Cei mai cumpliţi şi sângeroşi tirani au tendinţa, nu ştiu de ce, să se autoîntituleze revoluţionari. Fidel Castro, Hugo Chavez, liderii ţărilor din fostul lagăr socialist (mai ales Ceauşescu) şi, mai mult ca sigur, canibalii din fruntea unor state africane, îşi împiestriţau frecvent discursurile cu noţiunea de revoluţie, în fruntea cărora se plasau. Şi ultimul exemplu, foarte elocvent, este al dictatorului sângeros Kadafi, care este gata să sacrifice întreaga populaţie a Libiei, în fruntea căreia se află de peste 40 de ani, numai să rămână la putere şi să desăvârşească Revoluţia.
Eu iar sunt pe dinafară şi nu reuşesc să înţeleg cu ce se asociază revoluţia în capul unor tirani care şi-au nenorocit popoarele. De regulă, ştiu că dictatorii care sfârşesc prin a fi detronaţi, dar numai în urma unor băi de sânge, sunt admiraţi de moldovenii ortodoxişti, legionari basarabeni promoscoviţi care îi plasează în prim-planul luptei cu francmasonii, cu SUA şi UE, cu Israelul, cu valorile liberale care le sunt extrem de antipatice. Dar dacă asta o fi însemnând revoluţie, ce înseamnă atunci reacţiune?
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu