Ivan Diakov și scenariile hollywoodiene în crima de la Durlești

Am citit articolul din ZdG, despre patimile anchetei privitoare la crima de la Durlești, de acum 5 ani, și tre să recunosc că tare m-au distrat judecățile psihanalistice, intuițiile și bănuielile procurorului șef al municipiului Chișinău, Ivan Diakov. Nu că ar fi prima dată. Anterior, cu un an-doi în urmă, m-a durut burta de râs când i-am citit ordonanța copleșitoare privitoare la amendarea lui Oleg Brega.

Deci, anchetatorul nostru pornește de la bănuiala devenită, se pare, în capul său, certitudine, că militarul condamnat pentru omorul soției sale (fiica unui primar de la Ocnița), ar fi și autorul crimei de la Durlești. Țin să declar din start că habar nu am cine e criminalul în această crimă sinistră și că m-aș dori să fie depistat ucigașul adevărat, nu băgat la pușcărie ori ospiciu cineva total nevinovat, doar ca poliția și procuratura să se laude că și-au făcut datoria, așa cum s-a întâmplat deja de câteva ori în acest caz tenebros. Tot ce mi-a atras aici atenția este maniera de a raționa a lui Diacov, argumentele lui de specialist „șirokogo profilea”.

Mai întâi, în copilărie, bănuitul lui ar fi fost tot timpul snopit în bătăi de mamă-sa, o sadică ieșită din comun. Da, sunt de acord că părinții sadici pot produce monștri, pot vandaliza mapele erotice ale odraslelor lor etc. Dar nu e neapărat o legitate. În general, la moldoveni se obișnuiește să fie bătuți copiii pe post de educație, respectiv ar cam trebui să-l suspectăm pe fiecare al doilea sau al treilea cetățean moldo de comiterea crimei de la Durlești. Apoi, Ivan Diakov ne mai servește un argument din filmele hollywoodiene cu psihopați, maniaci și asasini în serie (am impresia că e un împătimit al genului și că de acolo își extrage scenariile, argumentele și bănuielile). Cică soția militarului ce o înșela cu o amantă ar fi început să bănuiască că anume el ar fi maniacul de la Durlești, de aici trăgându-i-se și ei moartea. De unde deduce Ivan Diakov asta, e greu de înțeles. Din portretul robot, care nu seamănă absolut deloc cu bănuitul procurorului? Sau din faptul că respectivul vizita deseori Buiucanii? Sau poate din mantrele „ekstrasenșilor” de la Moscova, care pot fi aplicate oricărei situații și persoane, inclusiv unui chelner ce a scăpat hot-dog-ul pe podea, l-a ridicat, lins și servit clientului, fără nicio jenă?

Nu știu cât de mult corespund realității bănuielile, intuițiile și speculațiile lui Diakov privitoare la maniacul de la Durlești, dar tare mi-aș dori ca ”lucrul” cu bănuitul (așa cum se exprimă procurorul-șef) să se încadreze în limitele legislației, iar mărturiile să nu fie zmulse prin tortură, așa cum am înțeles că se întâmplă, de regulă, în anchetele aborigene.

Barilul de petrol a ajuns la 5 cenți. În RM, prețul benzinei s-ar putea micșora cu 50 de bani

Vă imaginați ce s-ar fi întâmplat cu prețul benzinei, dacă prețul petrolului s-ar fi dublat? Ar fi explodat, pur și simplu. Ei bine, se pare că înjumătățirea prețului pentru un baril de petrol nu-i impresionează în niciun fel pe importatorii de motorină din țara miorițelor. Ei se prefac morți în păpușoi, preocupați de probleme mult mai importante. Și unica scădere de preț anemică, preconizată pentru 1 noiembrie, are conotații strict electorale, fiind impusă cel mai degrabă de politicienii de la guvernare.

Stau și mă gândesc cam cât ar costa benzina în RM dacă petrolul ar fi gratis sau chiar dăruit cu bani la pachet. Probabil, prețul lui ar mai scădea cu 25 - 50 de bani.

Putiniștii l-au aruncat pe Andrei Makarevici într-un tomberon

Să ne imaginăm că, în Anglia, un grup de indivizi îl aruncă pe David Bowie într-un tomberon. Sau pe Paul Mccartney. Ei bine, în Rusia e posibil totul în planul Răului. Unul din cântăreții ruși care, la nivel local, poate fi comparat cu artiștii menționați mai sus, a fost aruncat într-un coș de gunoi, la Moscova. E vorba de Andrei Makarevici.

Dacă e să fiu sincer, mă mir că a scăpat atât de ieftin. Organele de stat rusești au declanșat o adevărată campanie de intimidare a cântărețului, după ce acesta a condamnat războiul împotriva Ucrainei și a evoluat cu concerte în țara vecină. Probabil, e un prim semnal, o avertizare făcută lui Makarevici să emigreze, dacă nu vrea să o sfârșească rău de tot. Putiniștii au ucis jurnaliști și disidenți celebri, dar nu au fost condamnați cel puțin, piticul din Kremlin fiind cel mai iubit conducător din toate timpurile, cu un rating apropiat de 100%.

Sistemul medical public din RM e unul specific capitalismului sălbatic

Aşa-numitul principiu de solidaritate care stă la baza sistemului de asigurare medicală moldo (probabil adaptat aiurea din ţările UE) e de un cinsim extrem. Voi trece peste faptul că statul îi pune la zid pe şomerii neformali, impunându-le nişte taxe uriaşe, deşi acestea, logic, ar trebui prelevate doar din venituri, şi nu doar pentru că există legi aberante, izvorâte din pofta hrăpăreaţă a guvernanţilor. Problema e că, începând cu 2015, persoanele care vor dori să-şi "procure" o poliţă medicală pentru că, între timp, s-au pricopsit cu un job sau cu alte activităţi aducătoare de venituri, şi care nu au achitat taxa pentru anii precedenţi, din cauza sărăciei extreme, vor trebui să plătească taxele şi pentru ultimii doi sau trei ani, nu doar pentru 2015 (plus amenzile şi penalităţile adiacente, evident).

Mă întreb acum cu ce o fi mai bun pretinsul principiu de solidaritate (pe care-l invocă hojma funcţionarii de la ministerul Sănătăţii, de la CNAM sau de la pseudoorganizaţii pentru drepturile omului ce apără în realitate interesele statului) decât capitalismul sălbatic, adică privatizarea totală a sectorului medical. Nu e greu de calculat de câţi bani au nevoie cei care vor să se "integreze" în sistemul medical public şi deduce cine le-ar goli mai tare buzunarele: statul ori privaţii.

Ne-a citit versuri nesolicitată și a refuzat să susțină candidatul cu o semnătură :)

S-a apropiat, gârbovită, de persoana ce strângea semnături pentru a fi desemnată candidat pentru funcția de deputat în alegerile parlamentare din anul acesta. A început să ne povestească despre trecutul ei de deportată. Scoate din buzunar o foiță pe care e scrisă o poezie. O îndemn să pună o semnătură în favoarea persoanei pe care o cunoaște și o laudă.
-Nu, că eu a liubimcicii mei pentru care voi vota.
-Dar nu e vorba, totuși, de un vot, ci doar de o semnătură de susținere. În cabina de vor veți vota cu favoriții dstră!
-Nu.

Își agită hârtiuța, apoi mi-o dă să o citesc. Văd pe ea vreo 5-6 strofe cu versificație lemnoasă, plină de jurăminte, promisiuni și destăinuiri de amor. Începe să recite pe de rost cu voce tare, crezând că îmi intuiește ritmul de lectură. O întrerup după câteva clipe, înapoindu-i hârtia. Dar ea nu se descurajă, căutând alți fani.
-Și nu vreți, totuși, să băgați o semnătură? -o întreb eu de data asta mai mult pentru amuzament.
-Nu.

E clar, ea ne-a ales pe noi doar drept public, de urechi să-i asculte versificația și să o laude, eventual. Dar de ce în cadrul unei campanii de semnături??? De ce nu în cadrul unor recitaluri de poezie, al unei serate, printre camarazii ei de ideologie și suferință, ori în fața „liubimcicilor” cărora este gata să le ofere și sufletul, nu doar votul? Pentru că respectivii n-au timp de flecăreală poetică și cunosc prețul timpului electoral?