Cine credeţi că manifestă cea mai mare grijă vizavi de timpul, confortul şi soarta pasagerilor? Exact, şoferii de microbuze! Cică ei nu pot accepta obilgaţiile impuse de către funcţionarii din Consiliul Municipal Chişinău, care prevăd ca într-o unitate de transport, numărul pasagerilor care călătoresc în picioare să fie mai mare de şapte. Pentru că aceştia riscă să întârzie la serviciu. Deci, evident, şoferii de microbuze şi şefii lor direcţi sunt neliniştiţi de problemele cu care se vor confrunta pasagerii. Să nu credeţi cumva că sunt chiar atât de meschini, încât să se gândească doar la profitul lor, la pierderile pe care le vor suporta acum, când nu vor mai putea să-şi ambaleze clienţii ca pe nişte peşti într-o cutie de conserve. Totuşi, îmi pare alogică grija lor exagerată pentru disconfortul şi neplăcerile cauzate pasagerilor atâta timp cât izbucnesc periodic scandaluri atunci când pe un traseu se adaugă noi unităţi de transport ori noi rute. Atunci microbuzarii sunt gata să iasă în stradă şi să declanşeze greve de protest. Ciudat, nu-i aşa? Doar în acest caz, pasagerii ar călători mai confortabil şi n-ar mai risca să întârzie la serviciu, aşa cum pretind şoferii în alte situaţii.
Cam acelaşi gen de argumente, doar că la alt nivel, folosesc şi unii lideri ai găgăuzilor, care s-au trezit că nu vor doar autonomie care să evolueze treptat în independenţă, ci să impună şi limba rusă în calitate de limba de stat nu doar în teritoriul controlat de ei, ci şi moldovenilor de la Ungheni, Chişinău, Orhei etc., adică în întreaga RM. Se arată foarte deranjaţi de românizarea (sic!) basarabenilor. Adică indivizii ăştia care nu cunosc niciun cuvânt în română, ne indică ce limbă trebuie să figureze în Constituţie pe post de limbă de stat şi se consideră cei mai potriviţi să decidă în privinţa originii etnice a populaţiei majoritare băştinaşe? Tocmai ei să se arate deranjaţi de ideea că ne identificăm drept români şi nu moldoveni, aşa cum ar fi corect în opinia lor. Ei, care sunt nişte turci slavizaţi şi creştinaţi, se dau specialişti în românizarea moldovenilor. Câtă aroganţă încape în nişte lideraşi provocatori, nişte slugoi ai Moscovei! Şi dacă restul găgăuzilor tac, înseamnă că le sunt complici. Să fie oare chiar atât de nesimţită etnia asta turcică rusificată? Sper să nu fie aşa. Mi-ar plăcea să cred că găgăuzii de rând au suficient tact ca să nu se amestece în probleme care nu-i privesc şi care nu ţin de competenţa lor. Căci ar fi păcat să se lase folosiţi ca nişte prezervative de o altă etnie, care preferă tradiţional rolul de frate mai mare.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu