joi, 29 noiembrie 2012

Calvarul consumatorilor de servicii publice

Deşi mass-media favorabilă unui demnitar sau altul ne tot informează zilnic cât de tare e surprinsă Europa de evoluţia noastră vertiginoasă spre democraţie şi statul de drept, în realitate totul pare să fi încremenit în eterna epocă sovietică de pe plai. De reformă doar se vorbeşte, iar funcţionarii împuţiţi ori boşii de la întreprinderile private ce prestează servicii publice nu-şi ridică fundul gras de pe fotoliile calde si moi, ca nu cumva să obosească de mare efort pentru binele cetăţeanului ori consumatorului. Vedeţi mai jos un filmuleţ în care un demnitar de la Apă-Canal s-a blocat în oficiul acestei societăţi comerciale şi îl doare drept în fund de problemele consumatorului, care contribuie din plin la îmbogăţirea lor. Consumatorii trebuie să aştepte ca în castelul kafkian mila îmbuibatului, poate-poate au noroc şi-i primeşte şi pe ei în audienţă. A câta oară constat că monopolurile fac ravagii în ţara asta, comportamentul porcesc al celor ce-au acaparat în totalitate un segment al pieţei este consecinţa acestui fapt, la fel ca şi neimplicarea totală a agenţiei pentru protecţia drepturilor consumatorilor, care doar asistă nepăsătoare la calvarul prin care trec cei, ale căror interese ar trebui să le apere. De bagajul de cunoştinţe juridice ale poliţiştilor rmoldoveni nici nu are rost să mai vorbim.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu