"Nu încurca lucrurile, aici e fotbal, nu politică!"
A început Campionatul Mondial de Alergat Mingea, unde unii devin milionari, iar restul, fraierii, se bucură. Cam aşa văd eu evenimentul. Dar cel mai mult mă distrează faptul că unii pretind că fotbalul ar fi un soi de artă pentru artă (sau de sport de dragul sportului), care nu ar avea nimic în comun cu politica. Atunci de ce suporterii echipelor naţionale agită nervoşi drapelele statelor reprezentate de echipele de pe teren, dacă e un sport atât de cosmopolit, de ce fanii echipelor nu afişează steaguri cu mingi ori alte elemente ale acestui joc pretins apolitic? De ce în Chişinău, de exemplu, fanii cu panglici bicolore ar fi gata să-i sfâşie în bucăţi pe cei cu panglici tricolore, în faţa ecranelor instalate în spaţiul public, iar meciurile cu participarea naţionalei ruse devin un soi manifestaţie a la Klimenko? De ce disputele dintre echipele naţionale ale unor ţări veşnic rivale (de ex., Coreea de Nord/Coreea de Sud, SUA/Iran etc.) trezesc un interes aparte, deşi echipele în cauză nu sunt de o valoare deosebită. De fapt, iată cum văd eu un spectacol de fotbal apolitic, cu drapele ca în imaginea de mai sus. Aici elementul politic pare foarte mult diminuat, dacă nu chiar estompat definitiv.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu