joi, 18 august 2011

Independență pășunistă

Este evident că nu am evoluat practic deloc în cei 20 ani de ”independență”. Poate și pentru că am fost ghidați, duși de coarne de tribuni de secol 19, de poetaștri care nu au înțeles și nu înțeleg nici acum lumea în care trăiesc. Sunt evident depășiți și când le aud discursurile vetuste, mă încearcă un soi de jenă atunci când nu pufnesc în râs. Un Ion Hadârcă, poet rural, un Dabija, Grigore Vieru și alții, încremeniți într-o lume pășunistă idilică, nu aveau cum să revoluționeze mentalitatea unei populații izolate de lumea civilizată, care n-a știut decât de bici bolșevic și de lucoarea moscovită. Evident că doar discursul antiimperial în sine, rostit de cei crescuți și formați într-un sistem pe care pretindeau că-l detestă, nu putea schimba nimic.

Acum, în 2011, unii din parlamentarii care se plimbau și cu 20 de ani prin organul legislativ suprem al RM, mari poeți ai neamului, cu opere dedicate PCUS și lui Lenin, au rămas aceiași, imuabili, ca niște mumii egiptene. Poate era mai bine dacă în fruntea mișcărilor de eliberare naționale se plasau, totuși, economiști, ingineri, juriști? Sau în RM oricum toți erau sovietizați până în măduva oaselor și nu prea avea cine să gândească altfel decât versificatorii locali?

Se zvonea cu ceva timp în urmă că versificatorii de la Chișinău vor să-și aducă confratele decedat de la București pe Aleea Clasicilor, alături de Eminescu, Arghezi, Blaga, Rebreanu și alții. Nu știu ce s-a întâmplat, dar proiectul a fost amânat pentru un timp oarecare. Adrian Păunescu nu s-a infiltrat încă pe aleea scriitorilor nebolșevici, deși confrații lui locali și-o doresc din tot sufletul. Să aibă și ei reprezentantul lor acolo.

CASSA LOCO - Cenaclul foc si para


Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu