marți, 30 aprilie 2013

Un plan eficient pentru lichidarea așa-numitei Găgăuzii

ladygagaNu e un secret că cele câteva sate care fac parte din autonomia găgăuză, împinse de Rusia să se tot proclame țară independentă și imperiu, fac totul pe dos, numai să nu iasă voia Chișinăului. Nu contează despre ce lege e vorba, important e să fie invers decât la Chișinău. De exemplu, zilele acestea, Komratul a decis să-și adopte propria lege a inegalității, decretând că homosexualii din Găgăuzland nu au dreptul să fie protejați nici măcar împotriva discriminării în câmpul muncii. Au mai stat defutații de la Komrat cât au stat, și au decis că nu e bine să le interzici elevilor să nu copieze la BAC, respectiv au hotărât să nu permită ampasarea camerelor video în centrele unde se va susține BAC-ul, în teritoriul controlat de marea armată găgăuză. Guvernarea de la Chișinău ar trebui să profite de situația creată, să nu fie fraieră și să emită în regim de urgență un decret în care Găgăuzica să fie proclamată cea mai independentă țară din lume. Din inerție, defutații din teritoriul autonom vor reacționa și vor adopta propria lor lege, care să o anuleze pe cea a Chișinăului, ceva în genul: „Găgăuzia de desființează ca autonomie administrativ-teritorială și nu va pretinde în vecii vecilor să obțină vreodată independență, trăind alături de marele popor moldovenesc”.

Un comentariu: