marți, 23 decembrie 2014

Adjunct de comisar sau popă?

„Lăsați, doamnă, că o să-l pedepsească Dumnezeu”, i-a zis împăciuitor un adjunct de comisar unei mame a cărei fiică ar fi fost violată și care încearcă să obțină dreptatea de aproape doi ani, deocamdată zadarnic. Bine, bine, poate că mnezo îl va pedepsi, dar de de mai avem nevoie în acest caz de organe de ordine și justiție, dacă acestea își pasează sarcinile specifice divinității? Să înțelegem că popii sunt mai indicați în astfel de cazuri? Dar se pare că adjunctul respectiv și alții ca el (fiți sigur că e un specimen foarte des întâlnit în organe) nu se jenează să-și ridice salariul lunar, să iasă la pensie la o vârstă fragedă și să beneficieze de o pensie solidă. Și nici nu putea să fie altfel, doar e om cu frică de mnezo!

Totuși, mi-ar plăcea să fie tratat și el la fel, când ar merge la casierie, să-și ia salariul, iar casierița să-i dea doar a zecea parte din remunerație, spunându-i: „De la noi mai puțin, de la Dumnezeu mai mult”. Nu cred că s-ar supăra, că e om credincios și se ofensează mnezo. Doar nu-i va trece pin cap că mnezo nu-l va răsplăti, nu-i așa? Ce e pentru el, stăpânitorul Universului, să compenseze un salariu de polițist, fie el și mare boss la Interne.
 

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu