Nu vrea Rusia? Nicio problemă, exportăm în România!

Dacă este adevărată ştirea conform căreia exporturile moldoveneşti ar putea fi redirecţionate spre România dinspre Rusia, dacă nu este doar un balon de săpun, aşa cum s-a întâmplat cam de fiecare dată în trecut, atunci acesta ar fi cel mai semnificativ pas în direcţia reunirii (cel puţin de facto, dacă nu de jure), de 1a 1989 încoace. Sper totuşi să nu fie doar un zvon umflat, pentru că, totuşi, piaţa Rusiei e incomparabil mai mare decât cea românească. În schimb, redirecţionarea exportului spre România ar schimba total datele problemei. Majoritatea moldovenilor indecişi, dezinformaţi de răposatul imperiu sovietic răposat ar înţelege într-un final cine este adevăratul prieten al basarabenilor, pe cine se pot baza, iar Rusia şi-ar pierde faima de unica piaţă, de neînlocuit şi indisponiblă pentru moldoveni.

Este adevărat că România este şi ea o ţară agricolă, deci ar cam dispune de suficiente produse agricole şi n-ar mai resimţi necesitatea să absoarbă şi exporturile de peste Prut. Poate că va fi un intermediar pentru o altă ţară terţă, poate că populaţia va avea posibilitate să procure aceleaşi mărfuri la un preţ mai redus - nu cunosc avantajele şi dezavantajele, miza pusă în joc, şi nici nu pot să mă pronunţ pe această problemă pentru că nu sunt specialist. Cert însă e că Rusia şi-ar primi pumnul meritat în barbă, moldovenii n-ar mai depinde de toate fiţele imperiului, iar România ar demonstra că este o adevărată putere regională. Nu mai vorbesc de beneficiile pe termen lung.

Analist sau politolog occidental

Vladimir Socor şi-a schimbat stilul. Dacă acum un an-doi era citat doar de Omega şi Kompania, la rubrica "Analist occidental", textele sale fiind scrise după mintea şi sufletul lui Voronin şi Gaşca, acum discursul analistului nostru s-a transfigurat. Pun pariu că Voronin îi detestă articolele, în cazul în care le citeşte, publicate acum de Unimedia sau alte situri la rubrica "Politolog american".

Deşi scrie frumos şi convingător, personal nu mai am încredere în acest personaj. Poate că e de vină abilitatea lui de a se adapta foarte rapid şi uşor la discursurile agreate de Puterea sau guvernarea unei ţări la care se referă în analizele sale. Nu ştiu exact, dar îi echivalez întotdeauna afirmaţiile cu ale agitatorilor electorali. Aceştia pot să-mi fie simpatici dacă sunt cu partidul la care ţin ori viceversa, dar în acelaşi timp nu uit niciodată că respectivii au un rol şi o menire de îndeplinit, nişte obligaţii specifice.

E onorabil pentru un analist politic să rămână credibil, indiferent de guvernare. Păcat că analistul sus-numit nu mai este citat de Omega. Oare de ce?

De ce m-am bucurat că a pierdut Şerif

Pentru că e o echipă din Transnistria. Pentru că acest petec de pământ aparţine de facto Rusiei, nu RM. Pentru că din cauza ocupanţior de peste Nistru, reprezentaţi de Armata a 14-ea imperială, batem pasul pe loc şi nu avem nicio şansă să fim primiţi vreodată în Europa. Pentru că românofobia e a doua lor natură.

Şerif, ca şi trupa care a reprezentat Moldova la Eurovision, nu mi-a fost niciodată simpatică. Indiferent cu cine s-ar confrunta această echipă, eu sunt întotdeauna suporterul rivalului ei. Pentru mine, Şerif-ul e solul cultural (şi fotbalul e cultură, chiar dacă de masă) al imperialismului ruso-transinstrean în lume. Indiferent de campaniile de reconciliere care vor fi demarate de guvernul de la Chişinău, transnistrenii ne vor considera întotdeauna duşmanul lor numărul 1. Pentru că aşa au fost învăţaţi să ne recepteze. Sunt naivi cei ce cred că le mai poate schimba cineva percepţia. Transnistrenii ar accepta să facă parte din nou de facto din RM, doar dacă ar şti că ar reuşi să rusifice, să transnistrizeze întreaga Basarabie. Nu văd cum am integra vreodată populaţia rusofonă a Transnistriei. Dimpotrivă, riscăm să fim noi asimilaţi de ei.

Nu cred în braşoavele că artiştii sau sportivii ar fi situaţi de asupra ori în afara politicului, că trebuie să-i receptăm altfel decât pe restul oamenilor, că sunt nişte mesageri ai păcii şi concilierii. Pentru că sunt basme de adormit copiii, pentru firile romantice şi necorupte de civilizaţie.

Şerif se asociază în cazul meu cu Rusia agresivă, imperială, care râvneşte la teritorii străine. Oricât de mult aş încerca să-i receptez ca fiind "de-ai noştri", nu mi-ar reuşi. Şerif rămâne o echipă de-a lor. Care nu mă reprezintă. Şi de înfrângerile căreia, ca de a fiecărei echipe ruseşti, mă bucur de fiecare dată.

Ghimpu se vrea slăvit la televizor

Mihai Ghimpu e nemulţumit. Pentru că televiziunea publică nu-i urmăreşte activitatea politică înălţătoare în cele mai mici amănunte. Cum s-a întâlnit şi pupat cu Băsescu şi Saakaşvili, de exemplu. Cum se preocupă de soarta norodului. Dar nu aşa, în mare. Ci pas cu pas. Exact ca pe timpul răposatului Ceaşcă, care a transformat televiziunea naţională de peste Prut într-un canal ruşinos ce transmitea 2 ore pe zi, şi în proporţie de 99 la sută activităţile tovaruşului Nicolae Ceauşescu şi ale tovarăşei Elena Ceauşescu, în special vizitele de lucru prin ţările lumii a 3-a. Se pare că Ghimpu are cam aceleaşi predilecţii. Dacă ar fi singur la putere, poate că şi-ar satisface fantasmele infantile, dar aşa e nevoit să se împartă cu alţii. Şi nu neapărat în favoarea sa, după cum rezultă din iritarea pe care a afişat-o recent vizavi de televiziunea publică Moldova 1.

Totuşi, când a fost întrebat de ziarişti ce părere are despre festinul picnicarilor, preşedintele a răspuns foarte iritat că nu are timp să se uite în gura fiecăruia ca să vadă ce bea şi mănâncă. Normal că nu era să-i condamne, cine dintre demnitarii moldavi nu suferă de păcatul picnicăriei, la care să meargă cu transportul întreţinut din bani publici ori să se folosească de alte avantaje suportate de contribuabili. Uite în ipostaza asta nu e bine să fie dat pe post. Jurnaliştii ar trebui să aibă puţin tact şi să prindă momentele cele mai frumoase pentru preşedinte, ţară şi norod. E imposibil să redai în cuvinte imaginile în care Ghimpu e alături de Saakaşvili, de exemplu. Vă imaginaţi câtă încărcătură electorală pozitivă comportă ele? Da' parcă ai cui explica? Degeaba mai avem televiziune publică dacă nu-şi laudă guvernanţii, pe premier şi preşedinte. Doar ei sunt ai ţării, ai întregii ţări care este!

• schinoasa

Rusia, România şi independenţa RM

Rusia se arată deranjată de ideea că România nu ar recunoaşte independenţa şi suveranitatea fostului ei teritoriu legal, actualmente un stat separat - RM. În vorbe, Moscova pare să fie cel mai mare avocat al independenţei RM. De facto însă, este unicul stat care îi neagă statalitatea, independenţa şi suveranitatea. Pentru că îi încalcă brutal prevederile Constituţiei, ocupând o parte a teritoriului moldovenesc, în pofida prevederilor tratatelor internaţionale, în speţă a celui de la Istanbul.

Se pare că, totuşi, Kremlinul nu reuşeşte să surprindă absurditatea declaraţiilor pe care le emite periodic. Logic ar fi fost ca afirmaţiile Rusiei să fie făcute de România. Dar în relaţiile internaţionale, logica este nesemnificativă. Contează forţa militară a statului care emite pretenţii. Şi Rusia îşi poate permite să declare că albul e negru şi viceversa în relaţiile cu ţările mici şi neputincioase. Că situarea geografică a României în apropierea imediată a RM e mai periculoasă pentru independenţa ultimei decât staţionarea trupelor ruseşti pe teritoriul moldovenesc. Pentru că toată lumea ştie că Rusia eliberează şi menţine pacea pe pământ. Că nu poate fi agresor şi ocupant. Ăsta ar fi rolul şi menirea ei pe pământ, lăsate de Dzeu.

Hei, tovarăş Şelin, nu mai suntem o gubernie a Federaţiei Ruse!

PSD, care a devenit pe faţă un partid pro-imperial după ce Braghiş i-a făcut loc lui Şelin la cârma acestui partid, a expediat o depeşă la Moscova în care cere deputaţilor ruşi să se expună pe marginea cazurilor de discriminare a minorităţii ruse. Şi de ce anume la Moscova, şi nu la Bruxel, de exemplu? Dar mai ales, unde e discriminarea? Un primar a refuzat să examineze o petiţie scrisă într-o limbă străină. Limba rusă nu e limbă de stat în RM (din fericire), cu toată că este utilizată, din inerţie, ca şi cum ar fi prima limbă aici.

Deci comportamentul PSD e evident unul antistatal şi antinaţional, în condiţiile în care Rusia ţine sub ocupaţia o întreagă regiune a RM. Să te mai plângi tot lor, asta ar însemna că eşti fie agentul lor, fie că eşti plătit de ei, fie că eşti de etnie rusă, şi-i receptezi pe restul cetăţenilor din jurul tău ca pe nişte oameni care vorbesc o limbă străină într-un teritoriu în care limba rusă stă în capul mesei şi nu pune probleme nimănui (cică).

I-aş da un sfat tovarăşului Şelin. Să meargă la Tiraspol şi să depună la orice instituţie o petiţie, un act în limba română (sau moldovenească dacă-i place s-o numească aşa). Să vadă care o să fie reacţia funcţionarilor de acolo, deşi formal, moldovenească ar fi limbă de stat la ei, alături de rusă şi ucraineană. Ne promite tovarăşul Şelin că se va plânge la Bucureşti dacă cererea îi va fi respinsă pentru că niciun funcţionar de acolo, din Transnistria nu înţelege moldoveneşte? Bineînţeles, dacă va avea şansă să nu fie băgat la puşcărie pentru trădare de Patrie.

P.S. Vă imaginaţi cât de satisfăcuţi sunt unii "moldoveni, când Rusia instituie embargou asupra vinului sau a producţiei moldoveneşti?

Businessmanii în acţiune. Libertatea presei e ameninţată

Plahotniuc acţionează în judecată şi presa, în speţă Jurnal TV şi Publika TV, pentru că au dat pe post afirmaţiile unor invitaţi la emisiunile lor vizavi de personajul în cauză şi businessul lui. Vă imaginaţi ce s-ar întâmpla dacă la guvernare ar accede Plahotniuc în persoană sau cineva de calibrul său? De trasul sforilor nu voi vorbi acum, ci doar de o persoană reală care ar putea să se situeze în fruntea unui guvern, sau de un politician promovat de el. Mi-e şi groază să mă gândesc.

În cazul în care judecată îi va da câştig de cauză acestui om de afaceri, transmisiunea talk-show-rilor la televiziunile moldave va deveni imposibilă. Nu înţeleg de ce trebuie să poarte răspundere o televiziune pentru afirmaţiile unor cetăţeni cu drepturi şi obligaţii, care îşi expun opiniile pe răspundere proprie? Sau se pretinde că invitaţii la emisiuni ar trebui să aibă texte scrise în prealabil, pe care să le citească fără nicio abatere, ca să se evite riscul exprimării unor opinii necontrolate, neverificate şi nesupuse cenzurii? Exact ca pe timpul dictaturii sovietice. Sau chiar mai rău. Şi plângerea în judecată a fost făcută de ilustrul jurist V. Nagacevski.

Să aflăm mai întâi verdictul instanţei de judecată şi apoi vom înţelege dacă dictatura a revenit în forţă şi e mai dură decât pe timpul comuniştilor, dacă va mai avea dreptul să respire cineva în ţara asta fără permisiune de la oamenii de afaceri. Vom mai înţelege şi cine este AIE cu adevărat, care este esenţa ei, ascunsă deocamdată şi de neînţeles pentru electoratul larg şi poporul simplu.

Un hău peste care nu poate fi construit niciun pod

Nu reuşeam să înţeleg ataşamentul multor tineri moldoveni vizavi de ideologia comunistă sau, mai bine zis, de Partidul Comunist. Până când am realizat că majoritatea lor sunt fie de origine rusă, fie moldoveni vorbitori de rusă sau rusificaţi. Am înţeles că, de fapt, ei se identifică cu acest partid nu datorită ideilor politice, ci pentru că el întruchipează ataşamentul faţă de Rusia, de tot ce este rusesc, în sensul imperial al termenului. Deci, cei ce aderă la PCRM în condiţiile în care comunismul s-a discreditat cam peste tot în lume, pun pe prim-plan, deşi indirect, ideea de origine etnică. E puţin probabil că vreun comunist moldovean îşi doreşte cu adevărat independenţa RM. Dacă ar avea de ales între independenţa RM şi refacerea imperiului sovietic, pentru ce credeţi că ar opta aşa-numiţii patrioţi moldoveni, mulţi dintre care nu ştiu o boabă "moldoveneşte"? Ei nu se tem atât de liberalism, cât de ideea că, peste un anumit timp, românii ar putea deveni stăpâni definitiv în RM, că toţi basarabenii îşi vor recunoaşte calitatea de român. Anume etnia majoritară română le creează accese de panică. Într-un fel, reuşesc să-i înţeleg pentru că şi eu sunt terorizat de ideea revenirii ruşilor "pe tron". Spiritul lor îmi este total străin şi n-ar reuşi niciodată să mă adaptez la lumea, valorile, universul lor. Poate de asta între comuniştii militanţi, mai ales noua generaţie, care au venit în partid ca să-şi apere, menţină şi impună valorile etnice (ruse) şi tinerii (dar şi restul populaţiei) care se revendică drept români s-a format o prăpastie imensă, imposibil de traversat. Un hău peste care nu poate fi construit niciun pod.

Un film despre pedofilul bun şi pedofilul rău

Am vizionat aseară un film la STS. Cu pretenţii. Cu profunzimi abisale. Cu umanizare a personajului malefic. Protagonistul - un semipedofil care încearcă disperat să scape de dependenţa pentru fetiţe. Publicul află că deja a stat deja 12 ani la puşcărie pentru molestare de fetiţe, dar molestarea nu a fost una propriu-zisă, adică individul nu le-a violat, nu a avut contacte fizice cu ele. O aflăm după o partidă de sex cu o femeie în toată firea, după ce s-au pus pe destăinuiri. Ea îi spune că cea mai urâtă faptă din viaţa ei a fost trădarea celei mai bune prietene. S-a culcat cu soţul ei, iar acesta, chinuit de mustrări de conştiinţă, s-a confesat soţiei după câteva zile de sex. Respectiva a divorţat imediat. Din prietenia lor doar praful s-a ales. Acum toată viaţa îşi regreta fapta oribilă. A venit rândul protagonistului să se confeseze. Ăsta-i spune despre fetiţele "molestate" şi o lasă cu gura căscată. Apoi o invită brutal să iasă afară.

Semipedofilul este vizitat adesea la domiciliu de un poliţist de culoare, care-l verifică şi-l agresează psihic. În plus, are şedinţe regulate la psihanalist. La una din şedinţe îi povesteşte despre copilăria sa, despre relaţia cu soră-sa. Dormeau într-un pat. Îi plăcea doar să-i miroase părul. Psihanalistul încearcă să afle mai multe amănunte picante, dar nu-i reuşeşte. Doar părul. Atât.

Madama sufletistă cu care se culcase anterior îl iubeşte totuşi în continuare şi încearcă să-l salveze. Mai ales că lucrează la aceeaşi întreprindere. Secretara de acolo are toate dosarele angajaţilor de aceea le cunoaşte biografia în cel mai mic amănunt. Manifestă pentru protagonist o averiune pe care nu şi-o ascunde. Uneori îi sugerează că ar trebui să plece, furnizându-i informaţii despre întreprinderi care angajează personal calificat. În cele din urmă, n-a rezistat şi a divulgat informaţii confidenţiale despre trecutul pedofil al protagonistului. Acesta este imediat agresat fizic de colegii de la locul de muncă, care-l ameninţă că se vor răfui cu el.

Totuşi, protagonistul este un soi de semipedofil, cu şanse de recuperare. E atras puternic de fetiţe, dar reuşeşte, chiar dacă cu greu, să-şi ţină instinctele în frâu. Însă uneori are o frică puternciă că n-o să reuşească să se abţină şi atunci va fi întemniţat pe viaţă.

În timpul liber, se uită pe geam. Pe strada din apropiere, a observat un pedofil, dar specilizat pe băieţei. Acesta încearcă să-i cucerească oferindu-le bomboane. Chipul lui, spre deosebire de al protagonistului este vesel, deschis, semn că nu resimte nicio vină pentru activitatea-i criminală.

Apoi, după o nouă relaţie sexuală cu colega lui de muncă, femeie adultă, protagonistul află că de fapt, respectiva a fost violată în copilărie, în ordine cronologică, de toţi fraţii ei - 3 la număr. "Cred că-i urăşti foarte tare". "Nu, îi iubesc pe toţi foarte mult. Acum sunt bărbaţi puternci, au familii, copii, şi dacă le-ai spune tot ce ţi-am spus acum, te-ar snopi în bătaie. Numai ţie ţi-am destăinuit asta".

Semipedofilul se plimbă prin pădure, discută cu o fetiţă de 12 ani care-l atrage foarte mult (la un moment dat chiar îi spune să i se aşeze în braţe), dar apoi află că acelaşi lucru fetiţa îl aude şi de la tatăl său. Bulversat, protagonistul precizează "Şi te întreabă lucruri ciudate? Te mângâie? Îşi bălăbăneşte picioarele când...?". Fetiţa dădu afirmativ din cap, cu ochii în lacrimi. Cu o voce stinsă, semipedofilul îi spuse: "Du-te acasă". Fetiţa sări şi-l cuprinse cu ambele mâini de gât. Stătură îmbrăţişaţi aşa câteva clipe, apoi fetiţa plecă acasă.

Revenind şi el acasă, semipedofilul observă cum din maşina celuilalt pedofil ieşi un băieţel. Aşteptă ca acesta să se îndepărteze şi se năpusti asupra amatorului de băieţei. Îl doborî la pământ şi-l snopi în bătaie. Apoi merse direct la prietena lui adultă şi sună la uşă. Femeia ieşi în prag. Se priviră în ochi. Îndelung şi profund. Era un om nou. Se vindecase definitiv.

Analiză ca la Publika

Ataşament pentru Voronin şi PC sau lipsă totală de logică? Asta a fost întrebarea pe care mi-am pus-o după ce am citit un articol semnat Publika TV pe marginea unui sondaj de opinie.

În primul rând, în titlul articolului se conţie o afirmaţie categorică, fără drept de apel, fără nicio nuanţă de ambiguitate: "Potrivit sondajelor, dacă ar candida la funcţia de preşedinte al ţării, Vladimir Voronin ar câştiga". În continuare, se aduc datele sondajului, în conformitate cu care "în primul tur de scrutin liderul PCRM ar acumula 27 la sută din voturi, iar preşedintele PDM - 22% din sufragii. Pe locul trei în clasament se situează Vlad Filat. Pentru liderul PLDM ar vota mai puţin de 17% din alegători".

Ok, am înţeles. În primul tur de scrutin, Voronin s-ar plasa pe primul loc. Dar asta nici pe departe nu garantează câştigarea alegerilor. Totul se decide în turul al doilea. Să fi uitat oare gazetarii de la Publika că Lucinski a devenit preşedinte după ce se situase pe locul 2 în primul tur de scrutin? De fapt, n-aveau de unde să ştie, televiziunea lor şi-a început activitatea recent, niciun an nu a trecut încă de la fondare.

Totuşi, citesc mai departe în speranţa că gazetarii vor observa gafa şi o vor repara. Zadarnică speranţă! Căci Publika o ţine tot pe a ei, nu renunţă la refrenul îndrăgit şi total lipsit de logică, amintindu-ne că rezultate similare au fost obţinute şi la sondajul din mai.

Aş mai admite că o parte din alegătorii lui Lupu ar opta pentru candidatura lui Voronin în cazul în care în turul doi ar concura Filat cu liderul comunist. Dar nu-mi pot imagina ca un adept al PLDM-ului să-şi dea votul comuniştilor şi mascotei lor nesuferite. Şi să nu uităm că a fost scos din calcul PL-ul. Nu mai vorbesc de puzderia de partide mici pro-democraţie.

Într-un final, nu-mi rămâne decât să constat că gazetarii de la Publika care au tras concluziile în articolul vizat sunt fie agramaţi, fie rău-intenţionaţi. Sau poate asta e politica acestui canal de televiziune...