Azi unioniştii, mâine gay-ii

Am făcut de multe ori analogii între mişcarea unionistă din RM şi cea gay. În ambele cazuri, participanţii la aceste manifestaţii sunt marginalizaţi de autorităţi, cu mici excepţii (Chirtoacă, după ce a avut o poziţie antiunionistă la început, s-a alăturat manifestaţiei în cele din urmă), sunt atacaţi violent de unele segmente ale populaţiei: LGBT - cam de toată lumea, unioniştii - în special de venetici. Mulţi pornesc de la numărul participanţilor la aceste manifestaţii, ca să formuleze nişte concluzii pripite şi total greşite. Cică, în RM ar exista doar o mie de unionişti sau 10 gay pentru că numai atâţia au ieşit în stradă, la manifestaţiile de profil. În realitatea, numărul lor e de câteva sute de ori mai mare, în cazul LGBT - de mii de ori chiar. Personal, îi felicit pe unionişti că au reuşit în cele din urmă să manifesteze la ei acasă, cu toate că au avut atâta lume din guvern şi parlament împotriva lor, nemaivorbind de agentura rusească care s-a impus, totuşi, şi a sabotat evenimentul când a reuşit să inducă conducerii RM o spaimă soră cu moartea. Îi felicit că au reuşit să-şi satisfacă un drept fundamental, iar asta contează cel mai mult. Nu contează chiar aşa de mult că nu au defilat prin centrul Chişinăului. Au demonstrat, în schimb, că se poate şi că alde Garbuz, Şelin ori alte turbăciuni pot fi ţinuţi în frâu dacă există voinţă politică. Iar următorul marş va fi organizat deja cum vor cere manifestanţii, dacă avem pretenţia că locuim într-un democratic, de drept.