Citesc un articol pe "Europa Liberă" despre problema votului etnic. Îmi atrage atenţia mai ales atitudinea arogantă pe care am întrezărit-o în răspunsul unui CETĂŢEAN moldovean de ORIGINE ucraineană. Cică el şi-ar dori să voteze cu acel partid care ar oficializa limba rusă ca limbă de stat în RM, pentru că se întâmplă de multe ori să se adreseze pe stradă unui trecător în limba rusă, deşi el este ucrainean (ce tolerant este! deşi putea să o facă în ucraineană, el a ales totuşi rusa, să fie echitabil pentru toată lumea!), iar respectivul să-i răspundă în română. Păi, măi dragă, chiar şi dacă se s-ar oficializa limba rusă ca limbă de stat, un simplu cetăţean de pe stradă nu va fi obligat să-ţi răspundă în această limbă. Numai funcţionarii publici vor fi nevoiţi să-ţi răspundă în rusă. Restul vor avea dreptul să nu-ţi înţeleagă graiul, capisci? Şi niciodată nu ţi-ai pus problema că eşti cetăţean moldovean şi că trebuie să cunoşti limba statului în care locuieşti? Că cetăţenia prevalează asupra originii? ÎN RM sunt cetăţeni provenind din zeci de state. Doar n-o să oficializăm toate graiurile din lume.
L-aş mai sfătui pe cetăţenul moldovean de origine ucraineană să-şi viziteze patria mumă, mai ales regiunea nerusificată, şi să se arate acolo scandalizat că ucrainenii îi răspund în ucraineană la o întrebare adresată în rusă. Sau, de ce nu, să meargă în Rusia, şi să remarce reacţiile băştinaşilor când doi românofoni discută în limba maternă pe teritoriul lor. Ca să se convingă în câte minute vor fi apostrofaţi sau agresaţi fizic de locuitorii "cosmopoliţi" al Rusiei că îşi permit obrăznicia să folosească în această ţară altă limbă decât rusa. La ei, acolo, uită instantaneu de sloganul "prietenia între popoare", pe care îl folosesc cu atâta nostalgie şi cu atâta drag când se pomenesc pe meleaguri străine, mai ales în spaţiul CSI.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu