luni, 13 august 2012

Ion a pierdut dreptul nescris de a fi desfrânat

Ion stătea cu capul aplecat în pământ, vinovat. Taică-său îl ocăra: "Stricatule, te culci cu toate fetele delaolaltă? Ce-o să spună lumea? Tu măcar înţelegi că ai fi avut vreo sută de copii din flori, dacă aveai uter? Cine o să se mai uite la tine, cu practica asta sexuală pe care o ai la activ? Înţelegi că ţi-ai pătat reputaţia, că fetele vor băieţi puri şi imaculaţi, ca roua dimineţii. Lor li se poate, pot să se culce sub orice gard, că tot femei vrednice rămân, chiar mai virtuoase decât la început, când erau fecioare. Dar tu eşti ca o zdreanţă impură acum, şi trezeşti numai dezgust. Ce fată ca lumea va dori un prăpădit de bărbat care s-a culcat cu toate femeile posibile şi ştie mai multe poziţii în pat decât sunt incluse în Kamasutra??? Poate doar o stricată ca tine, adică o virgină. Doar ele numai aşa pot fi depravate şi imorale, nu ca noi, bărbaţii...".

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu