Caz clasic în sistemul judiciar rmoldovenesc. Cetăţeanul e acuzat şi închis, apoi se colectează probele. Cam cum se întâmplase cu presupusul asasin în serie de la Durleşti despre care au scris toate ziarele, arestat şi ţinut câteva luni în izolatore, cu descinderi la casa lui pentru colectare de probe, după care, tot conform aceleiaşi prese, ar fi fost internat într-un ospiciu.
Cazul de faţă pare unul dubios pentru că e vorba de o victimă a evenimentelor din 7 aprile care susţinea că e persecutat de cineva din sistem pe care se plânsese şi a refuzat să-şi retragă plângerea, fiind ameninţat cu represalii.
Să admitem că ar fi săvârşit fapta ce i se încriminează. Totuşi, credeţi că un telefon furat e o crimă chiar atât de gravă încât făptaşul să nu poate fi cercetat în libertate până anchetatorii adună probele necesare? Să stea acuzatul 4 luni în puşcărie, cu posibilitatea prelungirii privării lui de libertate până procurorii găsesc ce le trebuie lor?
Apropo, individul pe care un grup de studenţi îl acuză că i-a escrocat de sute de mii de dolari în cadrul programului Work and Travel e cercetat şi acum în libertate, deşi victimele au protestat de mai multe ori în PMAN, cerându-i lui Filat (pentru că ar fi membru PLDM) să fie arestat.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu