Sătenii din RM au început să înalțe pe dealurile din localitățile natale cruci uriașe, de zeci de metri înălțime, cu un buget pe măsură, de zeci de mii de euro. Și asta se întâmplă în condițiile în care satele nu au un sistem de canalizare, nu au apă potabilă de calitate. Fântânile din care oamenii din mediul rural se alimentează cu apă sunt practic toate poluate cu nitraţi şi cu tot soiul de bacterii, iar pe timp de secetă nu se deosebesc cu nimic de o băltoacă obişnuită. Şi totuşi, o cruce gigantică ocupă primul loc în ordinea priorităţilor acestor oameni, mult înaintea unei fântâni arteziene, de exemplu. Sau a drumurilor ce seamănă cu un poligon pentru tancuri.
Este adevărat că statul ar trebui să se preocupe mai mult de drumurile publice, de canalizaţii etc. Dar dacă făcătura asta provizorie dintre Prut/aproximativ Nistru este la pământ, de ce ţăranii nu ar folosi banii pentru cruci mai degrabă pentru soluţionarea unor probleme vitale, care îi vizează direct? Să înţelegem că o cruce cocoţată pe vârful unui deal este mult mai importantă decât apa cea de toate zilele?
În aceste condiţii, ţin să mărturisesc că soarta ţăranilor nu-mi mai pare chiar atât de dramatică. Cred că oamenii ăştia îşi merită soarta. Să se îmbete cu iluziile lor şi să să-şi spargă capul bătând mătănii, dacă la altceva nu-i duce mintea.
Iar
mass-media locală este încântată de crucile înălţate în satele fără canalizaţii, drumuri şi apă potabilă, realizând reportaje pompoase de la faţa locului, cu comentarii sforăitoare, care aduc a prozelitism religios. De fapt, ce sate moldoveneşti ar mai fi acelea înzestrate cu toate bunurile/utilităţile enumerate mai sus? S-ar pierde specificul naţional ori local dacă le-am moderniza prea tare şi ar fi păcat, nu-i aşa? Cui mai trebuim noi dacă nu am mai fi exotici?
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu