Școala - mormântul curiozității mele

Sistemul de educație din țările evoluate ale occidentului face tot posibilul ca să trezească și să mențină vie curiozitatea în copii, determinându-i astfel să asimileze cunoștințe ce nu se uită imediat după ce au fost performate în fața profesorului, așa cum se întâmplă în sistemul postsovietic, unde elevul e un soi de papagal ce trebuie să-și interpreteze mecanic partitura în fața unui dresor, fără să înțeleagă mai nimic din ce ciripește. Iar după ce absolveșe școala, apoi facultatea, sărmanul învățăcel înțelege că a acumulat o mulțime de porcării inutile, că a frecventat niște instituții pentru a obține o diplomă ce conferă un anumit statut în societate, nu și beneficii palpabile, cu exepția cazului în care pătimitul are și rude în sistem.

Personal, unicul lucru pe care îl țin minte din sistemul aborigen de învățământ este că s-a lucrat metodic ca să-mi ucidă ultimele fărâme de curiozitate. Am remarcat că și acum mă blochez instantaneu atunci când cineva încarcă să mă învețe anumite lucruri și se răstește la mine: pierd instantaneu abilitatea de a învăța ceva în domeniul respectiv pe ani întregi sau chiar zeci de ani. 

Pentru cei care au mai păstrat o fărâmă de curizitate, puteți accesa un link (aici), unde este înfățișat un model de educație și asimilare a cunoștințelor în una din țările scandinave. Ambianța nu pare deloc stresantă, ostilă, și parcă nu se văd nici profesori ori mai ales profesoare sadice, frustrate, veșnic acrite, care-și revarsă ura și furia pe sărmanii copii a căror unică vină e că au statutul de elevi.