Lupul se lupta de ani buni cu Ursul pentru supremație în codru. Uneori încheiau alianțe de conjunctură, pentru a nimici alte fiare care le-ar fi putut pune în pericol planurile, dar în esență rămâneau dușmani înverșunați care urmăreau același scop: supunerea totală a tuturor vietăților din codru.Într-o zi, cei doi rivali puternici au decis să se relaxeze un pic, să mai diminueze din confruntarea ce risca oricând să degenereze într-un conflict ucigător pentru oricare din ei. Și pentru că n-aveau o minge, au decis să-l folosească pe Iepure în calitate de unealtă pentru fotbal. L-au lovit toată ziua cu picioarele dintr-o parte și alta a terenului, astfel încât seara clăpăugul semăna cu o cârpă ferfenițită.
Apoi, peste câțiva ani, Lupul a mai avut o dată nevoie de Iepure, când i se terminase muniția. Adică de două ori. O dată a aruncat cu el în Urs pe post de proiectil, iar a doua oară l-a impus să meargă înainte, să verifice dacă nu e minat câmpul, drumul spre inamicul Urs. Așa a și rămas Urechilă doar cu lăbuțele din spate.
„Și pentru ce ai primit medaliile astea, bunicule?”, îl întrebau tradițonal de 9 mai pe Iepure nepoții lui. Îngândurat și plin de mândrie, Iepurele le răspundea invariabil: „Pentru că am luptat eroic și am obținut Marea Victorie împreună cu fratele Lup!”.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu