marți, 3 iulie 2012

Şmecherii se îmbogăţesc, fraierii se bucură

Fotbaliştii spanioli au revenit acasă mai bogaţi cu minimum câteva sute de mii de euro fiecare. Evident, pot să-şi piardă cunoştinţa de fericire. Pe ei îi înţeleg. Dar nu reuşesc să înţeleg bucuria extraordinară a restului spaniolilor, afectaţi de criză în marea lor parte, care au ieşit în stradă să serbeze un eveniment care i-a făcut pe vreo 20-30 de oameni mai bogaţi decât erau. Asta se numeşte patriotism? Sau altfel? Se bucură că a învins echipa lor de fotbal? Şi? Mai înţelegeam dacă ar fi fost vorba de nişte descoperiri ştiinţifice, dacă reuşeau să inventeze un vaccin contra cancerului ori altor maladii teribile, dacă găseau o alternativă ieftină la combustibil şi altele. Ceva de pe urma căruia ar fi beneficiat toată societatea ori chiar omenirea la nivel practic, nu doar o gaşcă de flăcăi bine făcuţi care şi-au completat conturile în bancă, făcându-i pe fraieri să leşine de extaz :) Mai înţelegeam dacă ar fi fost vorba de o manifestare umană care i-ar fi făcut pe admiratori să devină mai buni, să le lărgească orizontul etc. Dar nici pe departe nu e aşa. Pe lângă faptul că pe tribune sunt promovate tot soiul de slogane naziste, discriminatori, că arenele de fotbal sunt locul de întâlnire a troglodiţilor, numiţi fani, care distrug şi agresează tot ce le pică în cale, asta fiind un titlu de glorie la ei, nici fotbaliştii ori antrenorii lor nu au o minte mai deschisă. Unii din convingere, alţii de frică. Doar ar risca altfel să se îndepărteze prea tare de fiinţele de grotă ce-i venerează.

Un comentariu:

  1. ai perfecta dreptate ,dar iti garantez ca daca se descoperea vaccinul minune sau leacul fermecat plus combustibilul gratis nimeni nu iesea pe strada sa sarbatoreasca .interesanta specia asta umana,extrem de interesanta.

    RăspundețiȘtergere