Ungheniul nu e Shengen

Imediat după podurile de flori, basarabenii au avut ocazia să traverseze Prutul doar în baza buletinului de identitate, inclusiv a pașaportului sovietic de care și acum se folosesc unii bătrâni (cred că doar în RM mai e în vigoare un act de legitimare al unui stat care nu mai există de 20 de ani!). Nu exista nicio restricție de ședere pe teritoriul României pentru că în acte nu se specifica data intrării în țară. Se verificau doar și fiecare era liber să stea peste Prut cât dorea.

Acum, când îmi amintesc de realitățile de atunci, realizez că, practic, eram o singură țară. Sau un teritoriu comun. Bineînțeles că nu puteam beneficia de drepturile pe care le aveam în spațiul dintre Nistru și Prut, dar cel puțin puteam circula nestingherit tocmai până la Timișoara. Din acest punct de vedere, nu aveam nicio restricție.

Plăcerea asta a durat 10-15 ani. Acum e destul de greu de ajuns și la Iași, o localitate mai apropiată de localitatea mea de reședință decât Chișinăul. Știu că acum câțiva ani se stătea mult la rând pentru o viză. Poate că, momentan, situația s-a îmbunătățit, birocrația nu este la fel de stufoasă și vizele se obțin mai ușor. Dar cert e că acum 10 ani, când am trecut ultima dată prin vama de la Prut, lucrurile erau extrem de simple.

Evident, după ce România va fi acceptată în spațiul Shengen, podurile de flori și restul recuzitei specifice acelor vremuri vor părea și mai ireale.