Soția unui reținut a povestit reporterului curaj.tv o întâmplare tare ciudată, cu un final și mai ciudat, ca să nu zic ilegal. Un proprietar de imobil a decis să-și repare casa și a angajat lucrători. Apoi, după finisarea construcției, s-a declarat nemulțumit de calitatea lucrării și a încercat să-i impună soțul să o cumpere contra unei sume astronomice - 57 mii de euro (nu-i așa că ne-ar place la toți să ne reparăm casele cu un asemenea beneficiu?), deși pe parcurs el a avut posibilitatea să intervină cu remarci critice, în timpul vizitelor sale pe „șantier”. Constructorul a refuzat, realizând că i se trage o țeapă. Numai că pe fir au intervenit polițiștii. Soția cetățeanului reținut susține că unul din polițiști i-ar fi cerut soțului, cu ceva timp în urmă, o anumită sumă de bani ca să nu-i deschidă dosar penal, dar a fost refuzat.
Din câte știam, cetățenii nu se rețin pe cauze civile. De când neînțelegerile contractuale dintre părți se soldează cu arest, ca și cum ar fi vorba de o infracțiune penală? Nu trebuia mai întâi să se pronunțe judecata pe marginea cazului, să stabilească vinovăția?
De menționat că bărbatul reținut are 6 copii minori, el fiind singurul în familie care are un loc de muncă și câștigă bani.
Din text nu reiese prea clar cine-i santajstul si de ce.
RăspundețiȘtergere