marți, 30 iulie 2013

Onişcenko din nou la datorie :)

Agenţia Naţională pentru Siguranţa Alimentelor a decis să testeze calitatea bomboanelor ucrainene, după ce a aflat de la Onişcenko că acestea ar conţine o substanţă toxică. Evident, ce puteau conţine altceva după ce Putin a vizitat Ucraina şi nu a reuşit să-l convingă pe Ianukovici că e mai bine să adere la Uniunea Euroasiatică decât la UE.

Nu e rău deloc că Agenţia noastră are grijă de sănătatea consumatorilor, dar ar trebui să verifice extrem de minuţios, poate în mai multe laboratoare europene, calitatea producţiei suspecte. Pentru că gestul sanităriei ruse e unul politic, doar un prostănac irecuperabil se poate îndoi de asta. Şi ar fi mare păcat să stricăm relaţiile cu Ucraina doar pentru că Rusia vrea asta. Mai ales că firma implicată în scandal îşi importă producţia în ţări cu control foarte strict, comerţul lor însă nefiind implicat în orice găinărie politică, aşa cum se practică în Rusia.

Repet, concurenţa mărfurilor ucrainene e supărătoare, poate că şi calitatea lor lasă de dorit, dar noi nu trebuie să fim dulăii serviciului sanitar rusesc. O soluţie genială ar fi procurarea instrumentelor necesare pentru verificarea calităţii produselor importate, că e ruşinos să confundăm servil fluieratul lui Onişcenko cu standardele de calitate.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu