luni, 27 mai 2013

Ucis de religioși pentru un sărut

În Turcia, un om a fost ucis de extremiști islamici doar pentru că a îndrăznit să se sărute în public (Atenție, nu este vorba de o persoană gay, ci de un heterosexual!) Și asta a provocat furia religioșilor care vor ca toată lumea să trăiască cum vor ei, să joace așa cum le cântă ei pentru că e scris într-o carte de-a lor pe care ei o cred sfântă. Și religioșii, indiferent de etnia ori rasa lor, tare se supără atunci când le spui că așa-numitele cărți sfinte mustesc de crime, sânge și ură, că merită calificativul de cărți naziste. Deocamdată, la noi heterosexualii nu sunt în pericol să fie înjunghiați pe stradă pentru un sărut nevinovat. Aici doar homosexualii riscă asta. Dar nu se știe niciodată în ce direcție vor evolua lucrurile, așa că acei care se bat cu călcâiul în piept pretinzându-se ofensați de existența unor oameni pe pământ, ar trebui să se gândească la faptul că oricând pot nimeri într-o situație similară cu a celor în care aruncă pietre cu cea mai curată conștiință din lume.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu