luni, 10 iunie 2013
Preşedintele nemulţumit de un ziarist provocator
Reacţia şefului statului faţă de un jurnalist care i-a relatat despre un incident cu participarea unor poliţişti, produs în preajma Preşedinţiei, a fost una lamentabilă. În loc să manifeste puţină diplomaţie, aşa cum i-ar fi stat bine unei persoane într-o funcţie atât de înaltă, promiţând printre altele că va încerca să afle ce s-a întâmplat, el a început să se răstească la jurnalistul cu pricina, numindu-l provocator. Mai mult, comportamentul lui a fost unul foarte nostim, amintind de o mătuşă Mărioară de la ţară. Se tot oprea, se întorcea şi îl probozea pe jurnalist, bolmojind ceva. Cică e provocator. Dar cum ar trebui să fie un jurnalist, dle Preşedinte? Nu cumva băgăreţ, provocator, cu tupeu...? Nu vă pare că suferiţi de o deformare profesională? Doar se ştie că judecătorii, procurorii, poliţiştii locali, funcţionarii publici etc. anume aşa îi etichetează pe cei ce nu se lasă intimidaţi de ei şi manifestă principialitate.
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu