Dacă aș fi hetero, nu aș recomanda niciunui gay să se spovedească referitor la orientarea sa sexuală. În primul rând, pentru că aș ști ori intui că e vorba de o chestie umilitoare și i-aș putea trezi ulterior resentimente pentru situația în care l-am pus, eu poziționându-mă automat ca izbăvitor. Ideea de acceptare sau toleranță nu e una prea măgulitoare pentru cineva care se vrea egal cu toată lumea, implicând printre altele milă, condescendență etc. Cel mult, aș putea îndemna o rudă de sânge să se spovedească, în rest aș păstra discreția, evitând să dau sfaturi la temă pe motiv că e un domeniu ce mă depășește.
În al doilea rând, aș fi conștient că ar trebui după aceea să nu mă manifest sub nicio formă ca homofob, nici măcar inconștient. Și dacă ținem cont de faptul că practic toate înjurăturile sunt formate din vocabular homofob, aș risca să mă compromit repetat în fața celor pe care i-am îndemnat să se spovedească în privința orientării lor sexuale, nemaivorbind de judecățile de valoare axate strict pe valorile sau fantasmele hetero.
Cât timp heterosexualitatea este văzută ca unica manifestare de normalitate umană (nu mă refer aici, evident, la asociația psihiatrică americană), aș da dovadă de o ipocrizie crasă (sau de inconștiență) dacă aș pretinde că cineva tre să se afișeze cu orientarea sa neheterosexuală, în ideea că asta îi va ameliora viața, îl va „elibera”. Una e să activezi într-o organizație LGBT și să-ți câștigi acolo pâinea cea de toate zilele, lozincile izbăvitoare făcând parte din strategiile de luptă ale angajaților activiști, și alta e să fii un ins obișnuit, neintegrat în nicio bisericuță, gașcă etc. și care nici nu-și dorește să se implice în vreuna. El oricum te va vedea cum apreciezi, inconștient, tot ce ține de heterosexualitate, cum te bucuri când vreo rudă mascul se afișează pe rețelele de socializare prima dată în viață cu o gagică și cum tot clanul chiuie de bucurie, înțelegând că reacția ar fi fost cu totul alta, mult mai rezervată și modestă, dacă se ținea de mână cu vreun gagiu. Mai mult, atunci când mă bucur zgomotos de faptul că cineva din rudele mele și-a anunțat cu surle și trâmbițe împreunarea cu cineva de sex opus, în condițiile în care nimeni dintre aceleași rude nu s-ar afișa cu cineva de același sex pe FB, să zicem, ar demonstra că, de fapt, mă bucur pentru ei că sunt hetero, nu gay. Deci, voi spovediți-vă, dar eu voi face tot posibilul ca odraslele mele să interiorizeze modele hetero, cu glumițe complice privitoare la heterosexualitatea lor implicită, cu apropouri despre heterosexualitatea lor feroce și cum se vor căsători ei cu cineva de sex opus când vor crește mari etc. Ceva de genul ”ei, voi de-am dacă tot ați ieșit gay, nu avem ce face, dar din ei poate facem hetero”. Doar niciun hetero nu va regreta vreodată că nu e gay. Ei, dar aici chiar pretind prea multe. Cum adică, să vrea un hetero să se fi născut gay? :)
Iată de ce nu aș risca niciodată, în calitate de hetero, să-i povățuiesc pe gay să se spovedească, pentru că amănuntele astea contează enorm, chiar dacă nu sunt verbalizate, conștientizate practic niciodată. Doar viața din mărunțișuri și este formată.
P.S. Deși, cel mai degrabă, unor hetero mai generoși le este în cot de trăirile adevărate ale gay-ilor „emancipați” ori spovediți. La urma urmei, și homosexualii ce detestă ritualurile ce se pretind de incluziune ar cam trebui să o lase mai moale și să se conformeze noului trend, mai ales că nici nu ar avea de ce să fie orgolioși. Iar heterosexualii pro-confesiune poate că au alte planuri, mult mai mărețe, pentru sine și omenire, nenorociții de gay și spovedania lor de doi bani reprezentând doar unul din mijloacele avute la îndemână :) Sau poate că argumentele invocate de mine nu sunt decât niște presupoziții trase de păr, cam ostile la adresa unor hetero puși ferm pe propășirea LGBT...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu