Komuniştii s-au bosumflat: "RM e trădată!"

Partidul comuniştilor moldoveni nu s-a dezminţit nici de data asta. Au ei o fixaţie. Să considere că partidul lor reprezintă întregul popor. După ce au aflata de decizia lui Lupu de a se întorloca cu partidele de dreapta, membrii marcanţi ai PCRM au reacţionat în maniera care le este specifică.

Mai întâi Mişin a declarat că Marian Lupu a trădat întregul popor. Adică electoratul comuniştilor este întregul popor. Nostim, nu-i aşa? Apoi a venit rândul lui Dodon să susţină aceleaşi enormităţi. Cică PD-ul va fi în opoziţie cu întregul popor. Nu ca PCRM, care va fi doar în opoziţie parlamentară.

Aşteptăm cu sufletul la gură să-şi expună poziţia la temă şi ceilalţi membri de frunte ai PCRM, în special Voronin, Grecianâi, Tkaciuk, Petrenco, Munteanu, Reşetnikov, Sârbu şi toată Kantora.

Cu Anu' Nou!

Mare forfotă la Piaţa centrală. Se apropie Revelionul şi toţi vor să mănânce mai mult ca în zilele obişnuite. Din când în când trec oameni îmbrăcaţi în haine ponosite, cu nişte brăduţi jalnici subţioară, de parcă i-ar fi găsit într-o gunoişte, aruncaţi după Revelionul de anul trecut. De ce-o fi cheltuind din puţinii bani pentru chestii din astea inutile, ca să nu zic snoabe, deşi nu e cuvântul potrivit pentru nevoiaşi. Ca să se simtă în rând cu lumea? Să nu aibă sentimentul că-s marginalizaţi?

Intru în magazinul "Bucuria" să cumpăr nişte dulciuri. Cozile sunt imense. Mă întorc lehămitit şi renunţ să mai cumpăr ceva. Voi încerca după sărbători. Nu ţin să fiu neapărat în rând cu lumea.

Încă o dată despe cel mai mare jurnalist de pe globul Moldova, Constantin Tănase

Vă spuneam în articolul precedent că marele Constantin Tănase încearcă să cureţe rahatul cu care s-a acoperit Filat, arătând cu degetul înspre maleficii fundamentalişti ortodocşi. Dar să vedem ce ministere are în subordine premierul şi cine stau în fruntea lor, ca să ne creăm o idee despre calitatea, integritatea şi pregătirea lor profesională.

Vedeţi aici ce răspuns a obţinut la demersul său Mitropolia Moldovei de la Chişinău din partea unor ministere - care nu sunt totuşi filiale ale BOM, ci instanţe subordonate lui Filat - la demersul ei categoric vizavi de cartea "Sexul povestit celor celor mici". Când am citit luările de poziţie, am avut impresia că sunt în plin stalinism. Cu comisari care iau atitudini " adecvate" şi care abia aşteaptă să se formeze condiţiile necesare ca să-i întemniţeze pe vinovaţi. Cu Minister al Culturii care acceptă doar lucrări care au la bază realismul socialist. Cu un spital psihiatric ai cărui specialişti îşi freacă mâinile de bucurie că timpurile se schimbă şi vor putea şi ei să se afle în treabă, ca altădată. Cu un Minister al Sănătăţii care se specializase pe denunţarea bolilor pacienţilor (mai ales venerice), la locul de muncă al acestora, contribuind la stigmatizarea, discriminarea, marginalizarea sau chiar eliminarea lor din sistem.

Dacă aş fi fost credincios, mi-aş fi făcut cruce probabil. Dar aşa m-am limitat doar la împrospătarea feţei cu apă rece. Bineînţeles că Vladimir Filat nu are nici în clin nici în mânecă cu cele expuse mai sus. Şi nici ministerele subordonate lui. Ei doar nu sunt de vină că ortodoxismul moldovenesc e atât de fundamentalist. Şi cine ne poate lumina, edifica şi informa mai bine când vine vorba de micile scandaluri în care e implicat cabinetul Filat decât cel mai faimos ziarist al plaiului, care este Constantin Tănase.

Lustruindu-l pe Filat

Constantin Tănase are o viziune foarte interesantă asupra funcţiei de premier al RM, a limitelor inerente ei. Pornind de la meditaţiile lui, premierul Filat ar fi o victimă inocentă a fundamentalismului ortodox. Anume acesta din urmă se face vinovat că ministrul nostru cel mai principal a cerut scoaterea din vânzarea a cărţii "Sexul povestit celor mici". Concluzia pe care o naşte Tănase, îndemnând societatea civilă să privească corect la duşmanii adevăraţi, este că ar trebui să ne neliniştească nu atât duplicitatea premierului, cât fundamentalismul BOM, care l-a influenţat pe Filat să adopte o decizie ce l-a acoperit de ridicol.

Curioasă opinia asta, a formatorului de opinie Constantin Tănase. Până mai ieri, eram sigur că un premier, împreună cu cabinetul său de miniştri, este liber sau nu să adopte anumite decizii ce ţin de competenţa guvernului. Prin capul bisericoşilor pot trece multe gânduri şi idei, dar nimeni nu e obligat să le satisfacă instantaneu mofturile.
- Dar s-ar putea ca politicienii de la guvernare să piardă electorat, dacă nesocotesc un segment atât de important al populaţiei!
- Ei, asta e altă parte a problemei. Ţine de riscurile meseriei.

Cât mă priveşte, cred că vina îi revine în totalitate lui Filat. El e omul cu deciziile, nu fundamentaliştii, aşa că n-ar trebui să-i găsim scuze puerile. Bineînţeles că e îngrijorătoare orice manifestare de fundamentalism religios ori de alt ordin, dar atâta timp cât acesta n-are putere de decizie, pârgii şi mecanisme legale de implementare a fanatismelor religioase, adevăraţii vinovaţi sunt cei ce le satisfac mofturile, aflându-se în ipostaza care le permite să-l favorizeze, cu alura lor de democraţi pro-europeni.

Crăcit fericiun!

Ghimpu a mai decorat recent o brigadă de artişti, oameni de cultură şi ziarişti. Dar niciun blogher! Discriminare totală! Şi eu vreu medalie! Daţi-mi şi mie un ordin sau măcar o diplomă ceva! Cu ce e mai bun Nicolae Robu sau Maria Sarabaş decât mine??? Ei bine, asta nu i-o iert în veci celui care a transformat funcţia de preşedinte al ţării în agăţător de tinichele. Mai ales că mie nu mi-a revenit niciuna.

Ehhhh, şi ce bine mi-ar fi stat cu ordinul "Blogher al poporului" sau ""Blogher emerit", agăţat de costumul pe care l-am procurat mai ieri de la "Ionel", special pentru ceremonie!!!

Poliţia moldovenească insistă cu ai ei 25 de metri

Protestul de azi din faţa ambasadei belaruse, la fel ca şi alte proteste, m-au convins că RM a avansat vizibil pe calea democraţiei, dar că, totuşi, poliţiştii, carabinierii şi şefii lor nu cunosc în continuare legislaţia şi ne hărţuiesc la fiecare manifestaţie, încercând să ne intimideze. De obicei, se apropie să ne "roage frumos", după cum se exprimă ei, fie să traversăm strada, fie să ne îndepărtăm cu 25 de metri din faţa instituţiei în faţa căreia protestăm (nu ştiu de ce s-au proptit cu coarnele anume în cifra asta). Şi de fiecare dată refuză să se legitimeze, să ne invoce articolul din legislaţie care le-ar permite dreptul să ne împingă şi să ne plaseze acolo unde vor muşchii lor, crezând că pronunţând pe un ton mai apăsat ori ameninţător "Eu vă rog frumos!", ori dacă vor ridica raţia telefonică la urechi şi după vreo 10-15 minute vor apărea o divizie de poliţişti cu o dubiţă, mişcându-se precipitat, "rugăminţile" lor va căpăta automat statut de ordin legal, devenind legitime.

Presupun că dl Catan nu e la curent cu situaţia descrisă mai sus, dar dacă află, poate-şi obligă subordonaţii ca brazii să urmeze nişte cursuri de informare, unde să li se spună că trotuarele de lângă instituţii sunt locuri publice, unde se permit protestele, că manifestanţii nu sunt duşmanul în sine, că se bucură de prezumţia de nevinovăţie şi că au dreptul să nu fie intimidaţi de cei ce sunt plătiţi din bani publici ca să asigure buna desfăşurare a manifestaţiilor, fără a interveni, tracasa şi intimida participanţii la proteste pentru orice fleac, cel puţin până la proba contrarie. Numai aşa putem pretinde că suntem şi noi o ţară democratică, cu organe de forţă puse în seviciul contribuabililor, nu al unor clanuri mafiote sau unui dictator care le foloseşte în propriul interes, pentru persecutarea ori reducerea cetăţenilor la tăcere.

"Eu vă rog frumos!"

La emisiunea "Chestiunea zilei", de la Jurnal TV, dedicată scandalului legat de interzicerea, apoi vânzarea restricţionată a unei cărţi pe care religioşii încearcă s-o diabolizeze, m-a surprins neplăcut consilierul sau purtătorul de cuvânt al premierului Filat, Lutenco. Pe alocuri chiar m-a dezgustat. Apelativul "părinte", care îl plasa ierarhic sub popa de la Pro-Ortodoxia, Ghenadie Valuţă, justificările absurde aduse în sprijinul deciziei ilegale a lui Filat, m-au convins din nou că şeful PLDM poate deveni un tiran adevărat, la fel de periculos ca şi Voronin, dacă societatea civilă nu-l va supraveghea atent şi nu va lua atitudine când acesta, în accesele de grandomanie periodice, va lua decizii care nu ţin de competenţa lui, substituindu-se instituţiilor de drept. Acum chiar că găsesc rezonabilă partajarea puterii între componentele Alianţei după criteriul parităţii, nu al procentajului obţinut la scrutinul electoral. Aşa, riscul monopolizării puterii de către un singur partid se va reduce dramatic.

Dar să revenim la oile noastre. Întrebat de unul din invitaţii la emisiune de ce Filat şi-a depăşit atribuţiile şi a cerut ca vânzarea cărţilor să fie sistată în librării, Lutenco a respins acuzaţia declarând că premierul sau subordonaţii lui doar i-au rugat frumos pe angajaţii librăriilor să oprească provizoriu comercializarea ei.

Cât de tacticoşi sunt totuşi miniştrii în RM. Îmi amintesc imediat de poliţişti care, la fel, îi rugau frumos pe cetăţenii nemulţumiţi să sisteze protestele legale, ca după câteva minute să-i urce în dubiţe, să-i transporte în comisariate şi să le întocmească procese-verbale în care îi învinuiau de 4-5 infracţiuni, şi ca într-un final judecătorii să-i achite (cu unele excepţii). Dacă mai ţinem cont şi de faptul că, iniţial, Filat dăduse ordin să fie identificaţi făptaşii, adică persoanele care au editat şi distribuit cartea, în scopul penalizării lor exemplare, nu e greu de dedus cu cât se deosebeşte mentalitatea premierului nostru de a angajaţilor MAI. Şi la capitolul "galanterie" se pare că au ceva în comun.

Nu ne mai rugaţi frumos, dlor poliţişti şi dle Filat. Mai bine aţi face să nu vă depăşiţi atribuţiile. Chiar vă rugăm frumos (ptiu!!!) să ţineţi cont strict de prevederile legale, nu de convingeri ori simpatii personale, de tradiţii sfinte şi alte minunăţii. Nu vă lăsaţi îmbătaţi de putere. Nu lăsaţi netrebnica să vi se urce la cap. Că tare e dulce şi corupătoare.

Simplist despre societate (ori cine a fost "societatea" în cazul lui Ion Pleşu)

Obişnuim să invocăm frecvent cuvântul societate. Totuşi, noţiunea îmi displace un pic pentru că o găsesc prea abstractă, prea nivelatoare, ascunzând pe de altă parte problemele adevărate care, scoase la iveală, ar schimba multe. Să luăm din nou cazul lui Ion Pleşu, băiatul care s-a sinucis pentru că se temea că va fi hăituit ulterior la serviciu din cauza orientării sexuale, că nu va fi înţeles de ai săi şi altele. În acest caz, se obişnuieşte să fie invocată societatea, faptul că aceasta este homofobă. Dar să vedem ce ar însemna în acest caz concret ideea de societate.

Ion se temea că va fi condamnat, judecat şi respins de oamenii pe care-i cunoştea: părinţi, rude, prieteni, vecini, colegii de la locul de muncă şi încă vreo câteva zeci de persoane, maxim câteva sute, pe care-i cunoştea ocazional şi care ştiau de existenţa lui. De oamenii pe care nu-i cunoştea nu avea de ce să-şi facă griji. Cu alte cuvinte, de ce i-ar fi păsat de nişte necunoscuţi din Chişinău, Briceni sau Cahul, să zicem, dacă aceştia nu i-ar fi influenţat cu nimic traiul, viaţa de zi cu zi.

Observăm, deci, că noţiunea începe să se îngusteze, să capete contur. Societatea ar însemna totalitatea de oameni cunoscuţi, care poate influenţa direct calitatea vieţii unei persoane concrete. Tocmai pe cercul ăsta de persoane poate miza cineva care şi-a pus în gând să-l şantajeze pe Ion cu deconspirarea orientării sexuale. Pe nişte oameni care îl pot influenţa direct şi de părerea cărora Ion ţinea cont, a căror atitudine faţă de el conta foarte mult pentru că depindea decisiv de ei, pentru că-i modelau percepţia despre sine, pentru că-l puteau anihila ca personalitate.

Nu putem pretinde de la colegii de la locul de muncă sau de la vecini să aibă atitudini prietenoase faţă de el şi să-i declare că l-ar accepta, practic în orice ipostază (legală bineînţeles, care nu produce rău altor oameni), pentru că locul de muncă e un mediu în care oamenii concurează între ei, e un soi de junglă unde, de regulă, concurenţii se bucură de ratările sau chiar nenorocirile unui coleg sau altul, acestea fiind considerate o oportunitate pentru propria creştere profesională. În schimb apropiaţii, care pretind că le pasă de soarta fiului, fratelui/surorii, (dar şi vărului, rudei în general, prietenului) ar fi putut să-i sugereze subtil că o astfel de dimensiune cum e orientatarea sexuală nu este relevantă pentru ei, conştientizând vulnerabilitatea lui în societate. Dacă n-au făcut-o, dacă se arătau la tot pasul oripilaţi de homosexuali când se difuza vreo ştire la televizor sau venea vorba despre ei într-o discuţie sau dacă povesteau cu orice ocazie bancuri despre homosexuali, ei se fac direct responsabili de suicidul aproapelui lor, complici ai şantajiştilor hăituitori. La fel, şi tăcerea de mormânt, tabu-urile rigide faţă de subiectul "homosexualitate" în familie, conduc spre exact acelaşi rezultat.

Deci, societatea a fost în cazul lui Ion Pleşu un cerc destul de restrâns de oameni (între câteva sute, maxim câteva mii, deşi e greu de crezut), care i-au pecetluit într-un final soarta. Prin intoleranţa sau rigiditatea lor faţă de subiectele considerate tabu. Pentru că nu s-au gândit niciodată că şi un membru al clanului lor poate fi "râios", "ciumat", şi lista epitetelor ar putea fi continuată. Ei au crezut că asta nu-i poate viza pe ei, că se referă la altcineva, străin, de departe...

Rusia - patria spirituală a ortodoxiştilor basarabeni

M-am arătat de multe ori nedumerit de ce militanţii ortodocşi din Basarabia, inclusiv partidele şi organizaţiile care au ca element de bază ortodoxismul (legionarii şi membrii PPCD nu fac excepţie de la regulă), sunt pro-Rusia. Logic, dacă sunt cu proslăvitul tradiţiilor, patriarhalismului, cu neamul şi altele din aceeaşi familie, ar fi trebuit să fie de partea opusă a baricadei, să vadă Rusia drept pericolul suprem, care le ameninţă firea şi specificul naţiunii, căreia, pretind ei, sunt foarte devotaţi. În cele din urmă, mi-a picat fisa.

Am înţeles cauza ataşamentul patrioţilor religioşi faţă de Rusia. Şi nu doar al moldoveniştilor, care e lesne explicabil. Am înţeles că principalul lor inamic ideologic e Occidentul, cu liberalismul lui. Ce poate fi mai înfricoşător pentru un religios decât drepturile omului, în speţă emanciparea femeilor sau căsătoria între persoanele de acelaşi sex? Decât o societate în care biserica devine o instituţie marginală, riscând într-un final să se transforme într-o piesă de muzeu.

Spre deosebire de Occident, Rusia este exact tărâmul în care fantasmele ortodoxiştilor capătă un contur bine definit. O ţară unde obscurantismul religios este ridicat la nivel de politică de stat, unde se construiesc biserici în loc de şcoli, unde religia devine un business extrem de profitabil, nu poate fi decât un model spiritual pentru cei care au fobie de drepturi şi libertăţi, care îşi doresc să menţină vii practicile barbare medievale şi tradiţiile perimate. Nu e surprinzător, deci, că ortodoxiştii basarabeni, mai mult sau mai puţin bărboşi, privesc plini de speranţă spre Rusia, ca la ultimul lor refugiu.

ŞOCANT! PD-ul are prea puţini deputaţi pentru oferta generoasă a comuniştilor!

PD-iştii tot trâmbiţează despre oferta generoasă făcută de comunişti, fără să specifice totuşi în ce constă aceasta. Prin urmare, ne obligă pe noi, publicul avid de informaţii, să facem speculaţii pe marginea subiectului. Să le fi oferit de data asta Voronin mai mult de 10 milioane de dolari/euro? Cât bucăţi le-a dat, că sunt aşa de exaltaţi? 15, 20, 50, 100 de milioane, 1 miliard de euro...? Presupun că şi cu funcţiile au fost generoşi. Oare ce le-a oferit de i-a convins să-şi schimbe priorităţile, să devină pro-CSI, renunţând la visul lor de-o viaţă, de integrare europeană? Va fi Lupu preşedinte de ţară, şi Plahotniuc - prim-ministru în noua conducere a RM, în care comuniştii deţin 44 de mandate, iar PD-ul - tocmai 15? Iar Lazăr va reînvia şi se va pricopsi cu funcţia de preşedinte al parlamentului în cazul în care se va supăra şi va da cu piciorul în propunerea GENEROASĂ a comuniştilor, care îl vor dori din tot sufletul pe post de viceprim-minstru, mâna dreaptă a lui Plahotniuc?

Măi, măi, măi, că tare-s generoşi comuniştii iştea! Toţi vor fi un soi de regine a Angliei. Niciunul nu va avea drept de decizie pentru că au cedat totul deputaţilor democraţi. Doar o problemă ar mai fi. PD-ul are prea puţini deputaţi, dar şi membri de partid, pentru toate funcţiile cedate de comunişti.

Comuniştii nu vor acţiona cu mănuşi

Dacă trimisul Rusiei s-a întâlnit şi cu Plahotniuc, atunci totul e clar. Probabil, acesta din urmă a primit asigurări legate de actualele sau eventualele afaceri din Rusia, în cazul în care se aliază cu comuniştii. Sau invers, i s-a sugerat că va rămâne fără miliarde dacă nu se supune. Miza e foarte mare şi Rusia nu mai poate admite încă un an de politică democratică şi pro-europeană în RM. Ar risca să-şi piardă influenţa decisivă şi totală în acest teritoriu. Nu contează că, oricum, preşedintele nu va putea fi ales. Timp de un an, până la noi alegeri anticipate, comuniştii turbaţi îi vor elimina pe toţi incomozii. Ei nu vor acţiona cu mănuşi albe, cum au făcut-o sensibilii şi bine-crescuţii Filat&Ghimpu. Îl auziţi cum grohăie şi înjură încă de pe acum? Filat va fi judecat pentru că e "regele contrabandei cu ţigări", iar Ghimpu pentru că a semnat tot felul de decrete anticonstituţionale. Peste un an, nu va mai rămâne niciun opozant comunist care va îndrăzni să fie anticomunist public. Pentru că tuturor li se vor fabrica dosare.

Păcat că niciun demnitar occidental de nivelul lui Narâşkin nu vine în RM, să echilibreze situaţia. Să se întâlnească cu Plahotniuc (Lupu oricum e decorativ doar, o adevărată regină în propriul său partid) şi să-i amintească de afaceri sau conturi deschise prin occident. Dar se pare că RM va rămâne iar faţă în faţă cu Rusia şi cu coloana a 5-ea de la Moscova în persoana comuniştilor şi fraţilor PD-işti mai mici, de aceeaşi coloratură.

Nu e deloc greu să votezi

Îi aud pe mulţi declarându-se dezgustaţi şi obosiţi de alegerile repetate, anticipate sau cum o mai fi ele, de numărul lor mare, care i-a făcut să iasă de câteva ori la vot doar în câţiva ani. Personal, nu le înţeleg frustrarea. Eu aş ieşi măcar şi în fiecare săptămână să votez. Nu e greu deloc. Mergi până la seţia de votare, iei un buletin de vot de la membrii biroului electoral, intri într-o cabină de vot, ştampilezi buletinul, ieşi din cabină şi îl introduci în urna de vot. Apoi pleci în drumul tău. Foarte simplu! Nu e obositor şi nici plictisitor, ca la biserică de exemplu, unde tre' să stai în picioare ore întregi şi să asculţi predici imposibile cu aerul că eşti pătruns de cele sfânte. Sau nu e ca atunci când sapi o groapă ori eşti nevoit să treci pe lângă o haită agresivă de câini, care are grijă să te însoţească lătrând în fiecare dimineaţă dinspre casă spre serviciu şi viceversa. Unicul lucru neplăcut al procesului de votare e că nu prea sunt candidaţi cu care să votezi. Dar procesul în sine nu e obositor.

Cât mă priveşte, aş prefera să fie organizate alegeri anticipate peste câteva luni în cazul în care politicienii nu reuşesc să se înţeleagă, decât să formeze o coaliţie nefuncţională, între partide incompatibile, cel puţin din cauză doctrinelor şi programelor politice foarte diferite. Se tot invocă ideea că electoratul a fost disciplinat, a ieşit la vot şi acum politicienii sunt obligaţi să se apuce de muncă, ca să nu-l dezamăgească. Dar mai ales, să salveze ţara. Iar eu zic: "Da' ce folos că a votat, dacă modul în care a votat conduce ireversibil spre o nouă criză politică. Să fie bun şi să mai voteze o dată, poate se mai limpezesc apele".

Scenarii postelectorale

Dacă Lupu va fi ales preşedinte de ţară, riscul va unul maxim. În orice moment, Marian Ilici ar putea să se supere şi să rupă relaţiile cu partenerii de coaliţie, înlocuind (dacă nu el personal, atunci fârtaţii lui de fracţiune împreună cu noii colegi de alianţi comunişti) guvernul democratic cu unul comunist. Odată investit în funcţie, probleme cu alegerea preşedintelui nu vor mai exista 4 ani de acum înainte. În timp ce un eventual guvern liberal ar putea fi oricând demis printr-o simplă majoritate, alcătuită din democraţi şi comunişti. Deci, în cazul în care se va reuşi alegerea lui Lupu în funcţia de preşedinte al ţării, ar fi necesar ca liderul PD să-şi asume nişte garanţii ferme, de neafiliere cu comuniştii, în măsura în care un "act" în acest sens ar fi posibil în politica moldovenească.

Şi numirea lui Plahotniuc în funcţia de prim-ministru nu pare una fericită, deşi nici în acest caz Alianţa nu va avea de ales (dacă PD-ul rămâne fără funcţia de preşedinte al ţării, bineînţeles). După scandalurile de corupţie care au zguduit societatea moldavă pe toată durata perioadei electorale, instalarea lui în fruntrea Guvernului va demonstra încă o dată că opinia publică nu valorează nici cât o ceapă degerată în RM.

Dar cui îi mai pasă de amănunte din astea, când monstrul roşu nu este nici el scos scos din calcule. Îşi doreşte cineva să-i vadă miniştri pe Igor Dodon, Iurie Muntean, Grigore Petrenco, Sergiu Sârbu, Mark Tkaciuk şi K?

Comuniştii, clăpăugii şi icoanele

Îmi spuneau nişte cunoscuţi din Călăraşi, amuzaţi, cum într-un sat de acolo, ţărăncile erau în extaz că Voro a dăruit bisericii din localitate o icoană: "Aşă-i de mare şi frumoasă!!!". Gestul comunistului, se pare, le-ar fi determinat să-i acorde votul.

Prostuţele! Ele aşa şi n-au observat că sapa a rămas tot în mâinile lor. Că o icoană nu stârpeşte mizeria, produsă mai ales de aceeaşi comunişti. Mai înţelegeam dacă era o icoană fermecată care s-ar fi pus în funcţiune atunci când e intonat imnul PCRM şi face în locul locuitorilor din satul cu pricina muncile cele mai grele şi mai murdare. Dar să te bucuri ca un nătărău de o bucată vopsită de lemn în timp ce cel ce ţi-o dăruieşte are moşii imense, mai mari de zeci şi sute de ori decât ale chiaburilor şi culacilor atât de huliţi şi ponegriţi de bolşevicii care i-au deportat în Siberia... Şi care le-au distrus bisericile. În schimb, aici şi acum, cei cu moşii, codri ca din poveşti şi conturi în bănci străine se lăfăie în bogăţii, fără niciun risc de a fi expropriaţi, închişi la pârnaie, puşi să muncească la canal. Şi dăruiesc icoane clăpăugilor total lipsiţi de memorie.

Cine l-a răpit şi torturat pe Reşetnikov

Personal, nu cunosc cine l-a agresat pe Reşetnikov, de aceea nu voi arăta acuzator cu degetul. Totuşi, un om în ţara asta ştie cu precizie cine i-a bătut nepotul (sau ce rudă i-o mai fi fiind el). În opinia fermă a ex-preşedintelui RM, operaţiunea a fost planificată de AIE. Afirmaţia este una serioasă, foarte gravă şi anchetatorii n-ar trebui să facă abstracţie de ea, ca şi cum ar fi o speculaţie electorală. Interpretarea asta poate fi apanajul unor partide politice sau al alegătorilor miopi. Organele de investigaţie însă, ar trebui să-l ancheteze serios pe Voronin, ca să afle amănuntele necesare şi să penalizeze făptaşii. În caz contrar, dacă declaraţia e mincinoasă, să-l miruiască după merit, conform prevederilor legale, pe fostul boss roşu, de care toate lumea încă se teme pe aici. Sau să-i zmulgă într-un final recunoaşterea faptului că declaraţia a fost doar o speculaţie politică, nu o mărturie bazată pe fapte. Poate aşa, politicienii vor învăţa să se exprime mai nuanţat, să fie un pic mai puţini categorici, incendiari, să-şi asigure o portiţă de scăpare, folosind cât mai frecvent cu putinţă formule gen "cred că", "în opinia mea", "s-ar putea".

E destul de stupidă încercarea lui Voro de a-şi drege reitingul, aflat în cădere liberă, pe ultima sută de metri cu argumente gen: "au încercat să afle chestii compromiţătoare despre Voronin sau PCRM", în ideea că Voro şi Kompania sunt atât de imaculaţi, încât AIE, în disperare de cauză, s-ar apuca să tortureze foşti şefi de securitate. Dar chiar nici aşa, după 5 ore de chinuri straşnice, n-au reuşit să afle nimic care să păteze imaginea incoruptibililor Voro şi PCRM. Mai ales dacă pornim de la ideea că electoratul dezamăgit al comuniştilor oricum n-ar migra înspre partidele liberale, ci spre rudele mai apropiate, de stânga. Deci s-ar putea ca vinovatul să se ascundă fie la vecinii roşii, fie chiar în propria ogradă. Nimic nu este exclus.

Totuşi, să nu-i subapreciem pe investigatorii împuterniciţi cu descifrarea enigmei. Cu siguranţă, sunt suficient de şmecheri ca să ia în calcul orice scenariu. Pe care sper să-l aflăm cât mai curând posibil.

Bocet în direct

ProTV-ul este canalul de televiziune care îşi axează în cea mai mare măsură emisiunile de ştiri pe senzaţional, emoţie, cadre şocante, crime, sânge etc. Bineînţeles că e mult peste alte canale tv, cum ar fi NIT, de exemplu, dar apetenţa pentru senzaţional capătă aici de multe ori accente burleşti. Reporteri încercând disperaţi să intervieveze oameni bocind la ritualuri funebre, chiar pe marginea gropii, sau postum reporteriţa sprijinindu-se de cruce şi încercând să sensibilizeze publicul cu o poveste lacrimogenă, sunt cadre obişnuite şi fireşti marca ProTV.

În seara asta, mi-a atras atenţia povestea tragică a unui cuplu, în care el este acuzat de organele de Interne de escrocherie şi riscă până la 10 ani de detenţie, iar ea s-a spânzurat, din prea multă dragoste pentru soţul ei (versiunea ProTV). Dar nu asta m-a intrigat, ci modul în care ne-a fost prezentată povestea. Au fost investigate inclusiv rudele din Italia. Şi, punctul culminant, cineva bocea în direct la telefon din ţara cu pricina. Telefonul stătea în centru ecranului, şi bocea. Trucul a fost folosit în premieră presupun. Sau poate că s-a învechit deja, dar nu m-am prins eu, n-am fost atent în alte cazuri. Nu-mi rămâne decât să-mi exprima admiraţia faţă de reporterii inventivi de la ProTV, care au făcut tot posibilul să nu ne văduvească de elementul dramatic al ştirii. Bocetul la telefon e chiar inovativ. Şi nu s-ar mai numi ProTV dacă un astfel de caz nu ar fi fost sonorizat cu coloana sonoră adecvată.

În cadrul emisiunii a fost prezentată şi o ştire reuşită, despre Călin Vieru, care m-a distrat până la lacrimi. Încercând să-şi imite tatăl, să pară profund pronunţându-se pe marginea politicii cu un ton afectat, lungind cuvintele cum o fac poeţii păşunişti basarabeni: "Ahhh... poliiiiitica asta... duuuulce-amăruuuuuie ...bat-o vinnnnaa". Ca apoi să treacă senin, într-un registru stilistic mai avangardisto-manelistic, cu expresii mai apropiate de suflet gen "îmi bag eu piciorul", echilibrate imediat de sintagme fine "bine mersi". Ca într-un final să se autodefinească plastic "mâncău".

Politicianul-poet a mai scăpat nişte hulubaşi pe gură, dar nu le-am reţinut chiar pe toate, mai ales că orice cuvânt pe care îl rostea se transforma instantaneu în perlă. Dar asta e, ce iese din poet, poet rămâne. Nici măcar politica nu-l poate strica.

Lioñea gheterosexualu'

Ia ascultaţi aici. Eu îs gheterosexual. Dacă nu-mi place de cineva, îl fut. Dacă la un pidaraz nu-i plac femeile, îl fut. Dacă la o muiere nu-i place ce am eu între picioare, o fut. Se ştie că Dumnezeu o lăsat bărbat şi femeie pe pământ, nu bărbat şi bărbat sau femeie şi femeie. Aşa că, repet! Dacă la o muiere nu-i place ce am eu între craci, o fut. Pentru că-i anormală şi trebuie izolată! La fel şi cu pidaraji care se ling între ei. Îi fut. Dacă vor asta, ap' eu îi învăţ minte. Să nu mai vreie altă dată. Ş' ap' ce păţesc aiştea dacă nimeresc la puşcărie. Acolo mujîcii îi învaţă ce însamnă viaţa. Da' eu aici îi fut. Pidaraji trebu' futuţi.

- Dap' matale nu eşti heterosexual? Cum reuşeşti să te exciţi la vederea unui alt bărbat?
- He he he, dap' eu n-o fac cu plăcere. Eu numai îi pedepsesc. Şi îi educ.
- Aaaaa, deci matali eşti pidaraz activ?
- Care pidaraz, fa? Eu îs mujîk normal! Vezi c-am sî-ţi fut botu' amuş.

Locul lui Păunescu e pe Aleea Clasicilor sau la MoldExpo, lângă Lenin?

Se pregăteşete o mare impostură la Chişinău. Pe Aleea Clasicilor, alături de scriitorii care îşi merită cu adevărat locul acolo, se preconizează instalarea bustului unui versificator, închinător de osanale unui dictator sinistru, care şi-a depus toate energia de saltimbanc în serviciul adulării şi proslăvirii unui regim de care nu reuşim să ne tratăm, ca de o pecingine sau râie. Merită oare "răsplătiţi" în halul ăsta disidenţii adevăraţi, cei refugiaţi în ţări străine în timp ce bardul obez se lăfăia în lux drept răsplată pentru slugărnicia sa? De ce aprigii anticomunişti de la Chişinău vor să-i instaleze bust lui Păunescu într-un loc pe care acesta nu-l poate decât pângări? Să fie liberalii moldoveni în realitate nişte naţionali-comunişti? Nu? Atunci de ce contribuie cu toată fiinţa lor la consolidarea cultului unui versificator fără valoare, unui mercenar de lux la curtea lui Ceauşescu, unuia care n-a avut nici în clin nici în mânecă cu poezia, dar nici cu etica de artist adevărat.

Hyde Park-ul a fost organizaţia care a protestat permanent împotriva autorităţilor comuniste, şi ulterior a celor liberale, care întârziau să amplaseze bustul unui scriitor cu adevărat valoros (Liviu Rebreanu), care nu s-a prostituat şi nu a acceptat să fie târfa de lux a vreunui regim politic, indiferent de culoarea lui. Cred că a venit timpul ca Asociaţia să protesteze din nou, de data aceasta împotriva amplasării bustului unuia care n-o merită, pe Aleea Clasicilor. La o adică, locul lui cel mai potrivit ar fi la MoldExpo, lângă monumentul lui Lenin, a cărei ideologie a cântat-o toată viaţa. Adepţii comunismului şi a versificaţiei păşuniste ar trebui să înţeleagă că Aleea Clasicilor nu e pentru oricine şi că nu se pune la dispoziţia cuiva numai pentru că a decedat. Să aşteptăm să treacă măcar vreo 50 de ani, aşa cum se procedează în astfel de cazuri, să vedem dacă generaţia de atunci îl va găsi la fel de valoros, dacă-l va recepta ca nişte elevi de la cenaclul "Vorbirea frumoasă", care confundă poezia cu solemnitatea sforăitoare, după ce se îmbată cu un pahar de apă rece în care a căzut o bobiţă dintr-un strugure.  Sau care obişnuiesc să se închine pentru că asta trece drept înălţător.

Încercări disperate de a face diferenţa între candidaţii electorali

Deoarece n-am reşit să fac diferenţă între partidele ce concurează pentru un loc în Parlament, toate părând că au fost făcute de o mamă sau clonate la un incubator, am decis să-mi creez nişte criterii subiective şi arbitrare care să-mi ajute să votez dezgustat cu unul din ele. Că doar n-oi face-o voios atâta timp cât nu mă simt reprezentat, cât schimbul e asimteric şi nedrept, eu oferindu-le votul de fraier, iar ei mie - doar

Bum! (poezie pentru poporul meu)

Scuzaţi, e fără rimă :(

Îmi iubesc patria şi neamul
Bum!
Îmi iubesc până la moarte
Bum!
Tradiţia şi strămoşii
Bum, bum, bum!
Spre viitorul luminos
Bum!
Ne-ndreaptă paşii
Bum!
Conducătorii noştri
Bum!
Mult iubiţi
Bum, bum, bum!
Nimic nu e mai scump
Bum!
Pe lumea asta
Bum!
Decât ţara natală
Bum!
Şi părinţii dragi
Bum, bum, bum!!!
P.S. Am uitat de lanuri
Bum!
De flori şi păsărele
Bum, bum, bum!!!

PL-iştii se regăsesc în spiritul lui Adrian Păunescu

Vreau să vă spun, tovarăşe Nicolae Ceauşescu, clar şi din tot sufletul meu, că, şi dacă în România ar fi 200 de partide, eu tot în partidul condus de dumneavoastră aş face cerere de înscriere sau reînscriere, chiar dacă aş şti că alte partide m-ar plăti, iar partidul acesta mi-ar mai da o dată vot de blam cu avertisment. (Adrian Păunescu)

Gluma se îngroaşă. După ce ieri, aripa tanără a PL-ului a emis un comunicat în care se arăta extrem de întristată de decesul unui mare poet şi personalităţi a poporului român, tot ieri, dar mai spre seară, idolul, brand-ul acestul partid, Dorin Chirtoacă, a venit cu propunerea de a redenumi una din străzile Chişinăului cu numele lui Adrian Păunescu.

La început am fost cuprins de mânie şi frustrare. Dar apoi m-am bucurat. Am realizat că, altfel, n-aş fi înţeles niciodată mai bine felul de a fi, natura duplicitară a liderului PL-ist, la fel ca şi a tinerilor din acest partid. Acum chiar că mi-e scârbă de PL, care pupă în fund un pupîncurist de meserie. La o adică, modul în care se manifestă aceşti tineri politicieni, care reprezentau o oarecare speranţă pentru alegătorii ce-şi doreau schimbarea, n-ar trebui să ne surprindă. Cei ce se aseamănă, se adună. Spiritul lui Adrian Păunescu le este familiar PL-iştilor, care se regăsesc în el.

Acum îi sunt recunocător lui Chirtoacă că şi-a dat arama pe faţă. Pentru că, în caz contrar, aş fi votat ca un viţeluş cu un partid pretins anticomunist care încearcă să adune capital politic închinându-se unui adulator prin excelenţă al acestui regim, unei lichele slugarnice care şi-a pus în întregime abilitatea de versificator bombastic în serviciul unui dictator roşu. Vă mai surprinde acum decizia lui Chirtoacă, un primar liberal, de a interzice manifestaţii legale la Chişinău, la cererea sau ordinul bisericii şi enoriaşilor ei?

Avem scriitori, dar n-avem literatură

Zilele astea, cu ocazia unor alegeri în interiorul Uniunii Scriitorilor, mi-am amintit că avem în ţară şi oameni care-şi asigură existenţa din scris şi se numesc cu fală scriitori. Mdeeaaaa, avem scriitori, asociaţi într-o branşă specifică, dar se pare că n-avem literatură. Sau dacă avem, cine oare o citeşte? Cine se regăseşte într-o sensibilitate, un limbaj şi un univers încremenite în sec. XIX, care nu prea au nimic în comun cu era Internetului? Cine sunt aceşti ciudaţi (dar n-o luaţi în sens romantic, adică neînţeleşti, exotici, diferiţi de prostime) cu carnet de scriitor în buzunar, la fel ca şi securiştii ori angajaţii organelor de forţă. Şi, într-o anumit măsură, chiar sunt înrudiţi cu aceştia. Pentru că opera lor minunată şi măreaţă, băgată pe gât elevilor în şcoală, contribuie la inhibarea creativităţii adevărate a noilor generaţii. Limbajul lor de lemn, retorica "frumoasă" alienează la fel de puternic sensibilitatea şi inteligenţa copiilor, ca şi pălăvrăgeala clerului, infiltrat şi el recent în şcoli. Popii, de altfel, sunt rudele şi aliaţii lor cei mai fideli.

Literatura, aşa cum e înţeleasă ea de scriitorii moldoveni, are funcţia de a uniformiza şi aplatiza. Urmăriţi-i cât de afectat şi teatral îşi recită versurile şi proza, imitaţi ca nişte maimuţe de profesorii de litaratură din şcoli, care-şi obligă elevii să recite "expresiv", "cu intonaţie", adică cerându-le să fie Chiriţe.

Cunoaşte cineva măcar un nume de scriitor basarabean (Goma nu e scritor basarabean, nu vă faceţi iluzii) care să fi militat pentru drepturile omului, să fi organizat vreo acţiune de protest împotriva discriminării, în susţinerea categoriilor umane defavorizate? Personal, nu! Îi aud intonând mieros imnuri despre neam şi ţară (cei mai bătrâni) ori pierzându-se într-o pălăvrăgeală pretins modernă, care şi ea n-are nimic în comun cu aşa-numita realitate, cică. Carnetul de scriitor fiind unica legătură ce-i menţine la suprafaţă, în lumea asta vulgară, şi nu le permite să se înece în propria producţie de cuvinte.

Opinia mea vizavi de partidele mici şi candidaţii independenţi

În RM, unii analişti politici, o parte importantă a electoratului şi, bineînţeles, partidele mai mari se arată deranjate de numărul impunător de partide minuscule sau de catindaţi independenţi. Pe ultiimii îi mai înţeleg pentru că partiduţele create pe ultima sută de metri le "suflă" electoratul. Dar mă nedumereşte atitudinea acelor experţi în politică, care condamnă numărul mare de partide, angajate în lupta pentru putere. Cică, nu fac decât să inducă în eroare alegătorii. Aha, deci şi pe aceştia îi desconsideraţi! Îi luaţi aprioric drept nişte bovine ce îşi pierd orientarea în timp şi în spaţiu dacă văd pe buletin mai multe denumiri de partide, în loc de una. Dacă e aşa, atunci n-au ce căuta la vot! Să stea acasă şi să-şi odihnească în voie prostia. Să nu se bage cu ignoranţa lor în treburile publice!

Personal, nu mă deranjează deloc numărul mare de partide în buletinul de vot. Dimpotrivă chiar. Să fie măcar şi o mie înregistrate. Eu dacă ştiu numele partidului mult iubit cu care voi vota, nu le voi trece pe toate în revistă, ci îl voi identifica cu privirea mea ageră navigând pe diagonala buletinului.

Ceea ce mă deranjează pe mine la puzderia de partide minuscule, este că ele nu propun nimic nou, nu creează alternative, nu fac o concurenţă adevărată partidelor mari, propunând electoratului exact aceleaşi programe electorale, copiate la indigo de la partidele mai vechi. Dacă apare o formaţiune politică nouă de stânga, înseamnă că va avea gâtul sucit spre Moscova, dacă e de dreapta, va milita pentru religia în şcoală sau va avea anumite simpatii, dar cu grijă tăinuite, faţă de România. În rest, nimeni nu are în vizor drepturile omului, minorităţile cu adevărat discriminate (nu pe cele de lux, formate în baza criteriului etnic, curtate şi de partidele de stânga, şi de cele de dreapta). Deci, partiduţele şi candidaţii independenţi evident că pornesc din start fără nicio şansă dacă nu propun nimic nou electoratului (care e mai divers decât îşi imaginează clasa politică aborigenă), ci doar repetă papagaliceşte frazelogia vetustă şi lemnificată a partidelor care au prins deja la seu în peisajul autohton. Adică îşi cam taie craca de sub picioare, cum ar veni.

Nu e infamant pentru un partid democrat să se asocieze cu PCRM?

Nu ştiu de ce, dar Lupu vrea să treacă şi trece drept politician constructiv atunci când declară în gura mare că, în funcţie de context, de interesele Moldovei lui mult iubite, ar fi gata să facă alianţă cu comuniştii. De parcă partidul bolşevicilor ar fi unul obişnuit, ca oricare altul. Poate că declaraţia e o strategie electorală, destinată electoratului pentru care comuniştii nu reprezintă un partid dictatorial (sintagma fiind lispită de sens pentru ei), în speranţa că-l va atrage de partea sa. Totuşi, e păcat că, după cele două mandate comuniste, în care au bântuit teroarea, mizeria şi lipsa de drepturi, un lider de partid care se pretinde democrat le face reclamă reînnoindu-şi periodic disponibilitatea de a coopera cu ei. Implicit, presupun că valorile PD-ului şi PCRM-ului sunt practic identice, şi dacă ne pomenim cu Lupu în capul ţării, riscăm să ne pricopsim cu un nou Voronin, doar că mai înalt. În mod normal, disponibilitatea de a coopera cu PCRM ar fi trebuit să fie asociată cu o injurie, o calomnie, cu bârfa infamantă, urmate de acţionarea în judecată, nu cu declaraţii solemne de asociere şi înfrăţire. Chiar şi cu riscul de a-i speria pe alegătorii simpatizanţi ai comunişilor, dispuşi uneori să voteze şi cu rudele lor de sânge gen PD-ul lui Marian Ilici & Plahotniuc.

Realizez că acest politician voluminos a coborât tot din careta comunismului şi că nu va îndrăzni niciodată să scuipe în fântâna din care a băut şi din care va mai bea, cu siguranţă. Asta ar însemna autoflagelare. Un gest destructiv, care n-are nimic în comun cu natura PD-ului, "constructiv" prin definiţie. Totuşi, ar fi mai binevenită puţină discreţie şi pudoare când vine vorba de colaborarea cu un partid care ne poate readuce oricând în lagărul stalinist. Şi cu asta nu se defilează.

Cetăţenia este mai importantă decât originea etnică

Citesc un articol pe "Europa Liberă" despre problema votului etnic. Îmi atrage atenţia mai ales atitudinea arogantă pe care am întrezărit-o în răspunsul unui CETĂŢEAN moldovean de ORIGINE ucraineană. Cică el şi-ar dori să voteze cu acel partid care ar oficializa limba rusă ca limbă de stat în RM, pentru că se întâmplă de multe ori să se adreseze pe stradă unui trecător în limba rusă, deşi el este ucrainean (ce tolerant este! deşi putea să o facă în ucraineană, el a ales totuşi rusa, să fie echitabil pentru toată lumea!), iar respectivul să-i răspundă în română. Păi, măi dragă, chiar şi dacă se s-ar oficializa limba rusă ca limbă de stat, un simplu cetăţean de pe stradă nu va fi obligat să-ţi răspundă în această limbă. Numai funcţionarii publici vor fi nevoiţi să-ţi răspundă în rusă. Restul vor avea dreptul să nu-ţi înţeleagă graiul, capisci? Şi niciodată nu ţi-ai pus problema că eşti cetăţean moldovean şi că trebuie să cunoşti limba statului în care locuieşti? Că cetăţenia prevalează asupra originii? ÎN RM sunt cetăţeni provenind din zeci de state. Doar n-o să oficializăm toate graiurile din lume.

L-aş mai sfătui pe cetăţenul moldovean de origine ucraineană să-şi viziteze patria mumă, mai ales regiunea nerusificată, şi să se arate acolo scandalizat că ucrainenii îi răspund în ucraineană la o întrebare adresată în rusă. Sau, de ce nu, să meargă în Rusia, şi să remarce reacţiile băştinaşilor când doi românofoni discută în limba maternă pe teritoriul lor. Ca să se convingă în câte minute vor fi apostrofaţi sau agresaţi fizic de locuitorii "cosmopoliţi" al Rusiei că îşi permit obrăznicia să folosească în această ţară altă limbă decât rusa. La ei, acolo, uită instantaneu de sloganul "prietenia între popoare", pe care îl folosesc cu atâta nostalgie şi cu atâta drag când se pomenesc pe meleaguri străine, mai ales în spaţiul CSI.

Moldovă, acum ai procuratură!

Se pare că organul în cauză s-a pus pe treabă ori s-a apucat de treabă, dacă a raportat publicului nerăbdător şi avid de informaţie că fioroşii criminali
care au arborat drapelele României şi UE au fost identificaţi şi pedepsiţi. Extraordinar! Putem considera că jumătate din misterul care planează asupra evenimentelor sângeroase din 7 aprilie 2009 a fost elucidat. Mulţumim partid (sau partide) iubit.

Măi, da aiştea din procuratură sau de la Guvernare matincă iar îşi bat joc de noi. Iar ne-au servit un fâs cu aer de Sherlock Holmes şi încă aşteaptă aplauze, ordine, cadouri de preţ şi pensii pentru merite deosebite în investigarea crimelor. Următoarea descoperire epocală va fi probabil amendarea lui Perju sau mustrarea aspră aplicată lui Gumeniţă, cu restabilirea lui în funcţie.

Totuşi, noi aşteptam altceva de la investigatori. Ca, de exemplu, am vrea să ştim cine a organizat coridoarele morţii, cine a terorizat studenţii prin cămine şi săli de studii, cine a deconectat RM de la reţeaua de Internet pe o zi întreagă şi alte nelegiuiri ADEVĂRATE, nu caricaturi din astea infantile pentru adormit copiii. Sau, eventual, cine i-o organizat pe mucoşi să arboreze drapelele: securiştii, guvernanţii, opoziţia etc.

Putem spera că vom afla vreodată ce s-a întâmplat la 7 aprilie 2009? Cel puţin în momentele sângeroase şi cele mai controversate, pe care le vrem cu ardoare elucidate, deoarece i-ar elimina din viaţa publică pe mulţi criminali având mâinile pătate de sânge, cu care riscăm oricând să ne pomenim din nou în fruntea ţării.

• În pix

Şi politicienii îşi critică colegii şi liderii de partid

Sunt înduioşători membrii de partid în prag de alegeri. Mai ales cei din partidele aflate la putere sau cu şanse reale de a accede la guvernare. Dacă până mai ieri, rândurile PCRM se răreau în fiecare zi, membrii "obijduiţi" plecând pentru că nu se regăseau pe liste, acum "epidemia" a afectat PLDM-ul. Mă refer în special la acei membri de partid care îşi dau demisia cu surle şi trâmbiţe anume în perioada electorală, trântind uşa supăraţi foc că nu se regăsesc în listele electorale, că n-au nicio şansă să prindă şi ei o slujbă bine plătită, în parlament sau guvern. Şi sunt atât de supăraţi încât se apucă să demaşte totul delaolaltă, în special corupţia totală din interiorul partidului şi a liderilor lui. Aşa brusc, într-o zi, partidul a devenit corupt. Exact în momentul când membrul X nu a fost inclus în listele electorale. Până atunci totul era OK. Electoratul nici n-ar fi reuşit vreodată să-i recunoască vocea demisionatului nemulţumit. Pentru că eventualul catindat nu s-a arătat niciodată deranjat de corupţia generalizată şi de putreziciunea care s-a extins în întreg partidul. Adică era el deranjat, dar ţinea cu dinţii şi cu fălcile să nu afle lumea şi să-şi compromită partidul natal. Doar nu era să-l critice. Şi-ar fi compromis imediat şi puţinele şanse pe care le mai păstra. Dar acum, gata, i-a plesnit răbdarea. Va deconspira nelegiuirile care se comiteau zilnic în fosta lui formaţiune politică, ca să cunoască lumea faţa adevărată a foştilor camarazi politicieni. Că doar n-o fi fraier să le ierte vreodată neincluderea în listele electorale, de parcă ar fi un prezervativ folosit.

Impresii de la o acţiune de protest şi comemorare

Astăzi, Hyde Park-ul şi mai multe persoane nemulţumite de modul lent şi ineficace în care decurg investigaţiile pe dosarul "7 aprilie", au ieşit la monumentul "Ştefan cel Mare" să comemoreze 1,5 ani de la evenimentele din 7 aprilie 2009, care au degenerat în violenţe, determinând într-un final căderea comuniştilor de la guvernare. O comemorare, dar şi un protest îndreptat împotriva celor ce trebuiau de ceva timp să facă lumină într-un dosar peste care s-au depozitat straturi de praf. Noii guvernanţi se spală pe mâini declarând în stânga şi în dreapta că ei nu se pot amesteca în activitatea organelor de drept, de parcă le-ar cere-o cineva. Totuşi, în posturile-cheie care pot eficientiza activitatea unui minister sau a Procuraturii au fost desemnate persoane de către partidele care promiteau acum un an şi jumătate că vinovaţii vor fi identificaţi şi pedepsiţi.

Comemorarea şi protestul au inclus şi un marş via Guvern, MAI şi Procuratură. Deci, s-a protestat şi în faţa acestor instituţii, scandându-se sloganuri gen: "Avem victime, unde-s criminalii?", "Tăcere înseamnă complicitate!", "Vrem schimbare, nu muşamalizare!" şi altele. În faţa Guvernului, a apărut de undeva şi Tudor Darie. Iniţial, am crezut că e unul din protestatari. Dar apoi am văzut că e foarte preocupat ca acţiunea să nu dăuneze PLDM-ului. Pentru că lumea ar putea interpreta greşit manifestaţia, luând-o ca pe ceva îndreptat exclusiv împotriva acestui partid. Nu l-a luat nimeni în seamă, am scandat ce am avut de scandat, am mai fluierat, apoi ne-am continuat marşul spre Procuratură.

Poate de aceea am fost foarte surprins să citesc pe blogul lui Tudor Darie că acest tinerel s-a luat extrem de în serios şi şi-a asumat "meritul" de a-i fi convins pe protestatari să-şi abandoneze proiectul şi să plece din faţa Guvernului, alegând o altă locaţie, la sugestia dânsului. Am pufnit în râs la început, dar apoi elucubraţiile lui m-au dezgustat niţel. Ca să vezi ce Napoleon s-a înălţat mai nou! Pe măsura mentorului lui spiritual, în serviciu căruia a trecut recent şi de la care primeşte acum simbrie. Că doar nu face voluntariat, presupun. Nu, Tudore, am mers la Procuratură nu pentru că ne-ai indicat tu calea dreaptă şi unica instituţie repsonsabilă, ci pentru că aşa ne planificasem noi din timp traseul. Coboară cu picioarele pe pământ şi nu-ţi mai aroga merite imaginare.

Cât de departe se extinde puterea icoanelor făcătoare de minuni

De regulă, icoanele fuckătoare de minuni sunt specializate doar pe anumite disfuncţiuni ale organismului uman ori ale relaţiilor interumane. Pe deochi, dezlegarea cununiei, impotenţă, divorţ, beţie, cancer, paralizie, prosperitatea afacerilor etc. Multe minuni poate face o icoană. În schimb, n-am auzit niciodată de o icoană care să poată reglementa preţul la gaze sau energie electrică în favoarea celor ce se închină la ele. Să fie oare din cauză că solicitanţii pioşi nici nu s-au gândit la astfel de cerinţe? S-au pentru că puterea icoanelor e totuşi limitată? Se pare că şi vindecătoarele, moaştele, magicienii sau ghicitoarele sunt incapabili să menţină preţurile la carburanţi, să limiteze impozitele şi taxele. E ca şi cum problemele în cauză n-ar ţine de viaţa intimă a pacientului. Totuşi, problemele ce ţin de preţurile la combustibil afectează în cel mai direct  mod viaţa oamenilor, înclinând balanţa în partea Binelui sau a Răului.

Cu părere de rău, deocamdată n-am auzit ca vreun slujitor pus în serviciul ocultului să se fi specializat pe petrol şi gaze. Cu siguranţă, i-aş fi vizitat şi eu dacă existau.

Poliţia arestează protestatari pentru că nu înţelege semnificaţia cuvântului "infractor"

În loc să vorbească cu har şi graţie despre Evropa, n-ar fi mai bine ca guveranţii noştri să implementeze practicile europene în instituţiile Statului? Pentru că, oricum, odată intraţi în Europa, e puţin probabil că organele moldave de forţă, de exemplu, se vor schimba radical şi vor fi puse în serviciul cetăţenilor, nu al demnitarilor. Un exemplu concludent în acest sens ar fi chiar poliţiştii de peste Prut, europeni cum ar veni, care nu şi-au schimbat năravurile, sunt la fel de aroganţi şi arbitrari în acţiunile lor sau atitudinea faţă de cetăţeni. Sunt curios, noua conducere MAI de la Chişinău le-a dat vreun ordin subordonaţilor să nu mai agreseze participanţii la acţiuni de protest, să nu-i mai trateze ca pe infractori şi să se ocupe strict cu vânarea şi prinderea infractorilor adevăraţi? Ar fi fost un prim-pas spre dezrădăcinarea vechilor practici comuniste, care înfloresc şi după accederea la guvernare a AIE. Sau ordinele în cadrul ministerului vizat nu sunt pur şi simplu respectate de vechile cadre duşmănoase care-i sabotează intenţiile nobile prin ignorarea deliberată a politicii progresiste pro-europene? În acest caz, fie ministerul nu mai este funcţional şi trebuieşte urgent reformat, fie ministrul e impotent. MAI-ul nu este totuşi o uniune de creaţie şi angajaţii lui ar trebui să ţină cont de ordinele progresiste ale noilor guvernanţi bine-intenţionaţi, nu de aversiunile lor personale, dacă pornim de la ideea că ordinele "de sus" corespund strict cadrului juridic.

S-ar putea totuşi să existe o ruptură, o gaură în sistem. În sensul că angajaţii MAI sunt atât de limitaţi intelectual, încât nu înţeleg ce înseamnă "infractor" în accepţiunea clasică a cuvântului. De aceea, vor prefera întotdeauna să se ia de cetăţenii antipatici unui demnitar sau altul, mai ales că aceştia sunt inofensivi şi, spre deosebire de criminalii adevăraţi, nu prezintă niciun pericol pentru viaţa şi sănătatea lor.

Deci, domnule ministru Catan, când le daţi un ordin subordonaţilor dumneavoastră să nu se ia de protestatari, ci să aresteze doar bandiţi obişnuiţi, banali ori din cei înrăiţi, în serie? Sau când organizaţi nişte seminare pentru ei, ca să le explicaţi semnificaţiile termenului "infractor" şi metodele de detectare a lor?

Drepţi! Trece poliţia!

Deşi a trecut un an şi jumătate de când la Chişinău a venit o guvernare democratică la putere, poliţia moldovenească nu pare să-şi fi schimbat reflexele. Îmi amintesc cam care sunt preocupările poliţiştilor în timpul unui concert, bunăoară. Dacă tot e spaţiu public şi motiv de relaxare, unii spectatori fie se aşează pe jos (mai ales că nu sunt bănci), să-şi mai odihnească picioarele, fie urcă pe bordura unui fontan, în cazul în care e amplasat prin preajmă, ca să vadă mai bine ce se întâmplă pe scenă. Şi poliţiştii nu vânează persoane suspecte, cu genţi care bat la ochi, pline eventual cu explozibil, ci sâcâie şi stresează publicul paşnic, cerându-le unora să se ridice, iar altora să coboare de pe borduri. Nu ştiu care ar fi motivul, dar se pare că pentru ei destul de scandalos ca lumea să se simtă liberă la o manifestaţie publică şi o iau ca pe un afront ca cineva să nu se sinchisească de prezenţa lor ori să nu se simtă intimidat şi, implicit, să nu manifeste respect atunci când îi văd în uniformă şi epoleţi. Modelele lor de purtare decentă şi de bună-cuviinţă parcă ar fi fost culese de la băbuţele care au vieţuit acum jumătate de veac şi care îşi opreau respiraţia atunci când trecea pe alături vreun reprezentant al autorităţilor.

Şi astăzi, poliţiştii de la Chişinău s-au dat în stambă arestând absolut fără nicio logică un adolescent pentru că respectivul ar fi strigat "Roata uăăăăiiii", sau ceva în genul ăsta. O crimă foarte gravă în opinia poliţiştilor noştri puritani. Sper că nu vor inventa un motiv mai grav ca să nu se facă de cacao, ori să-i fabrice băiatului vreun dosar. Pentru că, probabil, trebuie să-şi justifice cumva existenţa şi, cum de criminalii adevăraţi nu îndrăznesc să se apropie, sunt nevoiţi să-şi pună mintea la contribuţie, atâta cât au, ca să îndeplinească planul privitor la infractorii reţinuţi pe seama cetăţenilor obişnuiţi. Care, să recunoaştem, sunt toţi potenţiali criminali!

Microbuzarii neliniştiţi de soarta pasagerilor, şi lideraşii găgăuzi - de soarta moldovenilor

Cine credeţi că manifestă cea mai mare grijă vizavi de timpul, confortul şi soarta pasagerilor? Exact, şoferii de microbuze! Cică ei nu pot accepta obilgaţiile impuse de către funcţionarii din Consiliul Municipal Chişinău, care prevăd ca într-o unitate de transport, numărul pasagerilor care călătoresc în picioare să fie mai mare de şapte. Pentru că aceştia riscă să întârzie la serviciu. Deci, evident, şoferii de microbuze şi şefii lor direcţi sunt neliniştiţi de problemele cu care se vor confrunta pasagerii. Să nu credeţi cumva că sunt chiar atât de meschini, încât să se gândească doar la profitul lor, la pierderile pe care le vor suporta acum, când nu vor mai putea să-şi ambaleze clienţii ca pe nişte peşti într-o cutie de conserve. Totuşi, îmi pare alogică grija lor exagerată pentru disconfortul şi neplăcerile cauzate pasagerilor atâta timp cât izbucnesc periodic scandaluri atunci când pe un traseu se adaugă noi unităţi de transport ori noi rute. Atunci microbuzarii sunt gata să iasă în stradă şi să declanşeze greve de protest. Ciudat, nu-i aşa? Doar în acest caz, pasagerii ar călători mai confortabil şi n-ar mai risca să întârzie la serviciu, aşa cum pretind şoferii în alte situaţii.

Cam acelaşi gen de argumente, doar că la alt nivel, folosesc şi unii lideri ai găgăuzilor, care s-au trezit că nu vor doar autonomie care să evolueze treptat în independenţă, ci să impună şi limba rusă în calitate de limba de stat nu doar în teritoriul controlat de ei, ci şi moldovenilor de la Ungheni, Chişinău, Orhei etc., adică în întreaga RM. Se arată foarte deranjaţi de românizarea (sic!) basarabenilor. Adică indivizii ăştia care nu cunosc niciun cuvânt în română, ne indică ce limbă trebuie să figureze în Constituţie pe post de limbă de stat şi se consideră cei mai potriviţi să decidă în privinţa originii etnice a populaţiei majoritare băştinaşe? Tocmai ei să se arate deranjaţi de ideea că ne identificăm drept români şi nu moldoveni, aşa cum ar fi corect în opinia lor. Ei, care sunt nişte turci slavizaţi şi creştinaţi, se dau specialişti în românizarea moldovenilor. Câtă aroganţă încape în nişte lideraşi provocatori, nişte slugoi ai Moscovei! Şi dacă restul găgăuzilor tac, înseamnă că le sunt complici. Să fie oare chiar atât de nesimţită etnia asta turcică rusificată? Sper să nu fie aşa. Mi-ar plăcea să cred că găgăuzii de rând au suficient tact ca să nu se amestece în probleme care nu-i privesc şi care nu ţin de competenţa lor. Căci ar fi păcat să se lase folosiţi ca nişte prezervative de o altă etnie, care preferă tradiţional rolul de frate mai mare.

Doamna Svetlana vindecă de rău

Plimbându-mă prin centrul Chişinăului, am primit de mai multe ori un bileţel interesant de la un băieţandru, sau poate de la mai mulţi (nu le-am reţinut chipurile), în care o autoproclamată vindecătoare şi fuckătoare de minuni (credeam că doar icoanele sau moaştele au calitatea asta) promitea marea şi sarea. Nu ştiu cât de legală e afacerea şi dacă în general e permisă în RM, dar se pare că e pusă pe roate de o echipă destul de numeroasă şi calificată: băieţii sau fetele care distribuie bileţele cam pe la toate intersecţiile din centrul Chişinăului sau le lipesc de stâlpi şi panouri de publicitate, probabil minimum un şef şi câţiva intermediari, prezicătoarea propriu-zisă etc. Sau poate că magiciana

Plaho..., adică AIE, vor pachet de legi antipresă

AIE a decis să se ţină de cuvânt şi să se apuce de reformat. Pe de-a 'ndoaselea, dar nu contează. Reforme să fie. Cei 4 crai s-au arătat foarte deranjaţi şi iritaţi că nu li s-a făcut imaginea de zei pe care ar fi meritat-o în campania de promovare a referendumului şi acum ameninţă presa cu represalii. De parcă am avea cea mai liberă mass-media din lume, care ar mai trebui căluşată din când în când. Deci liderii Alianţei promit că vor adopta în Parlament un pachet de legi care să cuminţească presa. Parcă am mai auzit recent ameninţări la adresa acestei instituţii din partea unui alt personaj implicat într-un mare scandal de corupţie. Cred că fac parte din aceeaşi familie, ăştia cu ameninţatul şi intimidarea presei.

Se pare că vremea bomboanei a trecut şi a venit timpul biciului. E surprinzător cum au reuşit cei 4 muşchetari să permită atâta libertate timp de un an. Acum, dacă tot caută să ajungă la o înţelegere cu comuniştii, poate-poate reuşesc să guverneze împreună, represaliile şi limitarea libertăţior de exprimare ar fi în firea lucrurilor.

Iar noi naivii aşteptam pachete de legi care să stârpească corupţia. Că parcă aşa se bâlbâie Ghimpu şi Filat, cei doi piloni ai democraţiei moldave, că nu pot interveni în justiţie şi anula principiul separării puterilor în stat. Atunci să adopte pachete de legi. Împotriva corupţiei, nu a presei.

Vreţi prezenţă la scrutin? Lăsaţi-i să voteze şi pe cei fără viză de reşedinţă!

Guvernanţii noştri democraţi vor participare masivă la vot, dar nu şi-au pus niciodată problema cum se descurcă numărul imens de cetăţeni fără viză de reşedinţă din întreaga RM, care locuiesc la Chişinău, dar care au dreptul să voteze doar în localitatea în care s-au născut şi de care sunt legaţi ca ţăranii şerbi. Chiar îşi imaginează fraierii de minişti democraţi că un alegător care abia supravieţuieşte la Chişinău cu o mie-două de lei, o să lase totul baltă şi o să alerge la Cahul ori la Briceni să le dea votul din prea mare dragoste pentru liberatate şi democraţie a la Moldova, cheltuind câteva sute de lei din salariul mizerabil, adică un sfert din venitul care le permite să vieţuiască şi lor pe pământ câine-câineşte? Într-adevăr, mare fraieri!

De ce adică n-ar încerca să le faciliteze cetăţenilor sus-numiţi accesul la actul votării? De ce adică unii alegători ar trebui să fie discriminaţi, să fie nevoiţi să treacă prin etape suplimentare, prin disconfort pentru a-şi putea exercita un drept fundamental? Să se confrunte cu secretarele idioate, să piardă timp şi bani, în loc să se prezinte pur şi simplu la o ciscumscripţie special amenajată pentru locuitorii Chişinăului fără viză de reşedinţă? Dacă votarea pe Internet încă nu e posibilă, să fie deschise atunci circumscripţii speciale care i-ar egala în drepturi şi confort pe toţi locuitorii RM. Pentru că nu mai suntem în perioada iobăgiei şi nu suntem obligaţi să depindem exclusiv de nişte hârţoage şi nişte funcţionari ramoliţi pe motiv că ne-am născut într-o fundătură sau alta. Deci, domnilor deputaţi, vreţi prezenţă masivă la vot? Atunci mişcaţi-vă fundurile de pe fotoliile moi din Parlament şi reformaţi legislaţia, codurile şi regulamentele, că doar de asta v-am ales. Nu pentru ochi frumoşi ori pentru intenţiile revoluţionare declarate, dar care nu sunt dublate şi de fapte pe măsură.

Nu vrea Rusia? Nicio problemă, exportăm în România!

Dacă este adevărată ştirea conform căreia exporturile moldoveneşti ar putea fi redirecţionate spre România dinspre Rusia, dacă nu este doar un balon de săpun, aşa cum s-a întâmplat cam de fiecare dată în trecut, atunci acesta ar fi cel mai semnificativ pas în direcţia reunirii (cel puţin de facto, dacă nu de jure), de 1a 1989 încoace. Sper totuşi să nu fie doar un zvon umflat, pentru că, totuşi, piaţa Rusiei e incomparabil mai mare decât cea românească. În schimb, redirecţionarea exportului spre România ar schimba total datele problemei. Majoritatea moldovenilor indecişi, dezinformaţi de răposatul imperiu sovietic răposat ar înţelege într-un final cine este adevăratul prieten al basarabenilor, pe cine se pot baza, iar Rusia şi-ar pierde faima de unica piaţă, de neînlocuit şi indisponiblă pentru moldoveni.

Este adevărat că România este şi ea o ţară agricolă, deci ar cam dispune de suficiente produse agricole şi n-ar mai resimţi necesitatea să absoarbă şi exporturile de peste Prut. Poate că va fi un intermediar pentru o altă ţară terţă, poate că populaţia va avea posibilitate să procure aceleaşi mărfuri la un preţ mai redus - nu cunosc avantajele şi dezavantajele, miza pusă în joc, şi nici nu pot să mă pronunţ pe această problemă pentru că nu sunt specialist. Cert însă e că Rusia şi-ar primi pumnul meritat în barbă, moldovenii n-ar mai depinde de toate fiţele imperiului, iar România ar demonstra că este o adevărată putere regională. Nu mai vorbesc de beneficiile pe termen lung.

Analist sau politolog occidental

Vladimir Socor şi-a schimbat stilul. Dacă acum un an-doi era citat doar de Omega şi Kompania, la rubrica "Analist occidental", textele sale fiind scrise după mintea şi sufletul lui Voronin şi Gaşca, acum discursul analistului nostru s-a transfigurat. Pun pariu că Voronin îi detestă articolele, în cazul în care le citeşte, publicate acum de Unimedia sau alte situri la rubrica "Politolog american".

Deşi scrie frumos şi convingător, personal nu mai am încredere în acest personaj. Poate că e de vină abilitatea lui de a se adapta foarte rapid şi uşor la discursurile agreate de Puterea sau guvernarea unei ţări la care se referă în analizele sale. Nu ştiu exact, dar îi echivalez întotdeauna afirmaţiile cu ale agitatorilor electorali. Aceştia pot să-mi fie simpatici dacă sunt cu partidul la care ţin ori viceversa, dar în acelaşi timp nu uit niciodată că respectivii au un rol şi o menire de îndeplinit, nişte obligaţii specifice.

E onorabil pentru un analist politic să rămână credibil, indiferent de guvernare. Păcat că analistul sus-numit nu mai este citat de Omega. Oare de ce?

De ce m-am bucurat că a pierdut Şerif

Pentru că e o echipă din Transnistria. Pentru că acest petec de pământ aparţine de facto Rusiei, nu RM. Pentru că din cauza ocupanţior de peste Nistru, reprezentaţi de Armata a 14-ea imperială, batem pasul pe loc şi nu avem nicio şansă să fim primiţi vreodată în Europa. Pentru că românofobia e a doua lor natură.

Şerif, ca şi trupa care a reprezentat Moldova la Eurovision, nu mi-a fost niciodată simpatică. Indiferent cu cine s-ar confrunta această echipă, eu sunt întotdeauna suporterul rivalului ei. Pentru mine, Şerif-ul e solul cultural (şi fotbalul e cultură, chiar dacă de masă) al imperialismului ruso-transinstrean în lume. Indiferent de campaniile de reconciliere care vor fi demarate de guvernul de la Chişinău, transnistrenii ne vor considera întotdeauna duşmanul lor numărul 1. Pentru că aşa au fost învăţaţi să ne recepteze. Sunt naivi cei ce cred că le mai poate schimba cineva percepţia. Transnistrenii ar accepta să facă parte din nou de facto din RM, doar dacă ar şti că ar reuşi să rusifice, să transnistrizeze întreaga Basarabie. Nu văd cum am integra vreodată populaţia rusofonă a Transnistriei. Dimpotrivă, riscăm să fim noi asimilaţi de ei.

Nu cred în braşoavele că artiştii sau sportivii ar fi situaţi de asupra ori în afara politicului, că trebuie să-i receptăm altfel decât pe restul oamenilor, că sunt nişte mesageri ai păcii şi concilierii. Pentru că sunt basme de adormit copiii, pentru firile romantice şi necorupte de civilizaţie.

Şerif se asociază în cazul meu cu Rusia agresivă, imperială, care râvneşte la teritorii străine. Oricât de mult aş încerca să-i receptez ca fiind "de-ai noştri", nu mi-ar reuşi. Şerif rămâne o echipă de-a lor. Care nu mă reprezintă. Şi de înfrângerile căreia, ca de a fiecărei echipe ruseşti, mă bucur de fiecare dată.

Ghimpu se vrea slăvit la televizor

Mihai Ghimpu e nemulţumit. Pentru că televiziunea publică nu-i urmăreşte activitatea politică înălţătoare în cele mai mici amănunte. Cum s-a întâlnit şi pupat cu Băsescu şi Saakaşvili, de exemplu. Cum se preocupă de soarta norodului. Dar nu aşa, în mare. Ci pas cu pas. Exact ca pe timpul răposatului Ceaşcă, care a transformat televiziunea naţională de peste Prut într-un canal ruşinos ce transmitea 2 ore pe zi, şi în proporţie de 99 la sută activităţile tovaruşului Nicolae Ceauşescu şi ale tovarăşei Elena Ceauşescu, în special vizitele de lucru prin ţările lumii a 3-a. Se pare că Ghimpu are cam aceleaşi predilecţii. Dacă ar fi singur la putere, poate că şi-ar satisface fantasmele infantile, dar aşa e nevoit să se împartă cu alţii. Şi nu neapărat în favoarea sa, după cum rezultă din iritarea pe care a afişat-o recent vizavi de televiziunea publică Moldova 1.

Totuşi, când a fost întrebat de ziarişti ce părere are despre festinul picnicarilor, preşedintele a răspuns foarte iritat că nu are timp să se uite în gura fiecăruia ca să vadă ce bea şi mănâncă. Normal că nu era să-i condamne, cine dintre demnitarii moldavi nu suferă de păcatul picnicăriei, la care să meargă cu transportul întreţinut din bani publici ori să se folosească de alte avantaje suportate de contribuabili. Uite în ipostaza asta nu e bine să fie dat pe post. Jurnaliştii ar trebui să aibă puţin tact şi să prindă momentele cele mai frumoase pentru preşedinte, ţară şi norod. E imposibil să redai în cuvinte imaginile în care Ghimpu e alături de Saakaşvili, de exemplu. Vă imaginaţi câtă încărcătură electorală pozitivă comportă ele? Da' parcă ai cui explica? Degeaba mai avem televiziune publică dacă nu-şi laudă guvernanţii, pe premier şi preşedinte. Doar ei sunt ai ţării, ai întregii ţări care este!

• schinoasa

Rusia, România şi independenţa RM

Rusia se arată deranjată de ideea că România nu ar recunoaşte independenţa şi suveranitatea fostului ei teritoriu legal, actualmente un stat separat - RM. În vorbe, Moscova pare să fie cel mai mare avocat al independenţei RM. De facto însă, este unicul stat care îi neagă statalitatea, independenţa şi suveranitatea. Pentru că îi încalcă brutal prevederile Constituţiei, ocupând o parte a teritoriului moldovenesc, în pofida prevederilor tratatelor internaţionale, în speţă a celui de la Istanbul.

Se pare că, totuşi, Kremlinul nu reuşeşte să surprindă absurditatea declaraţiilor pe care le emite periodic. Logic ar fi fost ca afirmaţiile Rusiei să fie făcute de România. Dar în relaţiile internaţionale, logica este nesemnificativă. Contează forţa militară a statului care emite pretenţii. Şi Rusia îşi poate permite să declare că albul e negru şi viceversa în relaţiile cu ţările mici şi neputincioase. Că situarea geografică a României în apropierea imediată a RM e mai periculoasă pentru independenţa ultimei decât staţionarea trupelor ruseşti pe teritoriul moldovenesc. Pentru că toată lumea ştie că Rusia eliberează şi menţine pacea pe pământ. Că nu poate fi agresor şi ocupant. Ăsta ar fi rolul şi menirea ei pe pământ, lăsate de Dzeu.

Hei, tovarăş Şelin, nu mai suntem o gubernie a Federaţiei Ruse!

PSD, care a devenit pe faţă un partid pro-imperial după ce Braghiş i-a făcut loc lui Şelin la cârma acestui partid, a expediat o depeşă la Moscova în care cere deputaţilor ruşi să se expună pe marginea cazurilor de discriminare a minorităţii ruse. Şi de ce anume la Moscova, şi nu la Bruxel, de exemplu? Dar mai ales, unde e discriminarea? Un primar a refuzat să examineze o petiţie scrisă într-o limbă străină. Limba rusă nu e limbă de stat în RM (din fericire), cu toată că este utilizată, din inerţie, ca şi cum ar fi prima limbă aici.

Deci comportamentul PSD e evident unul antistatal şi antinaţional, în condiţiile în care Rusia ţine sub ocupaţia o întreagă regiune a RM. Să te mai plângi tot lor, asta ar însemna că eşti fie agentul lor, fie că eşti plătit de ei, fie că eşti de etnie rusă, şi-i receptezi pe restul cetăţenilor din jurul tău ca pe nişte oameni care vorbesc o limbă străină într-un teritoriu în care limba rusă stă în capul mesei şi nu pune probleme nimănui (cică).

I-aş da un sfat tovarăşului Şelin. Să meargă la Tiraspol şi să depună la orice instituţie o petiţie, un act în limba română (sau moldovenească dacă-i place s-o numească aşa). Să vadă care o să fie reacţia funcţionarilor de acolo, deşi formal, moldovenească ar fi limbă de stat la ei, alături de rusă şi ucraineană. Ne promite tovarăşul Şelin că se va plânge la Bucureşti dacă cererea îi va fi respinsă pentru că niciun funcţionar de acolo, din Transnistria nu înţelege moldoveneşte? Bineînţeles, dacă va avea şansă să nu fie băgat la puşcărie pentru trădare de Patrie.

P.S. Vă imaginaţi cât de satisfăcuţi sunt unii "moldoveni, când Rusia instituie embargou asupra vinului sau a producţiei moldoveneşti?

Businessmanii în acţiune. Libertatea presei e ameninţată

Plahotniuc acţionează în judecată şi presa, în speţă Jurnal TV şi Publika TV, pentru că au dat pe post afirmaţiile unor invitaţi la emisiunile lor vizavi de personajul în cauză şi businessul lui. Vă imaginaţi ce s-ar întâmpla dacă la guvernare ar accede Plahotniuc în persoană sau cineva de calibrul său? De trasul sforilor nu voi vorbi acum, ci doar de o persoană reală care ar putea să se situeze în fruntea unui guvern, sau de un politician promovat de el. Mi-e şi groază să mă gândesc.

În cazul în care judecată îi va da câştig de cauză acestui om de afaceri, transmisiunea talk-show-rilor la televiziunile moldave va deveni imposibilă. Nu înţeleg de ce trebuie să poarte răspundere o televiziune pentru afirmaţiile unor cetăţeni cu drepturi şi obligaţii, care îşi expun opiniile pe răspundere proprie? Sau se pretinde că invitaţii la emisiuni ar trebui să aibă texte scrise în prealabil, pe care să le citească fără nicio abatere, ca să se evite riscul exprimării unor opinii necontrolate, neverificate şi nesupuse cenzurii? Exact ca pe timpul dictaturii sovietice. Sau chiar mai rău. Şi plângerea în judecată a fost făcută de ilustrul jurist V. Nagacevski.

Să aflăm mai întâi verdictul instanţei de judecată şi apoi vom înţelege dacă dictatura a revenit în forţă şi e mai dură decât pe timpul comuniştilor, dacă va mai avea dreptul să respire cineva în ţara asta fără permisiune de la oamenii de afaceri. Vom mai înţelege şi cine este AIE cu adevărat, care este esenţa ei, ascunsă deocamdată şi de neînţeles pentru electoratul larg şi poporul simplu.

Un hău peste care nu poate fi construit niciun pod

Nu reuşeam să înţeleg ataşamentul multor tineri moldoveni vizavi de ideologia comunistă sau, mai bine zis, de Partidul Comunist. Până când am realizat că majoritatea lor sunt fie de origine rusă, fie moldoveni vorbitori de rusă sau rusificaţi. Am înţeles că, de fapt, ei se identifică cu acest partid nu datorită ideilor politice, ci pentru că el întruchipează ataşamentul faţă de Rusia, de tot ce este rusesc, în sensul imperial al termenului. Deci, cei ce aderă la PCRM în condiţiile în care comunismul s-a discreditat cam peste tot în lume, pun pe prim-plan, deşi indirect, ideea de origine etnică. E puţin probabil că vreun comunist moldovean îşi doreşte cu adevărat independenţa RM. Dacă ar avea de ales între independenţa RM şi refacerea imperiului sovietic, pentru ce credeţi că ar opta aşa-numiţii patrioţi moldoveni, mulţi dintre care nu ştiu o boabă "moldoveneşte"? Ei nu se tem atât de liberalism, cât de ideea că, peste un anumit timp, românii ar putea deveni stăpâni definitiv în RM, că toţi basarabenii îşi vor recunoaşte calitatea de român. Anume etnia majoritară română le creează accese de panică. Într-un fel, reuşesc să-i înţeleg pentru că şi eu sunt terorizat de ideea revenirii ruşilor "pe tron". Spiritul lor îmi este total străin şi n-ar reuşi niciodată să mă adaptez la lumea, valorile, universul lor. Poate de asta între comuniştii militanţi, mai ales noua generaţie, care au venit în partid ca să-şi apere, menţină şi impună valorile etnice (ruse) şi tinerii (dar şi restul populaţiei) care se revendică drept români s-a format o prăpastie imensă, imposibil de traversat. Un hău peste care nu poate fi construit niciun pod.

Un film despre pedofilul bun şi pedofilul rău

Am vizionat aseară un film la STS. Cu pretenţii. Cu profunzimi abisale. Cu umanizare a personajului malefic. Protagonistul - un semipedofil care încearcă disperat să scape de dependenţa pentru fetiţe. Publicul află că deja a stat deja 12 ani la puşcărie pentru molestare de fetiţe, dar molestarea nu a fost una propriu-zisă, adică individul nu le-a violat, nu a avut contacte fizice cu ele. O aflăm după o partidă de sex cu o femeie în toată firea, după ce s-au pus pe destăinuiri. Ea îi spune că cea mai urâtă faptă din viaţa ei a fost trădarea celei mai bune prietene. S-a culcat cu soţul ei, iar acesta, chinuit de mustrări de conştiinţă, s-a confesat soţiei după câteva zile de sex. Respectiva a divorţat imediat. Din prietenia lor doar praful s-a ales. Acum toată viaţa îşi regreta fapta oribilă. A venit rândul protagonistului să se confeseze. Ăsta-i spune despre fetiţele "molestate" şi o lasă cu gura căscată. Apoi o invită brutal să iasă afară.

Semipedofilul este vizitat adesea la domiciliu de un poliţist de culoare, care-l verifică şi-l agresează psihic. În plus, are şedinţe regulate la psihanalist. La una din şedinţe îi povesteşte despre copilăria sa, despre relaţia cu soră-sa. Dormeau într-un pat. Îi plăcea doar să-i miroase părul. Psihanalistul încearcă să afle mai multe amănunte picante, dar nu-i reuşeşte. Doar părul. Atât.

Madama sufletistă cu care se culcase anterior îl iubeşte totuşi în continuare şi încearcă să-l salveze. Mai ales că lucrează la aceeaşi întreprindere. Secretara de acolo are toate dosarele angajaţilor de aceea le cunoaşte biografia în cel mai mic amănunt. Manifestă pentru protagonist o averiune pe care nu şi-o ascunde. Uneori îi sugerează că ar trebui să plece, furnizându-i informaţii despre întreprinderi care angajează personal calificat. În cele din urmă, n-a rezistat şi a divulgat informaţii confidenţiale despre trecutul pedofil al protagonistului. Acesta este imediat agresat fizic de colegii de la locul de muncă, care-l ameninţă că se vor răfui cu el.

Totuşi, protagonistul este un soi de semipedofil, cu şanse de recuperare. E atras puternic de fetiţe, dar reuşeşte, chiar dacă cu greu, să-şi ţină instinctele în frâu. Însă uneori are o frică puternciă că n-o să reuşească să se abţină şi atunci va fi întemniţat pe viaţă.

În timpul liber, se uită pe geam. Pe strada din apropiere, a observat un pedofil, dar specilizat pe băieţei. Acesta încearcă să-i cucerească oferindu-le bomboane. Chipul lui, spre deosebire de al protagonistului este vesel, deschis, semn că nu resimte nicio vină pentru activitatea-i criminală.

Apoi, după o nouă relaţie sexuală cu colega lui de muncă, femeie adultă, protagonistul află că de fapt, respectiva a fost violată în copilărie, în ordine cronologică, de toţi fraţii ei - 3 la număr. "Cred că-i urăşti foarte tare". "Nu, îi iubesc pe toţi foarte mult. Acum sunt bărbaţi puternci, au familii, copii, şi dacă le-ai spune tot ce ţi-am spus acum, te-ar snopi în bătaie. Numai ţie ţi-am destăinuit asta".

Semipedofilul se plimbă prin pădure, discută cu o fetiţă de 12 ani care-l atrage foarte mult (la un moment dat chiar îi spune să i se aşeze în braţe), dar apoi află că acelaşi lucru fetiţa îl aude şi de la tatăl său. Bulversat, protagonistul precizează "Şi te întreabă lucruri ciudate? Te mângâie? Îşi bălăbăneşte picioarele când...?". Fetiţa dădu afirmativ din cap, cu ochii în lacrimi. Cu o voce stinsă, semipedofilul îi spuse: "Du-te acasă". Fetiţa sări şi-l cuprinse cu ambele mâini de gât. Stătură îmbrăţişaţi aşa câteva clipe, apoi fetiţa plecă acasă.

Revenind şi el acasă, semipedofilul observă cum din maşina celuilalt pedofil ieşi un băieţel. Aşteptă ca acesta să se îndepărteze şi se năpusti asupra amatorului de băieţei. Îl doborî la pământ şi-l snopi în bătaie. Apoi merse direct la prietena lui adultă şi sună la uşă. Femeia ieşi în prag. Se priviră în ochi. Îndelung şi profund. Era un om nou. Se vindecase definitiv.

Analiză ca la Publika

Ataşament pentru Voronin şi PC sau lipsă totală de logică? Asta a fost întrebarea pe care mi-am pus-o după ce am citit un articol semnat Publika TV pe marginea unui sondaj de opinie.

În primul rând, în titlul articolului se conţie o afirmaţie categorică, fără drept de apel, fără nicio nuanţă de ambiguitate: "Potrivit sondajelor, dacă ar candida la funcţia de preşedinte al ţării, Vladimir Voronin ar câştiga". În continuare, se aduc datele sondajului, în conformitate cu care "în primul tur de scrutin liderul PCRM ar acumula 27 la sută din voturi, iar preşedintele PDM - 22% din sufragii. Pe locul trei în clasament se situează Vlad Filat. Pentru liderul PLDM ar vota mai puţin de 17% din alegători".

Ok, am înţeles. În primul tur de scrutin, Voronin s-ar plasa pe primul loc. Dar asta nici pe departe nu garantează câştigarea alegerilor. Totul se decide în turul al doilea. Să fi uitat oare gazetarii de la Publika că Lucinski a devenit preşedinte după ce se situase pe locul 2 în primul tur de scrutin? De fapt, n-aveau de unde să ştie, televiziunea lor şi-a început activitatea recent, niciun an nu a trecut încă de la fondare.

Totuşi, citesc mai departe în speranţa că gazetarii vor observa gafa şi o vor repara. Zadarnică speranţă! Căci Publika o ţine tot pe a ei, nu renunţă la refrenul îndrăgit şi total lipsit de logică, amintindu-ne că rezultate similare au fost obţinute şi la sondajul din mai.

Aş mai admite că o parte din alegătorii lui Lupu ar opta pentru candidatura lui Voronin în cazul în care în turul doi ar concura Filat cu liderul comunist. Dar nu-mi pot imagina ca un adept al PLDM-ului să-şi dea votul comuniştilor şi mascotei lor nesuferite. Şi să nu uităm că a fost scos din calcul PL-ul. Nu mai vorbesc de puzderia de partide mici pro-democraţie.

Într-un final, nu-mi rămâne decât să constat că gazetarii de la Publika care au tras concluziile în articolul vizat sunt fie agramaţi, fie rău-intenţionaţi. Sau poate asta e politica acestui canal de televiziune...

pragmaticon

rusia pragmatici ne vrea
să renunţăm la emoţii
vom fi calmi
vom fi raţionali
cei mici
nici n-au nevoie de coaie
să nu se împiedice în ele

ne vom bărbieri pe creier
vom renunţa la memorie
avem nevoie de
pârţurile naturale
ale rusiei

pragmaticu mănâncă
praznicu
cică
şi suge şi suge şi suge

Canalele de televiziune moldave s-au specializat pe parade

Cupluri de hetero fac sex şi schimb de sentimente pe parcursul unui întreg film. De fapt, a tuturor filmelor difuzate la canalele de televiziune publice ori private din RM. O fac dezinteresat. Şi numai ei, heterosexualii. Pentru alţii nu este loc.

Relaţiile lor fireşti şi frumoase (ecranizate, bineînţeles) nu produc nici măcar un singur copil. Sentimentele lor, ca şi relaţiile carnale ori schimburile de lichide, sunt dezinteresate. Ca şi o operă de artă în interpretarea lui Kant. Cu alte cuvinte, nu aduc niciun folos societăţii, în sensul că nu sunt reproductive. Protagoniştii se îndrăgostesc, eventual fac şi sex, dar nici pe departe nu se pune problema urmaşilor. Şi-o trag frumos, dar dezinteresat. O sărbătoare perpetuă. Un privilegiu rezervat doar lor. Alţii nu sunt lăsaţi să defileze cu sentimentele lor, cu acuplările lor...

Două gagici şmechere

Două gagici şmechere se plimbă cu buzele ţuguiate pe stradă privind dispreţuitor prin părţi. Fiecare ţine în mână câte un Red Bull şi se simt puternice şi importante. Una din ele îi propune celeilalte:
- Poate gustăm şi o îngheţată?
- Îngheţată??? Drept cine mă iei?
- E tare băiatu' de la colţ, cu cola, nu-i aşa?
- Da, l-aş fute o dată!
- Cred că şi-a băgat silicon în buci.
- Nu contează, sper că nu şi-o injectat şi-n sculă. Da' mi-aş trage-o o dată cu el, cu tot cu siliconul lui.
- Daaa, eu nu mi-aş băga niciodată silicon în sâni.
- Termină că mi se întoarce stomacul. În poola mea! Ca întotdeauna, nu te laşi până nu spurci o discuţie frumoasă şi interesantă. Să lăsăm femeile şi ţâţele lor. Uite câtă marfă 'n jur, pe gustul nostru.
- De acord. Hai să mai luăm o bere. După aia, agăţăm pe cineva şi i-o tragem.

Dacă se supără Rusia...

Deputaţii pragmatici din Parlamentul RM intenţionează să propună un proiect de lege care prevede renunţarea la tabla înmulţirii, sistemul metric şi cele cinci simţuri ale omului, de frica Rusiei, dar mai ales a ministrului rus al vinificaţiei. Dacă ruşii vor rămâne în continuare nemulţumiţi, deputaţii ar putea renunţa la alfabetul latin, apoi la simbolurile naţionale, steaguri-flaguri etc.
Avem nişte deputaţi tare pragmatici. Ei ştiu că nu tre' să se complice cu chestii nesemnificative, de doi bani, când ţara se confruntă cu atâtea probleme economice. Vorba sheia: satul arde da baba se kiaptănă.

Lioñea Tabără scuipă 'n sufletul deportaţilor la Publika TV

La Publica TV a fost invitat un personaj grotesc (se pare că trece pe aici drept istorician, nu înţeleg de ce nu l-au adus în studiou şi pe Dubrovski),  care s-a arătat surprins că deportaţii nu s-au simţit liberi, aşa cum s-a simţit el, independent de regimul în care a trăit. Concluzia s-a impus de la sine: pentru că n-au avut suficient curaj. Mai mult, el a avut câteva rude cu mai multe hectare de pământ în "timpul ocupaţiei româneşti", dar care totuşi n-au fost deportaţi, pentru că n-au fost denunţaţi de alţi moldoveni. Marele popor rus nu poartă nicio vină pentru deportările masive, aşa cum sunt tentaţi mulţi să creadă. Totuşi, celebrul istorician moldovenesc a admis pe o clipă că evenimentul a avut loc, dar s-a reabilitat imediat bolmojind că "asta e istoria noastră, a poporului moldovenesc, istorie pe care trebuie să ne-o asumăm", cu aerul că nu ar fi cazul să se mai insiste pe reinterpretări, resemnarea şi uitarea fiind remediile optime pentru cicatrizarea rănilor.

În continuare, Lioñea a ţinut să distrugă încă un mit: cel al lipsei de interes electoral al politicienilor ce au participat la festivităţile de comemorare a deportaţilor. Ciudat, n-am remarcat niciodată să se pună similar problema în cazul veteranilor de război sovietici, "bombardaţi" de câteva ori pe an cu privilegii, omagii, elogii, imnuri, cântece şi poezii, mai ales la 9 Mai. Atunci totul e ok, în firea lucrurilor, nimeni nu urmăreşte scopuri meschine...