Aş denunţa la poliţie o înregistrare cu conţinut criminal, în care cineva cu straie arabe incită la război civil şi la violenţă împotriva minorităţilor naţionale conlocuitoare, fapt care ţine evident de Codul Penal. Dar nu o voi face niciodată! Ştiţi de ce? Pentru că voi fi penalizat tot eu, cel mai degrabă, pentru sesizare falsă şi amendat în consecinţă. N-au decât să se autosesizeze ei fals ori autentic, că oricum nu rezolvă nimic. Bande naziste create de agentura rusească mişună pe teritoriul RM, iar procuratura, poliţia, SIS-ul nu par deloc să se impacienteze, în pofida probleor evidente. Oare de ce, dle Balan? Vă temeţi că ruşii nu-ţi vor mai aplauda nepotul pe scenele lor?
Şi în acest caz, diversiunea e evidentă. Un ins citeşte cu un accent puternic rusesc o declaraţie în care ne informează că ar face parte dintr-o organizaţie ce-i pasă de valorile naţionale şi că deja suntem implicaţi într-un război civil, pentru că aşa au decis ei.
Cred că nu e greu deloc de identificat cine a postat videoul, cine vorbeşte etc. Dar cine să sesizeze poliţia? Mai bine îi lăsăm să-şi crească, ca pe drojdii, bucile pe scaune decât să ne complicăm singuri viaţa, să plătim amenzi pentru că ne pasă...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu