Spectrul politic de stânga din RM e populat de numeroase partide, la fel ca și cel de dreapta. Totuși, n-am auzit niciodată în discuțiilor „stângiștilor” moldo să se certe între ei, invocând argumente de genul: de ce te-ai băgat să candidezi, și i-ai furat șansa principalului nostru lider de stânga să obțină mandatul/funcția din primul tur? Nu înțelegi că i-ai făcut jocul dușmanului nostru vânzător de țară? Curvă politică ce ești!
Să fie asta din cauza că politicienii de „stânga” din RM sunt mai conștienți și rezonabili în planul ăsta, și înțeleg că afacerea numită „alegeri electorale” e o chestie în mare parte privată, care aduce dividende uriașe celor care ajung la putere? Și de unde se reactivează în astfel de momente toate miturile privitoare la patriotism, neam și țară, la mesia care vine călare pe cal alb să salveze națiunea? În realitate, cel/cea care câștigă alegerile accede la o funcție cu multiple pârghii de influență, la un salariu modest pe care, de regulă, și-l majorează de sute și mii de ori prin scheme dubioase ori implicarea indirectă în proiecte bine plătite, cel puțin a rudelor, dacă el nu poate din cauza legislației restrictive. Și nu prea au existat cazuri când funcționarii de nivel înalt să nu fi profitat de funcța lor, îmbogățindu-se fabulos ori redresându-și semnificativ starea materială. Atunci, repet, de unde schelălăiturile patriotice ale prostimii în cadrul acestor alegeri, care se dă de ceasul morți că vine Apocalipsa și moare națiunea???
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu