vineri, 29 martie 2013

Un titlu de milioane

topUn titlu de știre i-a impresionat așa de tare pe rmoldoveni, încât a ocupat toată ziua prima poziție într-un top al unui agregator de știri aborigen. Articolu este despre mâncare. Despre o familie care a rămas înmărmurită după ce a primit nota de plată la un restaurant. În cele din urmă, am respirat fiecare ușurat că știrea a fost pozitivă, adică clienții nu au plătit niciun cent pentru prânz pentru că managerul a decis să nu le ia niciun ban când a auzit-o pe fetița de la masă că plânge pentru că bunelul ei a rămas fără casă, care a ars. OK, știrea e înduioșătoare, dar să stea pe primul loc deja 12 ore, e prea de tot. Să suferim oare chiar așa de sever din cauza inaniției?

miercuri, 27 martie 2013

Warning! Alertă pentru Centrul Lingvistic (sau Nici dislexia nu ne mai salvează!)

Reprezentanții unei serii de meserii ar putea câștiga averi fabuloase ruinând bugetul țării din cauza unor rădăcini ce se strecoară obscen și insidios în denumirile de meserii. De exemplu, au sărit ca fripți curatorii, cică numele atribuit, cur-ator, îi dezonorează, râde toată lumea de ei și nu mai pot scoate nasul din casă. Mai ales că poate fi citit și c-urat-or, iar ei se consideră oameni chipeși, nu niște pocitanii sau mătăhăli din ogoare, de speriat ciorile. La fel, sunt extrem de frustrați și curierii, curățătorii, manipulatorii de mărfuri și încă mulți alții Mai nou, un grup de procurori vor să ajungă la CEDO, să-și facă dreptate, pentru că cineva, probabil un dislexic, i-a numit porcurori. Și știți care e problema. Ei vor câștiga oricum procesul, indiferent dacă judecata va stabili defectele de vorbire ale celui ce-a comis crima lingvistică. Și știți de ce? Pentru că procuror mai poate fi citită și pro-cur-or. Respectiv, oricum am întoarce-o, ei tot ofensați rămân :( Deci, dacă vrem să rămânem măcar cu câțiva bănuți în buget, ar trebui să redenumim urgent meseriile, ca nimeni să nu se mai simtă nemulțumit de statutul profesional. Mai ales propucorii.

marți, 26 martie 2013

Partidul care va promite anularea penalităților pentru neprocurarea serviciilor medicale, va câștiga enorm

Populația sărăcită și, mai nou, gonită ca un animal de sacrificiu prin abator, a aflat că trebuie să achite niște mii de lei anual și obligatoriu pentru un serviciu nesolicitat - polița medicală care este. Altfel, va fi hăituită prin instanțele de judecată și va plăti înzecit amenzi uriașe ori, în caz de sărăcie lucie, va fi obligată să presteze munci în folosul comunității, cică. Problema ar fi că revoltații pot fi repede buimăciți de funcționarii îmbuibați și abili. Deci, când vă declarați nemulțumiți față de obligativitatea taxelor, nu deviați discuția spre calitatea serviciilor medicale, spre corupția ce domnește în spitale ori spre alte chestii ce nu au nicio legătură cu legea abuzivă. Pentru că nu asta contează aici, ci faptul că ni se impune o taxă (pe care mulți nu o pot achita din varii motive, dar și asta e o nuanță neimportantă în cazul de față). Pur și simplu, nu accept să fiu obligat să plătesc o taxă pentru un serviciu pe care nu-l solicit. Dacă Statul ar fi interesat să-și vândă serviciile, fiți pe pace, ar putea el crea niște condiții care să-i determine pe oameni să împrumute bani ca să intre în posesia poliței, fără a-i hăitui ca pe niște animale prin judecăți. În momentul când veți devia discuția dinspre inacceptabilitatea represiunilor spre calitatea serviciilor, ați pierdut lupta. Funcționarii îmbuibați vă vor convinge că vor lua măsurile necesare ca medicii ce iau mită să fie aspru pedepsiți, legea rămânând intactă. Da noi vrem altceva, nu-i așa? Noi vrem doar să decidem de sine stătător dacă cumpărăm sau nu polița medicală, fără să fim hăituiți de organele statului în caz de refuz. Iar despre calitatea serviciilor medicale și corupția cadrelor medicale vom discuta în alt context, mai relaxat, când sabia Ministerului Sănătății, CNAM, a statului în general nu ne va mai amenința gâturile fragile. Să ne concentrăm, deci, pe ce e mai important în problema de față, adică pe anularea penalităților pentru neprocurarea serviciilor medicale nesolicitate. Statul n-are decât să-și determine prin alte metode cetățenii să plătească pentru serviciile oferite ori să le accepte în general, excluzând categoric judecătorii și penalitățile din ecuație.

luni, 25 martie 2013

D` ALE MITOMANILOR. Cheamă poliția fără motiv, și i se trece cu vederea

În cazul în care chem pompierii fără niciun motiv, doar ca să mă distrez, mai mult ca sigur că voi fi penalizat pentru asta. La fel ar trebui să se întâmple și în cazul când solicit nejustificat intervenția polițiștilor, invocând motivul că aș fi atacat de cineva sau că mi-a forțat cineva casa. Pe lângă prejudiciile materiale pe care aduc organelor de stat, mai expun unor pericole pe alte persoane care poate că au cu adevărat nevoie de intervenția poliției. În cazul filmat de reporterul curaj.tv, se pare că șugubețul care obișnuiește să glumească în astfel de cazuri, este absolvit de pedeapsă. Mai mult, polițistul chemat la fața locului fără niciun motiv, îl mai întreabă dacă are pretenții, în loc să documenteze cazul și să recupereze prejudiciile de la cetățeanul iresponsabil. Mai ales că minciunile în astfel de context pot afecta grav bugetul ori libertatea unei persoane nevinovate, în cazul în care justiția îl crede pe cuvânt, așa cum se poate întâmpla lejer în sistemul de drept de la noi. Înțeleg că el poate fi un coleg de-al celor cu epoleți, expert în diversiuni și fabricare de dosare, dar să fie trecută cu vederea o solicitare falsă, ca și cum nu s-ar fi întâmplat nimic, este destul de grav. Pentru că, am impresia, în cazuri din astea ar trebui să intervină fie organele de drept, fie angajații unui ospiciu, să se intereseze ce-i cu hobby-ul omului.

sâmbătă, 23 martie 2013

Statutul românilor din ținutul secuiesc este similar cu al persoanelor gay pe cale de emancipare

coronitaDe fapt, gestul elevei din Covasna îmi amintește de al elevilor gay americani, care îndrăznesc să-și facă coming out-ul, apoi sunt hăituiți de unii și lăudați de alții. Nu aprob nici batjocura venită din partea cosmopoliților, dar nici patriotismul inflamant al naționaliștilor. Consider că fiecare cetățean are dreptul să poarte orice simbol al statului, și nu doar, în instituțiile publice ori private. Și, din câte știam, tricolorul, la fel ca și curcubeul, nu este un simbol interzis, nu face parte din simbolistica nazistă. Mă întreb acum dacă o minoritate etnică mai are dreptul moral să se plângă de discriminare, în cazul în care dă la bot dacă manifești pe teritoriul considerat a fi al ei, ori este scandalizată într-un hal fără de hal de o bentiță. Poate că eleva de la Covasna a înțeles să se bucure în felul ăsta cu ocazia sărbătorii maghiarilor, purtând o bentiță tricoloră. E o crimă? A murit cineva, a ars vreo casă?

miercuri, 20 martie 2013

O nouă oportunitate nesperată pentru Inna

Dacă Inna  nu va fi fraieră şi va accepta să cânte în duet cu Marla încă un cântecel cu mare potenţial, atunci cu siguranţă că-şi va dubla numărul fanilor şi îşi va tripla veniturile. S-ar putea nici măcar să nu fie nevoie de bip-uri cenzuroase impuse la radiourile din România, pentru că piesa e foarte decentă, cu câteva excepţii, de genul kizdă, ñizdă, pizdatâi, pizdos, pidar, pidaras, huli, coaie, huiova, hui znaiet, futi capu, cur, zaibi, a s' ti futî mă-ta răshi etc. şi, evident, cireaşa de pe tort: dă-ti-n kizda mă-ti. Sper că Inna nu se va speria de complexitatea piesei, acolo este şi pentru ea o arie. Se pare că gopii au utilzat şi un procedeu mai sofisticat cum e intertextualitatea. Dar pentru că-s moldovenişti din talpă, au ţinut să masacreze româna astfel încât fanii lor să plesnească de satisfacţie. Mai ales că în România, monstruozitatea de la Ciocana are cele mai mari şanse să treacă drept ceva original, proaspăt, exotic şi, bineînţeles, foarte profund.   Audiţie plăcută!

luni, 18 martie 2013

Pohui - ce cuvânt melodios!

Mass-media de la Chişinău se arată surprinsă că o piesă, numită Pohui, este cenzurată la radiourile din România. Surprinzător! Exact cei care se închină ipocrit pokilor, care transmit ceremoniile de Paşti şi Crăciun în direct, câteva zile la rând (apropo, în curând vom fi informaţi numai despre porcul harioc de la Ierusalim, cu imaginile de rigoare şi transmisiune în direct, cu participare înalţilor demnitari etc.). Deci, aceşti făţarnici care îşi etalează arogant moralitatea iudeo-creştină se arată miraţi că piesa Pohui este cenzurată. Şi ca ce ar însemna pohui în română? Nu cumvă mă doare-n p..., mi-e 'n p...? Poate că românii de peste Prut nu înţeleg ruseşte, dar sunt acolo un număr destul de mare de părinţi basarabeni care nu vor ca odraslele lor să audă la radio înjurături ruseşti ori din altă limbă pe care ar înţelege-o.