În RM nu există jurnalişti. Au dispărut cu totul, ca dinozaurii. În locul lor, în cazul în care au existat vreodată, au rămas nişte trişti şi triste care poluează Internetul cu obsesia lor de bază: alegerea preşedintelui. La asta s-a redus exclusiv sarcina gazetarului aborigen: să se întrebe în orice circumstanţă, poziţie (în pat ori de viaţă) când şi dacă va fi ales preşedintele. Chiar dacă nu-i mai ascultă nimeni, ei tot despre asta ne informează. Probabil, e importantă problema asta, dacă numai la ea s-au oprit şi discută.Deci, meditatul şi schelălăitul despre preşedinte: cam asta ar fi noua meserie în RM. Sărmanul Napoleon, dacă ar fi ştiut că într-un stat din Ginta Latină, mult mai mic decât Franţa, se va discuta despre un viitor preşedinte ca despre pogorârea lui Hristos pe pământ, cred că s-ar fi ofilit de zaviste.
Nici măcar Mătăsaru, în chiloţi şi pe tocuri, defilând în PMAN, n-a reuşit să-i intrige pe preşedintomani care, altădată, ar fi tăbărât pe el mai ceva decât pe Lady Gaga, şi evenimentului i-ar fi fost dedicată pagina întâi a ziarelor cel puţin o săptămână. Dar epidemia de preşedintomanie reuşeşte să spulbere orice senzaţie, oricât de picantă ar fi ea. Pariez că, dacă sâmbătătă ori duminică, aş defeca drept în faţa ori sub nasul lui Voronin sau Roşca, nimeni nu s-ar arăta ultragiat ori cel puţin mirat, cu excepţia protestatarilor, evident. Nimeni n-are timp de asta. Doar încă n-a fost ales preşedintele!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu