PSD, care a devenit pe faţă un partid pro-imperial după ce Braghiş i-a făcut loc lui Şelin la cârma acestui partid, a expediat o depeşă la Moscova în care cere deputaţilor ruşi să se expună pe marginea cazurilor de discriminare a minorităţii ruse. Şi de ce anume la Moscova, şi nu la Bruxel, de exemplu? Dar mai ales, unde e discriminarea? Un primar a refuzat să examineze o petiţie scrisă într-o limbă străină. Limba rusă nu e limbă de stat în RM (din fericire), cu toată că este utilizată, din inerţie, ca şi cum ar fi prima limbă aici.
Deci comportamentul PSD e evident unul antistatal şi antinaţional, în condiţiile în care Rusia ţine sub ocupaţia o întreagă regiune a RM. Să te mai plângi tot lor, asta ar însemna că eşti fie agentul lor, fie că eşti plătit de ei, fie că eşti de etnie rusă, şi-i receptezi pe restul cetăţenilor din jurul tău ca pe nişte oameni care vorbesc o limbă străină într-un teritoriu în care limba rusă stă în capul mesei şi nu pune probleme nimănui (cică).
I-aş da un sfat tovarăşului Şelin. Să meargă la Tiraspol şi să depună la orice instituţie o petiţie, un act în limba română (sau moldovenească dacă-i place s-o numească aşa). Să vadă care o să fie reacţia funcţionarilor de acolo, deşi formal, moldovenească ar fi limbă de stat la ei, alături de rusă şi ucraineană. Ne promite tovarăşul Şelin că se va plânge la Bucureşti dacă cererea îi va fi respinsă pentru că niciun funcţionar de acolo, din Transnistria nu înţelege moldoveneşte? Bineînţeles, dacă va avea şansă să nu fie băgat la puşcărie pentru trădare de Patrie.
P.S. Vă imaginaţi cât de satisfăcuţi sunt unii "moldoveni, când Rusia instituie embargou asupra vinului sau a producţiei moldoveneşti?
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu