sâmbătă, 22 decembrie 2012

Lupul în blană de oaie

Fostul hitlerjugend, actual popă suprem de la Roma, nu scapă nicio ocazie de a aminti de o aşa-numită natură a omului, blamându-i pe cei ce s-ar îndepărta de ea. Şi o face aproape săptămânal, mai ales când sărbătorile se îndesesc, ca acum, de exemplu. Dar hai să vedem dacă cei care arată acuzator cu degetul spre alţii, nu sunt chiar ei înşişi în situaţia de a fi condamnaţi, pornind de la propriile lor învăţături. Unde scrie că natura omului îi cere acestuia să fie un soi de fiinţă asexuală, să dea jurământ că nu va face niciodată sex? Nu cumva preoţii catolici şi călugării altor confesiuni îşi bat joc de natura lor când aleg să fie asceţi? Îi înţeleg doar pe cei 1 la sută din populaţie care s-au născut asexuali. Dar asta e natura lor, şi dacă vreunul din ei face virtute din asta, atunci e cea mai jalnică şi penibilă fiinţă din lume. Care o fi meritul lui când nu face decât să-şi urmeze natura, dacă privim lucrurile din perspectiva creştină? Pentru că altfel, e lăudabil să-ţi urmezi firea, să nu-ţi încătuşezi inutil natura atunci când aceasta nu produce niciun rău celor din jur. Nu-i aşa că homosexualii pe care popa de la Roma îi linşează simbolic cu orice prilej, sunt infinit mai morali decât popii ipocriţi care-şi trădează natura? În schimb homosexualii nu fac decât să trăiască în armonie cu firea lor moştenită genetic, în cazul în care mediul nu s-a opus prea mult, obligându-i pur şi simplu să-şi rateze viaţa.

Din păcate, bătrânul decrepit cu trecut nazist rămâne încă foarte periculos pentru că lumea e formată mai ales din indivizi agramaţi care iau de bune ce aud de la un popă sau altul. Sunt curios, cam peste câte decenii sau secole, popa de la Roma se va transforma într-un Santa Klaus inofensiv? Momentan încearcă, dar nu reuşeşte. Firea veninoasă, rea şi hidoasă şi-a lăsat amprente adânci pe chipul său care se screme să pară bun, fără să convingă pe nimeni, cu excepţia spălaţilor pe creier de ura religioasă pe care o promovează.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu