vineri, 14 noiembrie 2014

Cu calul la adăpat

marinataCred că nu e greu de înțeles dacă e să judecăm după imaginea alăturată, care mi s-a aruncat în ochi pe FB, de ce RM e tot timpul pe primele poziții în topuri la boli infecțioase gen tuberculoză, hepatită și altele. Dacă un politician cu stagiu, cum e Marinuță, face campanie electorală bând direct dintr-o căldare de apă din care, teoretic, se mai adapă câteva mii de oameni, cred că nu e greu de intuit că practica în cauză e una curentă și puțini o văd drept periculoasă pentru sănătate.

Cam așa se întâmplă și pe la tot felul de ceremonii, la sărbători ca paștele Blajinilor, când oamenii se „cinstesc” cu vin dintr-un pahar din care au băut mai multe persoane. Totuși, persoanele publice ar trebui să ofere un exemplu în sensul educării sau civilizării oamenilor, al modernizării mentalității lor, nu să-i imite lingușitor, în disperare de cauză, că ar putea pierde voturi dacă nu-i maimuțărește în obiceiuri și practici de evitat.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu