Se vorbește mult de acceptare, toleranță vizavi de anumiți cetățeni minoritari. Eu nu reușesc să înțeleg miza discuțiilor în cauză. Ce rost are să se pună problema în felul ăsta dacă în familie, școală etc., minoritarii în cauză sunt intoxicați cu singurul model acceptat la nivelul întregii societăți. E ca și cum ai fierbe un ou, apoi i-ai cere să se recepteze ca unul proaspăt ouat.
Personal, oricum nu aș reuși să scăp niciodată de ochiul, de privirea internalizată a societății în care am crescut, indiferent de mutația pe care ar suferi-o discursul ei despre minoritari. E o chestie bătută în cuie, pe toată viața.
Dacă aș avea de ales între o relație frumoasă, dar anonimă, cu cineva care îmi place mie și o relație deschisă, cu discuțiile adiacente interminabile despre acceptare și toleranță, aș alege, fără nicio reținere, prima variantă, unica care mi-ar crea o stare de confort psihic.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu