marți, 8 martie 2011
Cine dispreţuieşte cel mai mult femeia
Cât de tare dispreţuiesc femeile fanfaronii galanţi care obişnuiesc să le dăruiască flori de 8 Martie şi să felicite cu ilustrate, pe reţelele de socializare, la care poeţii gopnici au trudit din greu. Şi reuşesc să-şi farmece piţipoancele, să recunoaştem. Dacă o să-i urmăreşti în viaţa de toate zilele pe cine dispreţuiesc ei cel mai tare, nu va fi greu de remarcat că anume obiectul lor de adoraţie pe 8 martie îndeplineşte funcţia asta. În primul rând, atunci când urmăresc să-şi desfiinţeze rivalii ori să-i umilească, vor recurge automat la comparaţia cu femeia, la metafore, asocieri constante cu ea - babă, muiere şi alţi termeni din acelaşi câmp semantic. Reprezentantele sexului "frumos" nu pot emite pretenţia, fără a se acoperi de ridicol, că ar fi egale cu reprezentanţii sexului "tare". Egalitatea nu e decât o figură de stil. Şi dacă fac abstracţie de caracterul poetic al afirmaţiei, sărbătoritele pot gusta puţin şi din pumnul protector al egalilor lor. Pentru că viaţa cotidiană nu înseamnă poezie. Deci, fiecare să-şi cunoască locul, rolul şi să nu mai plutim cu capul în nori, atunci când putem păşi ferm cu picioarele pe pământ.
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu