vineri, 24 august 2012

Statul nu are nicio responsabilitate față de copiii străzii?

Se face mare caz în privința unei presupuse rețele de pedofili, un membru al căreia ar fi profesor la Universitatea de Medicină. Dacă e să fiu sincer, personal nu am mare încredere în flagrantele poliției, în situația în care se cunosc numeroase cazuri în care aceeași polițiști înscenau tot felul de chestii murdare unor cetățeni pentru a-i estorca ulterior de bani, cum s-a întâmplat bunăoară la Bălți, când câțiva polițiști foloseau minori pe care îi obligau să arunce droguri în anumite mașini. Să admitem totuși că dezvăluirile poliției sunt adevărate. Totuși, nici în acest caz nu înțeleg de ce psihologii, avocata copilului și alți experți aruncă totul pe umerii unui pedofil care a cumpărat serviciile sexuale oferite de acești copii nefericiți care nu aveau ce mânca, cu ce se îmbrăca și unde dormi, fiind nevoiți să se vândă contra sumei de 40-50 de lei pentru a supraviețui. În acest caz, nu ar trebui interogați părinții care i-au alungat de acasă, directorul casei de copii care i-a lăsată liberi pe stradă? Iar dacă sunt copii ai străzii, statul nu poartă nicio responsabilitate pentru soarta lor? Nu-i așa că e mai confortabil să găsești un țap ispășitor și să te speli de mâini de responsabilități? Doar copiii ăștia părăsiți au nevoi elementare, care nu și le pot satisface dacă nimeni nu-i ajută. Iar psihologii, avocata poporului, ziariști exaltați și avizi de crime preferă să-i învinuiască pe cei presupuși vinovați de situație, ca profesorii ori asistenții sociali, din cu totul altă perspectivă, care are menirea să creeze isterie în societate și să disculpe principalul vinovat, adică pe stat. Cică, de ce nimeni nu se uită prin gaura cheii de la ușă, se lamentează ele, ca să prevină violul?

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu