luni, 8 iulie 2013

Una aruncă o piatră în parlamentul Armeniei. E nevoie urgent de 10 înţelepţi

Aurelia GrigoriuOmbudsmana desemnată de comunişti a făcut un deserviciu extrem de mare RM. Acum, indiferent ce soluţie va aplica Chişinăul incidentului în care a fost implicat fără voia sa, oricum va rămâne cu imaginea şifonată, şi cu o ţară mai mult sau mai puţin ostilă. Dacă nu întreprinde nimic vizavi de înlăturarea ombudsmanei cu patimi politice, RM va căpăta un duşman în persoana Armeniei. Dacă o va pedepsi, Azerbaidjanul se va simţi ofensat, pentru că RMoldova va anula indirect şi faptele atribuite Armeniei în discursul ombudsmanei iresponsabile, deşi Chişinăul va urmări doar să restabilească status quo-ul, echilibrul perturbat de Aurelia Grigoriu. Respectiv, diplomaţia rmoldavă va trebui să transpire puternic pentru a convinge ambele părţi de intenţiile prietenoase, sau chiar mai mult, ale RM.

 Mă întreb dacă cineva îi instruieşte pe ombudsmanii rmoldavi în ceea ce ţine de competeneţele şi atribuţiile lor în exterior. Pentru că rareori poţi vedea o gafă atât de grosolană precum cea comisă de ombudsmana delegată de comunişti. Apropo, îmi imaginez ce gălăgie ar fi ridicat PCRM dacă funcţionarul Parlamentului ar fi fost propusă de o altă formaţiune politică în funcţie.

Mi-ar plăcea ca şi o altă ombudsmană rmoldavă să-şi mute cuibul în afara Parlamentului, în altă meserie ce ar reprezenta-o mai bine, dar oricum nu a rămas chiar atât de mult - doar 3 luni.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu