Vasilică a intrat în mare încurcătură. După ce a fost antrenat în furtul unui automobil cu care a călătorit, împreună cu amicul său, jumătate de Moldovă, abandonându-l ulterior, după ce a intrat, la miez de noapte, în podul vecinilor să-şi ia bicicleta pe care buneii au ascuns-o de el, acum a fost implicat şi în agresarea unui alt băiat, bătut aproape până la moarte. Cunoscuţii spun că nu e un băiat rău, dar se pare că violenţa aplicată asupra sa în copilărie l-au făcut să aibă un comportamnet deviant. Nici acum nu e matur cu adevărat, respectiv va fi cercetat ca minor în ultima infracţiune, la care, susţine el, nu a participat direct, ci doar a asistat. Întrebat o dată de o cunoscută la care mergea deseori pentru că acolo era primit cu căldură, ce nu-i ajunge de fapt, ce îl determină să aibă un comportament social deviant, el a răspuns tranşant: "Nu-mi ajunge un tată".
Într-adevăr, tatăl său e în Italia şi se întâlnesc foarte rar. Iar când se întâlnesc, tatăl folseşte unica metodă de educaţie pe care o ştie: bătaia. Îl loveşte dur, până îl umple de sânge.
Nu e greu de imaginat ce simte un tată moldo când aplică genul ăsta de corecţie, de care, cel mai degrabă, a beneficiat şi el la rândul său cândva, în copilărie. Cam la asta şi se rezumă pentru o bună parte a taţilor locali educaţia unui copil, în special a unui băiat, asta îi face să se simtă pedagogi împliniţi ce formează bărbaţi adevăraţi.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu