Ivan Diakov și scenariile hollywoodiene în crima de la Durlești

Am citit articolul din ZdG, despre patimile anchetei privitoare la crima de la Durlești, de acum 5 ani, și tre să recunosc că tare m-au distrat judecățile psihanalistice, intuițiile și bănuielile procurorului șef al municipiului Chișinău, Ivan Diakov. Nu că ar fi prima dată. Anterior, cu un an-doi în urmă, m-a durut burta de râs când i-am citit ordonanța copleșitoare privitoare la amendarea lui Oleg Brega.

Deci, anchetatorul nostru pornește de la bănuiala devenită, se pare, în capul său, certitudine, că militarul condamnat pentru omorul soției sale (fiica unui primar de la Ocnița), ar fi și autorul crimei de la Durlești. Țin să declar din start că habar nu am cine e criminalul în această crimă sinistră și că m-aș dori să fie depistat ucigașul adevărat, nu băgat la pușcărie ori ospiciu cineva total nevinovat, doar ca poliția și procuratura să se laude că și-au făcut datoria, așa cum s-a întâmplat deja de câteva ori în acest caz tenebros. Tot ce mi-a atras aici atenția este maniera de a raționa a lui Diacov, argumentele lui de specialist „șirokogo profilea”.

Mai întâi, în copilărie, bănuitul lui ar fi fost tot timpul snopit în bătăi de mamă-sa, o sadică ieșită din comun. Da, sunt de acord că părinții sadici pot produce monștri, pot vandaliza mapele erotice ale odraslelor lor etc. Dar nu e neapărat o legitate. În general, la moldoveni se obișnuiește să fie bătuți copiii pe post de educație, respectiv ar cam trebui să-l suspectăm pe fiecare al doilea sau al treilea cetățean moldo de comiterea crimei de la Durlești. Apoi, Ivan Diakov ne mai servește un argument din filmele hollywoodiene cu psihopați, maniaci și asasini în serie (am impresia că e un împătimit al genului și că de acolo își extrage scenariile, argumentele și bănuielile). Cică soția militarului ce o înșela cu o amantă ar fi început să bănuiască că anume el ar fi maniacul de la Durlești, de aici trăgându-i-se și ei moartea. De unde deduce Ivan Diakov asta, e greu de înțeles. Din portretul robot, care nu seamănă absolut deloc cu bănuitul procurorului? Sau din faptul că respectivul vizita deseori Buiucanii? Sau poate din mantrele „ekstrasenșilor” de la Moscova, care pot fi aplicate oricărei situații și persoane, inclusiv unui chelner ce a scăpat hot-dog-ul pe podea, l-a ridicat, lins și servit clientului, fără nicio jenă?

Nu știu cât de mult corespund realității bănuielile, intuițiile și speculațiile lui Diakov privitoare la maniacul de la Durlești, dar tare mi-aș dori ca ”lucrul” cu bănuitul (așa cum se exprimă procurorul-șef) să se încadreze în limitele legislației, iar mărturiile să nu fie zmulse prin tortură, așa cum am înțeles că se întâmplă, de regulă, în anchetele aborigene.