miercuri, 14 mai 2014

Oamenii șmecheri și înțelepți știu când să păcătuiască, când să fie în rând cu lumea, nu ca pidarajii

Un nou trend la Chișinău: heterosexuali care se laudă că au futut gay. Asta așa, din curiozitate, să vadă cum e, dar ei nu sunt pidaraj! S' nu încurcaț cumva sheava!

Un rus i-a făcut sex oral, și el murea de dezgust că e implicat într-o relație gay, dar și de plăcere pentru că fute în gură un ocupant :) Mai spune că și un prieten i-a făcut asta. Acum e om serios, căsătorit și cu copii, dar, în generozitatea lui nețărmurită, dă totuși mâna cu el când se întâlnesc, deși îl disprețuiește, povestind totodată pe la hangouturi cât de tare a fost el traumat atunci.

Poate de aceea a încercat să se mai traumeze o dată, în Franța, dar s-a speriat de negri. Sau poate că negrii nu sunt genul lui...

Totuși, sunt optimist. Aștept să se modifice trendul și pațanii iștia să se mai laude cu alte fapte eroice, de exemplu că au luat o muiță scurtă. Altfel, plictisesc doar cu aceleași refrene.

Inșii în cauză îmi amintesc de desenul ăla animat, despre o pisică care se temea de fulgere, dar după ce a revenit în cameră, și-a îndemnat amicul cățel să meargă înapoi, pe mansardă, să se mai teamă o dată :)

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu