joi, 31 octombrie 2013

Dacă nu crezi în 'mnezo, de ce zici „Doamne Ferește”?

lojicaAm întâlnit foarte multe persoane virgine, la o vârstă înaintată, care, enervându-se din diferite motive (fie se împiedicau, fie se tăiau cu cuțitul când găteau ceva la bucătărie etc.), exclamau „Blea!”. Dacă e să ne conducem după logica enunțată în titlu, ar trebui să ne arătăm scandalizați foarte tare de insolența celor care, virgini/virgine fiind, îndrăznesc să se pretindă inițiați în lumea curvăsăriei. În situația lor, ar fi trebuit doar să murmure sfios „Sfânta X, Y sau Z” sau ceva de genul ăsta, nimic mai mult. Și numai după ce vor îndrăzni să-și sacrifice fecioria, vor avea dreptul moral să se dea drept mari vicioși, urlând cu orice ocazie, cu treabă și fără, „Blea!”.

Cam așa e și în cazul ateilor. Odată ce au scăpat un „Doamne feri” printre dinți, au pierdut dreptul să se mai considere oameni fără zei. Respectiv, ar fi corect să-și asume adevărata identitate, zeul în care cred în taină, ca niște latenți religioși ce sunt. Amin!

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu