Abundenţa de hrană poate fi şi ea mortală

Vizionez un film american despre o femeie supraponderală, care nu se mai poate ridica din pat din cauza obezităţii. Cântăreşte peste 270 de kilograme, şi are un mod bizar, infantil de a-şi explica cauzele ce au ţintuit-o la pat. Cică, greutatea ei, care o cumulează pe a 4-5 femei obişnuite, nu e din cauza mâncării, ci a disfuncţiei hipofizei. Când am văzut câte bucate consumă la un prânz, mi-au crescut ochii cât cepele. Mie mi-ar ajunge sigur pe o săptămână, mai ales că totul e prăjit, foarte gras. De fapt, când a fost nevoită să ţină o dietă cu alimente fierte, degresate, se comporta de parcă o apucase damblaua. Era isterică, cam ca o alcoolică ori un narcoman fără drogurile ce i-au provocat dependenţa. "Parcă asta e mâncare? E numai apă, niciun pic de ulei", se căina ea, strângând cu degetele ceva din aluat. Şi făcea totul pe dos decât îi prescria medicul nutriţionist.

Fiicele erau un soi de bucătărese care găteau 24 de ore din 24. O păzeau ca pe un ou, şi nu prea aveau viaţă personală. În schimb, iresponsabila şi inconştienta de 270 de kg a chemat odată poliţia să-i evacueze fiicele din casă pentru că acestea au refuzat să încalce prescripţiile medicului şi nu i-au dat friptură.

Presupun că femeia obeză devenise dependentă de un anumit gen de mâncare, că ar fi vinovate parţial şi Mcdonalds-urile de problema ei, dar nu cred că poate arăta tot timpul cu degetul spre alţii, învinuindu-i de nenorocirea ei. Doar şi voinţa ar juca un rol aici. E greu de înţeles cum, cântărind câteva sute de kilograme, poţi să bagi în organism kilograme de mâncare la fiecare prânz, în condiţiile în care nu te mişti deloc. Evident că rezultatele nu se vor lăsa prea mult aşteptate.

Ar mai fi şi problema abundenţei de hrană într-o societate care nu ştie de lipsuri în acest plan. Parcă nu-mi imaginez într-un sat din RM să văd gospodine din astea ţintuite la pat strict din cauza supraponderabilităţii. Adică am văzut femei obeze şi la noi, de vreo 150 de kg, dar acelea ridicau saci de peste o sută de kilograme, fără nicun efort, şi mergeau cu el pe jos de la depozitul cooperativei până acasă, că nu aveau bani să plătească unui şofer sau căruţaş (ori voiau să economisească).