Dacă e să judec după ce scriu unele portaluri moldo, atunci Marine Le Pen ar fi gata să încheie o alianță în Parlamentul UE cu unele partide de extrema dreapta, cum ar fi cele din Grecia, Ungaria, Bulgaria, excluzând în același timp o posibilă alianță cu neonaziștii germani. Însă presa franceză, inclusiv adversarii consacrați ai FNF, spune cu totul altceva. Le Pen nici pe departe nu intenționează să se înfrățească cu neonaziștii din țările enumerate mai sus. Ea încearcă să facă alianță cu partidele eurofobe din țările europene cu o democrație mai avansată ori consolidată, gen Olanda, Italia, Austria (unde extremismul de dreapta înseamnă mai multă toleranță și liberalism dacă e să-l raportăm la toate partidele liberale și socialiste din estul Europei :) ), ori partide de dreapta eurosceptice din Polonia ori Suedia (unde extrema dreaptă nu a trecut pragul electoral), Germania, Finlanda etc. Pe de altă parte, partidul lui Nigel Farage nu intenționează să formeze o alianță cu Frontul Național francez, considerându-l rasist și antisemit, dintr-o cu totul altă familie politică. Deci, extremiștii de dreapta se cam jenează unii de alții, de reputația lor îndoielnică. Nu știu dacă asta îi va împiedica, însă, să voteze diferit rezoluții care le contrariază orizontul de așteptare.
M-am convins astăzi încă o dată că sursele moldo sunt cam dubioase. Nu știu de ce ne oferă informații false, deformate ori trunchiate. Poate e din cauza că nu cunosc suficient de bine limba din care traduc sau poate că e vorba de iresponsabilitatea celor ce fac știrile, dar personal am ajuns să am mari reticențe în privința corectitudinii sau verosimilității mass-mediei locale.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu