Ziariştii locali, în majoritatea lor, nu au depăşit mentalitatea de tip sovietic, ai cărei produs sunt. Îi tot vezi la fiecare cum se declară alarmaţi de certurile din sânul Alianţei. În loc să stea cuminţi şi să-şi împartă sferele de influenţă discret, pe la spatele opiniei publice, ei se sfădesc ca nişte ţărănoi, ca nişte mahalagioaice la bazar în opinia unor condeieri care par să fie scandalizaţi de starea de lucruri creată în alianţa de guvernământ. În plus, mai există riscul să se bucure şi comunişltii. Poporul, când va vedea că democraţii se ceartă, se va dezamăgi în ei şi nu-i va mai vota. Deci să-i probozim când se ceartă în văzul lumii ca nişte persoane needucate, care n-au cei 7 ani de acasă.
Sunt înduioşătoare şi manifestările acute de simpatie faţă de comunistul Dodon. Ziariştii moldavi tremură zi şi noapte de nerăbdare ca Dodon să plece din PCRM. Ăsta ar fi gestul izbăvitor pentru RM şi ar distruge comunismul. La fel, cu câtă încântare suntem informaţi despre mafioţii de la Tiraspol ce se opun lui Smirnov, care ar putea să ne aducă şi ei izbăvirea. Deducţia e logică: cine e împotriva lui Smirnov, automat e aliatul Chişinăului.
Pentru mine, de exemplu, Dodon e un personaj politic compromis, indiferent că rămâne în slujba actualilor stăpâni ori trece în altă tabără, să-i lustruiască pe foştii comunişti/actualii democraţi. Şi nu-mi fac iluzii nici în privinţa şovinilor de la Tiraspol. În schimb, îmi plac certurile la vedere a membrilor Alianţei. Păruiala publică e un semn sigur al începutului de democratizare a RM. E firesc ca partidele implicate în actul guvernării să aibă interese distincte, diferite. Important e ca guvernanţii corupţi să iasă la suprafaţă, indiferent cum se întâmplă aceasta: cu scandal sau fără. Numai idioţii pot să-şi dorească armonie în cadrul unor alianţe care riscă să se transforme într-o gaşcă de hoţi dacă reuşesc să-şi coordoneze abil interesele, impresionând prostimea cu alura lor de aristocraţi care cunosc bunele maniere şi nu-şi spală rufele în public.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu