Hoţii şi tonomatul

Tâlharii se apropiau de casa pe care puseseră demult ochii. Cu priviri pofticioase şi saliva prelingându-se pe buze, savurau deliciile fărădelegii pe cale să se săvârşească. Dar tonomatul de la colţul casei le strică toate planurile. Melodia tandră, ţâşnită pe neaşteptate şi fără nicio logică din aparat, le declanşă instantaneu hoţilor câte un infarct miocardic. Se întorceau înapoi spre poartă clătinându-se şi povestindu-le trecătorilor pe care-i întâlneau în cale, în timp ce se ţineau de garduri, despre năpasta prin care le-a fost dat să treacă, despre infarctul care îi împiedică să meargă altfel decât gârboviţi, cu mâna pe inimă...