duminică, 18 mai 2014

Hooooo, Moldova Gaz, oprește-te!!!

Cei de la Moldova Gaz o a#uit ori s-au scrântit la cap. De câteva luni încoace, îmi expediază facturi ca și cum aș fi în plină iarnă, cu geruri de -20 de grade afară. Sau poate că mă consideră agent economic, cine știe... Cert e că încă de luna trecută sunt pe minus, ei băgându-mi subtil cam o sută de metri cubi în plus. Am acceptat să achit în avans, în ideea că apoi nu voi mai plăti toată vară. Dar astăzi, surpriză, factura îmi arată că în aprilie am consumat 200 metri cubi de gaze! Și asta în situația în care am discutat personal cu individul ce culege datele de la contor, care m-a asigurat că, în viitoarele luni, voi primi facturi cu plata în minus.

Acum va trebui să pierd ceva timp ca să le cer birocraților de la Moldova Gaz să-mi ajusteze factura la consum. Înțeleg că ei au nevoie de consum intens, de bani cu sacul, dar i-aș sfătui să încerce la cei cu castele de 3 niveluri.

Cel mai degrabă, nu doar eu sunt victima fanteziei bolnave a angajaților de la Moldova Gaz. Parcă văd că voi găsi un rând solid la ghișee. Totuși, nu înțeleg de ce doar compania asta își permite erori de genul ăsta, care sunt cronice, permanente. La rulajul de bani pe care îl au, e chiar atât de greu să angajeze niște specialiști decenți și să nu poarte consumatorii pe drumuri?

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu