sâmbătă, 5 iulie 2014

Mămăligă cu marmeladă (sau Emisiuni despre gay, cu participarea popilor)

Îi înțeleg pe ziariștii de la canalele tv comerciale care au nevoie de reiting, invitând persoane denumite după practici sexuale (sau doar dorite) și obligatoriu un popă doi. Evident, audiența depășește toate așteptările pentru că cei disprețuiți de peste 90 la sută din populație sunt loviți cap în cap cu o arătare în sutană respectată, pe alocuri chiar venerată, de aceleași peste 90 la sută din populație. Dar nu reușesc să-i înțeleg pe angajații tv ce se pretind gay-friendly, care propun polemici pe marginea gay-ilor exact în același format (îmi imaginez o abordare similară în privința persoanelor de culoare ori evreilor, adică să fie invitați în studiou câte un membru KKK sau, respectiv, un antisemit).

În Biblie scrie clar: sodomiții nu vor nimeri în rai și tre de ucis cu pietre. Ah da, în Noul Testament se vorghește de iughire și iertare. Cu condiția să te lași de sodomie. Deci, moderatorii tv gay-friendly consideră că-i au la mână pe popi cu una din poruncile biblice „iubește-ți aproapele”? :) :) :) Și de unde au luat-o ei că popii și turma lor supusă iudeo-creștină îi consideră „aproapele” pe cei atrași, erotic ori afectiv, EXCLUSIV de unele persoane de același sex? Nu e clar că sodomiții, în accepțiunea iudeo-creștină, nu sunt considerați oameni? Cum să iubești ori să respecți pe cineva care nu se ridică la nivelul ființei umane?

Poate ne explică iudeo-islamiștii, că ei nu suferă de corectitudine politică și sunt mult mai dezinhibați în a o face. Iar ONU și alte instituții serioase nu vor avea nimic de obiectat pentru că e vorba de o altă lume, cu tradiții milenare specifice ce trebuie de acceptat și respectat așa cum sunt ele.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu