Cum era și de așteptat, toată ortodoximea moldavă, legionărimea, noua dreptime, ppcd-imea s-au situat de partea lui Kadafi, condamnând pe forurile de discuție intervenția militară occidentală într-o țară în care dictatorul sus-menționat face ce-i cășunează de peste 40 de ani. În ultimul moment, a decis chiar să bombardeze populația cu avioane, tunuri și cu toată tehnica pe care o are la dispoziție, de parcă ar viețui singur pe lume. L-am auzit și pe Roșca în treacăt la Publica TV informându-ne despre adevăratele intenții ale occidentalilor, care urmăresc doar să acapareze conducetele cu gaz, nu să protejeze de masacru populația civilă, așa cum pretind ei. Discursuri previzibile de altfel. Eram sigur că patriotarzii-ortodoxiști le vor naște. Pentru că cine se aseamănă, se adună, nu-i așa? :)
Mai jos puteți să vă delectați cu o creație muzicală care-l are ca protagonist ori colaborator pe însuși Kadafi. Eu cred că, în show business, dictatorul ar fi fost cu adevărat mare și ar fi avut poate șansa să nu-și nenorocească poporul.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu