ale dictaturii

Rămân deseori surprins de măsura în care societatea și presa (de fapt, nu atât presa ca instituție, cât ziariștii foarte prost școliți; presa moldavă, în mare, satisface comenzi politice ori de alt gen) înțeleg miza anumitor evenimente sociale, politice, ce țin de drepturile omului. De exemplu, protestul de astăzi împotriva limitării de exprimare pe cale să fie consfințită de Curtea Supremă de Justiție. Argumentele reprezentanților Primăriei Municipale sunt de-a dreptul derizorii, și țin de orice dimensiune cu excepția celei juridice. Se folosesc în special termeni gen moralitate, bună-cuviință etc., în maniera unor personaje religioase ca Valuță și alții. Nu sunt prezentate dovezi că cetățenii protestatari ar fi încălcat atât de grav legislația, încât să permită autorităților de a le interzice, prin intermediul organelor de drept, dreptul la întrunire. Mai mult, spațiul din preajma unor edificii publice este interzis pentru manifestații, invocându-se niște motive aberante și penibile. Cică e spațiu sfânt, milenar etc etc. etc. Ce-o fi având argumentele astea cu un drept fundamental care nu se negociază?

Acum să facem un exercițiu de imaginație și să-i vedem pe ziariști pe frontul lor de lucru. Majoritatea lor absolută, dacă nu chiar toți, sută la sută, nu se vor arăta scandalizați ori neliniștiți de faptul că justiția e pe cale de a crea un precedent foarte grav în practica justițiară națională, interzicând dreptul la protest în fața unor edificii de stat. Ei ne vor informa că protestatarul X este leneș și nu vrea să lucreze, că manifestantul Y este nesincer și că oferă declarații care se bat cap în cap, iar un al treilea nemulțumit încearcă să obțină dividende nemeritate de la stat. Evident, și amănuntele astea pot fi importante, în funcție de context, dar nu văd cum ar fi mai importante decât fărădelegea supremă pe cale să se săvârșească, unde justiția calcă pe cadavre și, mai ales, pe Constituție, satisfăcând o comandă politică, decizie care poate reprezenta un prim pas pe calea revenirii la dictatură.

Am participat astăzi la un astfel de protest pentru că am simțit că libertatea de exprimare este amenințată în RM. Nu m-a preocupat problemele propriu-zise ale manifestanților, care țin de competența justiției, ci faptul că li se interzice abuziv și nemotivat să protesteze, să-și exercite un drept fundamental. Iar dacă astăzi sunt abuzați ei, mâine justiția coruptă și statul devenit totalitar, inclusiv cu complicitatea mea pentru că nu am luat atitudine, vor extinde starea de fapt asupra întregii populații, decretând-o drept perfect legală și de necontestat.

marți, 3 aprilie 2012

MANIFEST. Cum poate fi salvată societatea de sodomizare

Societatea republican-moldavă este amenințată de marele pericol al sodomizării. Ce trebuie să facă enoriașii ca să scape de dulcea ispită... îîîîî... dne ferești că iar vorghesc în dodii, di frupt... îîîîî... de această mare primejdie. În primul rând, aflându-se într-o baie publică, fără cabine de duș, să nu se aplece după săpunul scăpat pe jos, accidental sau intenționat, doamne iartă-mă. În al doilea rând, să nu se aplece la slujbele ținute în biserici, să nu accepte ca pokii să le pună poala în cap, că se pot întâmpla tare multe accidente, dar noi nu vrem sodomizare. În treilea rând, să nu se aplece nicăieri și în fața nimănui, nici chiar în fața lu Lenin și Dzeu! Numai așa putem scăpa societatea de păcatul urlătoriu la ceriu al sodomiei. Amin!

Preascrântita Markela

luni, 2 aprilie 2012

Șăfu aparatului directorului

Vai de capul unei instiutuții de drept, dacă problemele specifice ce țin de procedură și judecarea de bun-simț a cauzei de fond, pot fi soluționate numai în urma pogorârii pe pământ, în treburile muritorilor, a divinității CCCEC, Viorel Chetraru care este. Dânsul a promis unei reclamante (care, de altfel a produs o impresie destul de proastă, dacă e să judecăm după titlurile de noblețe pe care și le atribuia cu mândrie, dar care confunda judecata terestră cu cea divină, văzând numai dimensiunea ei sacră; totuși, o putem înțelege, e disperată sărmana de monstruoasa, proteica și infernala justiție rmoldavă) că va interveni el însuși salvator, determinând-o să-i mulțumească ca unui latifundiar aflat printre șerbi pe propriile moșii.

Până acum am văzut cum arată o șefă a aparatului. Acum lumea moare de curiozitate și nerăbdare să consemneze epifania unui șef de aparat al directorului! Așa cum ne-a promis Chetraru în persoană!