Pentru că n-am scris demult ceva despre spovedanie, m-a apucat dorul să aștern câteva fraze pe hârtie, pardon, blog. Până acum, în calitate de subiect exclusiv al coming out-ului apărea cel ce făcea confidențele. Acum voi muta accentul pe confesor, adică pe cel ce le ascultă și ia act de noua stare de lucruri pe care e implorat să o tolereze. Să ne imaginăm următorul dialog dintre confident și confesor (care poate fi un părinte, de exemplu).
- Știi, vreau să-ți spun că sunt gay.
- Da, și?
- Păi, îți spun că sunt diferit și trebuie să mă accepți.
- Ce să accept?
- Orientarea mea sexuală.
- Da, toți avem câte o orientare sexuală, nu doar tu.
- Da, dar a mea e DIFERITĂ.
- Diferită în raport cu ce? Cu celelalte două orientări sexuale? Păi, și ele sunt diferite una față de alta și în același timp față de orientarea homosexuală.
- Și ce, acum degeaba mai fac spovedania asta?
- Da, pentru că, oricum, era logic să fii ori heterosexual, ori homosexual, ori bisexual. Dacă eram ignorant, ar fi fost doar vina mea. Pentru mine, e important că nu ai făcut nimic ilegal, n-ai comis vreun viol, doamne ferește...
- Hmmmmm, deci nu voi fi nevoit să fac spovedanii tot timpul, în fața altor heterosexuali cu care voi fi nevoit să interacționez la studii, locul de muncă etc.
- Poți să o faci doar dacă te consideri inferior lor.
Da, ar fi frumos sa fie aplicat modelul propus de tine. Suna asa bine ca mai ca-mi vine sa trag un coming out! Da-mi voie sa ma abtin totusi.
RăspundețiȘtergere