Și tu ai furat cireșe? Vai, ce minunat!

Se știe că majoritatea absolută a moldovenilor au amintiri frumoase despre cum furau ei fructe din grădinile ori livezile vecinilor, altor oameni din sat. Copiii moldoveni interiorizează odată cu laptele mamei frumusețea și romantismul furtului, auzind pe la șezători cum adulții de azi se distrau teribil furând cireșe, căpșuni, mere, struguri etc. Apoi, mai târziu, la școală, află că și Ion Creangă a avut o copilărie magică, mai ales pentru că fura cireșe. Furtul pentru copiii moldoveni e aproape o datorie, o chestie ce ține de blazon. Cine nu se poate lăuda la maturitate cu amintiri despre cireșe furate, e un luzăr, o ciudățenie, o greșeală a naturii: - Da shi-i cu tini. Shi ești pidar sau shi?

Apoi, mentalitatea moldovenilor a fost modelată de colhozuri, unde furtul era încurajat sistematic chiar de organele de stat. Cine nu fura, era din nou fraierul satului, insul care nu se poate descurca în viață. Proprietatea comună însemna de fapt că era a nimănui. Într-un fel, ei aveau dreptate, pentru că erau plătiți cu bănuți deși munceau ca niște robi, dar problema e că mentalitatea s-a păstrat până în prezent, când colhozurile au dispărut de ceva timp.

Iată de ce un moldovean, dacă are undeva câțiva ari de pământ pe care cultivă fructe ori legume, își va construi neapărat o colibă și va înnopta câteva luni în câmp, alături de răsad sau livezi. În caz contrar, va rămâne fără absolut nimic. Dar și chiar dacă doarme noapte de noapte cu arma în mână lângă cei câțiva copaci ori tufe de răsad, oricum riscă să fie atacat și bătut măr, cu roada furată. Cam de ce adică ar fi el mai deștept și gospodar ca alții? Mai bine să se împartă cu pațanii, cât îi lucru pe cinste!